24 de Ore de India

Am aterizat în India acum 24 de ore. Odată ieșit din avion nasul meu înfundat a fost inundat de miresme aproape uitate. Începeam astfel să-mi aduc aminte de locul în care am fost acum doi ani. Asta nu m-a ajutat să trec peste șocul drumului până la hotel. Știam ce mă așteaptă dar cele 25 de accidente în care aproape…

Singur in aeroport

De fiecare dată când plec undeva cu avionul sunt în aeroport cu cel puțin două ore înainte indiferent dacă e o oră de vârf, cum ar fi 6 dimineața când pleacă 6 zboruri din Otopeni, sau ora 11 când pleacă un singur zbor, cum e cazul acuma. În 85% din cazuri am zburat singur, fie că am mers în Anglia,…

Nu vreau gratar

De ceva timp mă obsedează ideea de grătar. Da, celebrul grătar al lui Sorescu, cel care ar trebui să se afle la intrarea în orice suflet ca să nu intre nimeni cu cuțitul. Nu știu de ce mi-am adus aminte de pasajul ăsta din Iona. Probabil doar pentru că dacă aș fi folosit sita de la chiuveta din bucătărie nu…

Cu un Kindle in crasma

De câteva săptămâni am pus mâna pe un kindle. Nu e al meu. Doar îl folosesc de ceva timp. De fiecare dată când ajung într-un bar, acum sunt pe terasa în Argentin, am cu mine tableta și kindle-ul. De obicei aveam la mine o carte. Dacă aveam mai puțin de 100 de pagini de citit mai luam și o carte…

Cu placa

După postul de acum câteva zile cineva a comentat că aș putea să încep să povestesc despre orice (India, instalatori, mersul trenurilor) și să ajung să vorbesc despre sex, relații, sentimente roz. Aș vrea să-l contrazic povestindu-vă despre experiența mea legată de datul cu placa, fără să fac nicio aluzie legată de orice altceva. Am pus pentru prima oară picioarele…

Sfera

M-am trezit într-o sferă. Aveam în brațe un caiet vechi ros de carii. Țin minte că am adormit cu el în brațe în timp ce-mi citeam poeziile scrise cu ani de zile în urmă. Pe ultima pagină era scrisă o poezie de care uitasem: O sferă închisă-n cerc cu laturi albe Se caută de colțuri, de vârfuri ca să-și prindă…

Instalatorul

Acum câteva zile mi s-a înfundat scurgerea chiuvetei de la bucătărie. Am încercat să curăț sifonul singur dar fără mare succes. Am ajuns într-un final să chem un instalator. Eram pregătit să plătesc undeva între 50 și 100 de lei. Dimineața m-a trezit un nenea cu o sacoșă plină de scule. După 15 minute apa se scurgea liniștită prin scurgerea…

Nevoia si de Nu

Dă-mi voie să îți spun un secret! Știu că te simți special pentru că tu ai un sat în Norvegia dar permite-mi să fiu cel care distruge un mit: Fiecare dintre noi are câte un sat în Norvegia. Al tău produce bambus, al meu orez. 6 miliarde și ceva de sate. Un sfert de infinitate de stăpâni. Fiecare cu satul…

Preludiul nebuniei

7:25. Alarma sună pentru prima oară. Mai stau întins 5 minute. Cele cinci minute au trecut. A doua alarmă sună. 8:30. E cazul să mă ridic și să ajung la birou. Ceasul ticăie pe perete. Știam că trebuie să-i scot bateriile. Nu-mi pasă că l-am primit cadou acum câteva zile. Mă ridic din pat, scot două ouă din frigider și-mi…

Eu intr-un vis

Aseară am avut un vis ciudat. Nu știu dacă s-a datorat faptului că aseară a fost una din puținele seri în care am stat pur și simplu acasă, faptului că m-am culcat înainte de miezul nopții, că am dormit singur pe canapeaua trasă sau pur și simplu pentru că alcoolemia din sânge mi-ar fi permis în state să mă urc…