Insemnari

Un pumn de chilly si un praf de busuioc

Filed under: Din viata,Obsesii — Gelu March 31, 2011 @ 03:58

Eram sub dus cand mi-am adus aminte de intrebarea unei prietene.

Mi-am dat seama ca ar fi cazul sa raspund mai ales ca de cateva zile nu reusesc sa ma culc inainte de ora 3.

In mod normal atunci cand folosesc ceapa folosesc si usturoi. Nu prea pot sa-mi imaginez cum e sa calesti ceapa fara sa pun si usturoi. In seara asta mi-am dat seama, dupa ce aveam legumele in unt, ca lipsea ceva. V-ati prins ce. Sincer, nu m-am mirat atat de tare. Niciodata nu am reusit sa gatesc de doua ori la fel. Cred ca asta e unul din motivele principale pentru care stau uneori 4 ore in fata unei tigai. Sunt curios ce gust o sa aibe mancarea la sfarsit.

Azi, de exemplu, am incercat sa fac Pui cu Smantana. Defapt chiar asta am facut. Undeva intre pumnul de chilly, praful de busoioc si aroma data de coriandu s-a pierdut gustul mancarii pe care o stiam de acasa. Tot timpul “gresesc” undeva. De exemplu mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa folosesc mai multa smantana, mai putina faina si sa las puiul la rumenit mai mult timp. De fiecare data cand ard putin mancarea imi spun ca data viitoare o voi lua mai repede de pe foc. Dar nu ma pot abtine sa nu o tin cat mai mult pe flacara aragazului. Poate gustul va fi si mai intens. Si o ard. Asa se naste aroma unica de “putin ars”, cum imi place mie sa le zic colegilor cand se iau de indemanarile mele culinare la birou.

Sunt totusi unele lucruri pe care sunt convins ca nu o sa le mai fac. De exemplu nu o sa-mi mai ia niciodata 10 ore sa fierb o oala de fasole. Mi-am invatat lectia: se lasa la inmuiat peste noapte si se schimba de trei ori apa.

Uneori ma apropii destul de mult de o reteta “perfecta”. Daca as fi pus mai multa ceapa si mai putin busuioc iahnia de fasole ar fi fost GENIALA!!! Crezi, dragul meu prieten, care inca nu stii la ce intrebare raspund in randurile astea, ca data viitoare cand am facut iahnie am folosit mai multa ceapa si mai putin busuioc? Exact: NU! Nu am mai pus ceapa de loc si am inlocuit busuiocul cu o tona de curry. Fasole batuta si curry. Demential gustul. Cam puternic pentru unii, prea discret pentru altii, echilibrat pentru nevoile mele gastronomice de atunci (mancasem la pranz o shaorma si vroiam ceva putin aromat si usor).

Acum un an am avut o disputa pe teme culinare cu mama. Imi reprosa ca eu gatesc doar omlete si cartofi prajiti (poate asta era adevarat acum 2/3 ani) iar eu i-am spus ca ea nu stie sa gateasca. Pur si simplu repeta niste retete pe care le stie de 30 de ani. Nu schimba nimic. Nici proportiile, nici locul de provenienta al ingredientelor, nici condimentele. Nimic. E ca si cum ai manca aceleasi racituri, sarmale si salata de beuf in fiecare an de craciun. Desi e practic acelasi gust, de ce am trecut de la fascinatie la dezgust fata de raciturile de porc?

Raspunsul pe scurt: caut gustul perfect dar nu fac nimic ca sa il gasesc. Sunt convins ca voi inchide ochiul aragazului la un moment dat, voi inchide privirea, voi gusta si va fi exact cum speram, fara sa-mi dau seama pana atunci ca asta caut.

Citeste in continuare…

Facebook si seiful din plumb

Filed under: Personal — Gelu March 29, 2011 @ 01:41

Am admirat-o saptamani intregi in timp ce ne bucuram amandoi de pauza de tigara. Separat. Eram pur si simplu fascinat de trasaturile ei exotice, de tenul ei masliniu, parul brunet carliontat si de ochii caprui (banali in mod normal). Coboram de la noua sperand ca va fi si ea in jurul unui cos de gunoi. Aveam norocul asta de maxim doua ori pe zi. Mai ales la ora 12. Era deja un ritual. Coboram la 11:58 si la 12:02 aparea si ea sa-si fumeze tigara inainte de masa. Stiam ca ea nu ma observa. Colegii mei se bucarau de formele tipelor de la banca, expuse de cele 30 de grade de afara, si eu incercam sa nu ma pierd in zambetul ei trist.

La un moment dat m-am hotarat sa ma las de fumat. Ma oprea un singur lucru. Ea. Stiam ca sansele sa o mai vad ar fi scazut dramatic. Exista o singura solutie: sa trec peste timiditatea mostenita de la Gheorghita si sa ies sa-mi infrunt obsesiile. “- Buna, eu sunt Gelu”. “L” […] […]

Cateva tigari fumate impreuna, schimb de linkuri si poezii, “Add as Friend”, “L accepted your friend request”.

Ea a plecat din cladire, mi-a refuzat invitatiile la bere si am ramas “prieteni” pe Facebook.

“Intentiile senzuale” au disparut de mult. Au trecut secole de cand nu am mai coborat la o tigara doar pentru a vedea ce rochii indraznete mai poarta. Ma gandesc la poeziile ei cu un zambet pe fata, dar cam atat. Pana azi. Un link postat pe acest “instrument al dezumanizarii”.

Nu stiu de ce, nu stiu cum si nu stiu de ce acum dar micul pasaj din Nabokov a actionat ca o cheie. Cheia unui seif facut din pereti grosi de plumb care era menit sa nu fie deschis niciodata.

Ce se ascunde in el? Doua zile. Si atat.

Cand si unde  l-am inchis? Acum mult timp intr-un compartiment jegos a unui tren care pleca dintr-o gara departata de Bucuresti.

De ce? Pentru ca am privit fericirea in ochi si stiam ca nu exista decat doua optiuni: fie ma resemnez si o imbratisez, fie fug si uit. Am ales varianta ce-a mai simpla: sa fug, sa construiesc un seif cu pereti grosi din plumb si sa arunc acolo toate amintirile, sentimentele de implinire si orice plan de viitor care s-ar fi putut contrui in jurul unei iubiri adevarate.

Am reusit? Da. Am sters totul cu buretele in momentul in care am aruncat cheia. Eram dupa 10 minute, in care am strans si am aruncat tot in cutia de plumb, total gol. Am pus chiar un pariu in ce directie merge trenul. Eram convins ca merg cu fata. Am pierdut. Mergeam cu spatele.

A meritat? N-o sa stiu niciodata. Acum cu usa seifului desfacuta nu pot sa zic decat ca viata mea ar fi fost alta. Si a ei. Cu siguranta daca nu as fi fugit de fericire nu ar mai fi existat imensitatea de plumb, nu as mai fi vorbit la telefon cu Dianina acum 5 ani, nu as mai fi fumat in fata cladiri, nu as mai fi intalnit-o pe L, nu as mai fi desfacut seiful in care se afla o mica sfera de fericire si iubire pura omogenizate de pasiunea unui copil pentru imbratisari.

Ar fi mers? Nu stiu daca stiti povestea gemului de capsuni care apare in “Eseuri de Indragostit”. Credeam ca cei doi indragostiti se cearta din cauza nenorocitului de gem pentru ca le este frica de cat de aproape au ajuns de perfectiune. Defapt cred ca e invers. Ne dorim sa fie perfect. Ne dorim ca o noapte pasionala sa se termine cu gemul potrivit pe masa. El nu se afla niciodata la 500 de kilometrii, intr-un frigider  de la etajul 5 din regie.

Regret? Nu!

Depresia ca o virtute

Filed under: Viata ca o virtute — Gelu March 28, 2011 @ 00:48

Dupa ce Cristi Puiu cu a lui “Inainte de micul-dejun” m-a alungat de la Opera am ajuns in Kulturhaus. Desi era sambata noapte se putea respira asa ca am inceput sa-mi etalez in voie dansul de gaina decapitata. La un moment dat insa am simtit nevoia sa ma retrag undeva cu mine asa ca am ajuns pe o canapea din musama rupta. 10 minute, doua tigari si o tristete fara motiv.

“Serios? Cum poti sa fii deprimat aici!!! Toata lumea se simte bine!” Replica tipei necunoscute m-a surprins dar mi-am dat seama ca are dreptate: Da, depresia mea nu e una banala, e deja una din virturile pe care le am. Cine a spus ca nu pot sa ti se inece corabiile in timp ce 20 de oameni danseaza bezmetic in jurul tau? E dreptul meu sa stau intr-un colt gandindu-ma la ultima mea iubire in timp ce oamenii imi sarbatoresc ziua. Faptul ca sunt imbract in clovn la un bal mascat organizat de firma nu ma opreste sa plang cu gandul la copilaria pierduta.

Tu esti deprimat singur cu o sticla de vin in fata televizorului. Eu sunt mai special. Eu imi plang de mila in timp ce lumea ma bate pe umar si-mi spune ca ar vrea sa fie si ei atat de fericiti.

Dragostea nu-i de mine

Filed under: Bucuresti,Personal,Punctual — Gelu March 23, 2011 @ 22:01

Nu stiu cati dintre voi au trait senzatia ultimei tigari intr-un grup de nefumatori si fara nici un magazin de unde sa-si poata cumpara. Senzatia asta am avut-o aseara. Am plecat de acasa cu o carte neinceputa la mine, Inainte de Tacere si m-am trezit in Argentin dupa 2 beri ca mai aveam de citit doar cateva pagini si trebuia sa astept pe cineva sa vina sa ma culeaga. Eram disperat ca era deja tarziu si eram aproape convins ca nu o sa mai gasesc nici o librarie deschisa. Putin disperat mergeam spre Universitate si am vazut ca Libraria Adevarul e inca deschisa. Am intrat sceptic fiind convins ca nu o sa gasesc decat Jules Verne si desi mi-a fascinat copilaria nu era exact ce as fi vrut sa citesc cu o halba de bere in fata. Am descoperit ca au altceva si mi-am ales o carte “safe”, prima mea carte scrisa de un ungur. In drum spre casa am dat peste o carte a carei autor imi suna cunoscut.

Era continuarea cartii care ma fascinase in New York. Sincer, nu mai stiu nimic despre cartea respectiva, stiu ca am ales-o ca si lectura de avion si pentru ca pe coperta din spate erau trecute 3 “cuvinte” definitorii pentru mine, sau cel putin pentru saptamanile care urmau: “New York”, “De veghe in lanul de secara” si “Friends”. Am deschis-o prima oara in zborul de la San Francisco la New York. Am terminat-o in Central Park. Am ramas fascinat de banca aceea in care am stat singur intr-o mare de verdeata inconjurata de un ocean de otel si beton.  Stiam ca exista o continuare a povestii, ca dupa New York urmeaza o poveste in Edinburgh. Am cautat cartea in diferite librarii si site-uri dar fara succes. Pana aseara.

Stiti cum e atunci cand reintalnesti in metrou tipa care te-a cucerit cu luni de zile inainte in aceiasi garnitura? Asa a fost si aseara. Am mers la casa si am platit cartea cu zambetul pe buze. Am iesit din librarie si aproape dansam. Inca nu am inceput-o. Va fi cartea de care ma voi bucura in Scotia.

Iubind o foaie goala

Filed under: Personal — Gelu March 22, 2011 @ 01:59

“The reason I write
is to make something
as beautiful as you are

When I’m with you
I want to be the kind of hero
I wanted to be
when I was seven years old
a perfect man

who kills”

Leonard Cohen, The reason I write

E usor sa faci dragoste cu o foaie goala. Sa ii povestesti intr-un mail de 2 ecrane cum o vei iubi cand se intoarce in tara, cum o vei imbratisa la aeroport si o vei ineca in sarutari acasa. E mult prea usor sa faci asta.

Cand scrii nu conteaza daca esti dupa trei sau cinci beri, daca ai fumat ca un turc sau tocmai te-ai trezit transpirat dupa un cosmar. Cand incerci sa faci dragoste cu ea conteaza toate astea. Conteaza ca te impiedici in propri paltaloni, ca puti a tutun si alcol, ca tot corpul ti-e slinos.

Acum aproape 10 ani ne scriam scrisori lungi pe care le citeam impreuna pe dealurile Bucovinei. Zeci de randuri in care ii spuneam cat de mult o iubeam. Si o iubeam. Iubeam persoana care o sa citeasca randurile acelea. I-o aratam? In afara de niste urme de cerneala? As vrea sa spun ca da. Ne iubeam prin scrisori si ne cautam apoi cuvintele in privirea celuilalt.

Acum ceva timp ii scriam unei iubiri pe care nu o vazuse-m niciodata: “Pe mine ma vei lasa sa-ti intru in suflet? Sper ca nu-ti vei pune gratar la suflet… sa nu te temi, nu voi intra cu un cutin la tine in suflet. Primeste-ma te rog… sa nu-ti fie frica de straini, nu te teme de mine.” Am intalnit-o intr-un final. Ce s-a intamplat? M-am speriat de faptul ca cea care imi raspundea la scrisori avea carne si oase, respira si traia. Si am fugit.

E usor sa te iubesc in fata tastaturii. Nu ai cosuri, nu imi povestesti despre orele de Geografie din liceu sau despre colegii insuportabili de la birou, nu ai cute pe fund, nu esti ironica la adresa glumelor mele proaste, nu te dor picioarele cand eu deabia am inceput sa simt muzica…

Eu te iubesc virtual, nu atunci cand ma rogi sa duc cosul de gunoi.

Barabule si relatii

Filed under: Din viata,Personal — Gelu March 21, 2011 @ 01:24

O iubeam pentru ca era vie. Pentru ca nu stiam ce o sa spuna in urmatoare clipa. Pentru ca in spatele fiecarui zambet se afla un om si nu doar altcineva, un amestec omogen de 50 de oameni uniti de niste substante chimice.

Ieri am gatit. Ceva extrem de simplu: Mancarica de cartofi cu carne de porc. Nu am avut nevoie decat de trei ingrediente: o farfurie de ceapa, una de cartofi si una de carne de porc. Nimic special. Si totusi a iesit ceva special. De ce? Ceapa a crescut pe straturile din spatele casei copilariei mele din niste rasaduri cumparate de mama si duse bunicii la Berchisesti. Barabulele sunt de pe ogorul lasat mostenire lu’ fratemiu in Baisesti la 200 de metri de scoala din sat. Carnea vine de la un porc care a crescut in grajdiul de pe care am cazut eu acum 18 ani cu capul intr-un cazan ruginit plin de mustireata.

Acum un an eram in Delhi. Venisem din Jaipur, orasul maimutelor, si trebuia sa asteptam 2 zile pana aveam tren spre Amnitar. Am ajuns mai mult din intamplare intr-un parc. Stateam tolanit pe iarba langa un palc de arbusti. Nu era nici unul mai mare de metru. Sub fiecare dintre eie se afla cate un cuplu. Uni isi acopereau capetele cu un batic sa nu fie vazuti cand se saruta. Altii stateau pur si simplu imbratisati. Cei mai curajosi se sarutau fara sa se ascunda. Aveau cu totii in comun faptul ca stateau sub un arbust si ca dupa ce plecau de sub el nici macar nu se tineau de mana.

M-am trezit cu o durere de cap. Langa mine era o domnisoara pe care vag stiam cum o cheama. Si cam atat. O cunoscusem cu cateva ore inainte intr-un club aglomerat. Nu stiam decat ca danseaza decent si ca are niste sani incredibili. Ce isi dorea de la viata? Ce visa acum 10 ani ca o sa devina cand o sa fie mare? Ce o facea sa vibreze? Habar n-aveam. M-am ridicat din patul care scartia si calcand pe niste prezervative folosite am mers la baie sa ma trezesc cu niste apa rece pe fata. M-am uitat in oglinda, mi-am zambit si mi-am spus: “Esti tare. Ti-ai facut din nou o prietena!”. Dupa 4 luni m-am despartit de strainul de langa mine fara sa-mi dau seama ce am cautat langa ea.

De cele mai multe ori ies infometat din sedinta zilnica de 15 minute care dureaza cel putin 40. Nu vreau decat sa scap cat mai repede de forfota din stomac asa ca aterizez la unul dintre fast-food-urile de la 3. Ceva impersonal, rapid, cat sa fiu in stare sa ma gandesc la altceva. Ce stiu despre un hamburger de la Mac? Poate doar ca am vazut un documentar in care se spunea ca un BigMac contine carne de la 50 de vaci si multe substante chimice.

Mai erau doar cateva minute pana la sfarsitul meciului. Romania – Ungaria. Hanbal Maculin. Campionatul Mondial. Nu ma interesa cine castiga, cine se califica mai departe, daca jucam frumos sau nu. Diferenta de goluri trebuia sa fie multiplu de 4. S-a incheiat 27-30. Si acum mai tin minte scorul si ziua in care a avut loc. De ce? Pentru ca am pus pariu cu ea ca daca diferenta e de 4 sau 8 goluri o sa ma sarute. Stiam ca ar fi vrut sa fie “Scuipator in bere” cand o sa fie “mare”, ca e surprinsa de faptul ca nu se gasesc sosete la conserva in magazin, ca il considera pe Camil Petrescu un mare misogin, ca a incercat sa-mi citeasca blogul dar nu a rezistat mai mult de 3 randuri, ca…. nu stiam insa ce gust au buzele ei. Am pierdut pariul dar totusi m-a sarutat. Asa a inceput una din putinele relatii pe care o sa le tin minte cand o sa le vorbesc nepotilor despre iubire.

– O iubire de-o vara, va rog! Cu de toate.
– Imediat. Un bon si 7 lei diferenta.

Iubiri de 3 zile

Filed under: Aberatii — Gelu March 16, 2011 @ 02:07

Eu sunt o curva de om. Asta e clar. Sunt o curva de om nu pentru ca ma culc cu oricine, oricand, ci pentru ca inevitabil eu iubesc. Sincer. Sincer si punctual.

Astfel se nasc iubiri de moment. Iubiri pe care le uit cel mai probabil dupa alte doua statii de metrou. In cele 5 minute nu ma gandesc la nimic altceva. O sorb din priviri, ii admir degetul mic de la mana dreapta, ii admir inelarul de la mana stanga si imi imaginez cum i-ar sta cu un inel de la mine. Ma inec in privirea ei atintita spre cersetorul de la bara din mijlocul vagonului, ma hranesc cu zambetul care imi intalneste zambetul. Dar ea coboara. Se uita in spate. Eu ma uit la ea prin geamurile metroului oprit la Eroilor. Pana la Unirii o uit.

Astfel se nasc iubiri de 3 zile. In Expirat. Dans, bere, discutii stupide despre seriale, polemici legate de muzica. Eviti o partida de casual sex pentru o conversatie despre Cioran, eviti un sarut cu Ea pentru sansa de a o vedea si a doua zi. Vine si rasaritul. Si apusul. Si ora 7 de iarna. O bomba studenteasca. 4 beri. O strangere de mana si un sarut timid. Curva de om se gandeste deja la omul cu care o sa se trezeasca diminetile si careia o sa-i faca omleta lui traditionala. Doua zile sunte deajuns ca sa-si creeze o imagine completa asupra viitorului alaturi de ea. Urmatoarea zi o asteapta in statia de autobuz  cu o ciocolata, cu un sarut si cu o scrisoare in care ii spune ca a tot asteptat-o. Ea se sperie. Vrea o pauza. De la o iubire, din partea lui, de 3 zile.

Astfel se nasc iubirile de o vara. La masa de biliard. In vama. Un decolteu, un zambet si o palma la metrou. Cateva partide de 98.7% si un delict sentimental. Ardei la cuptor si usi la care nu bati. Australia si mailuri pe care nu le scrii. Iubire de o vara.

Astfel se nasc iubirile de un an. Maieuri fara sutien si sani feciorelnici. Flori refuzate brutal, beri numai bune de scuipat in ele, vaze din care curge apa. Mare si munte, obsesie si dispret, iarba tunsa scurt si pasuni impadurite. Renuntarea la sine, imbratisarea Ei, pariul pe 50% din mita, ciorapul din conserva.

Am auzit pe unii care spuneau ca un an de zile inseamna o viata de om.

Astfel se nasc iubirile de-o viata.

TiPtil

Filed under: Bucuresti,Din viata — Gelu March 10, 2011 @ 21:43

Aseara am fost pentru prima oara la un concert TiPtil. Prima oara cand am mers singur la un concert. Prima oara cand am stat exact in fata scenei. Prima oara cand m-am urcat pe scena in timpul unui concert din A. Prima oara cand m-am indragostit de cineva de pe scena.

 

Si am plecat cu zambetul pe buze :-) (doar unul din cele care au aparut pe chipul ei in timpul concertului )

Desincronizati

Filed under: Din viata — Gelu March 9, 2011 @ 15:00

Noi suntem pur si simplu desincronizati. De exemplu acum, eu sunt ametit dupa 5 beri si tu esti la tine in camera cu o cola de jumate in mana. Eu ma gandesc la noi, tu te gandesti la el. Cand te gandeai tu la mine eu ma gandeam la ea iar ea il vroia pe el… Ar fi fost atat de simplu daca ar fi fost vorba numai de seara asta. Cum ar fi daca maine ne-am intalni, ne-am zambi si ne-am spune: ”Hai sa ne sincronizam!”

Eu stateam cu fundul meu plat pe singura banca din parc in timp ce tu aveai chef, dintr-o data, sa te plimbi pe malul lacului (copile, intre noi fie vorba, era o balta ordinara). Tu incercai sa ma convingi sa stam acasa sa facem dragoste si eu insistam sa iesim in club in incercarea de a scapa de sex in seara respectiva. Eu vroiam sa te sarut pasional tu nu vroiai decat bere. Eu sa-ti sarut mana dreapta, tu sa ne inchidem in baie. Eu vroiam sa dansam penibil

O saptamana ma iubeai tu. O saptamana te iubeam eu.In saptamanile pare eu. In saptamanile impare tu. Ar fi fost atat de simplu daca am fi fost defazati cu pi/2. Singura mea speranta statea in 29 Februarie. Credeam ca poate da exceptie si ajungem macar in acelasi plan. Dadea 1 rest. Nu am mai asteptat inca 3 ani sa-mi infirm teoria.

Pana una alta eu o sa incep sa numar din doi in doi.

Mamele, postul si despartirile

Filed under: Din viata,Personal — Gelu @ 01:25

Uneori e ok sa minti. Mai ales cand nu ai ajunge nicaieri cu adevarul. De exemplu, de 5 ani, de la momentul asta, ii tot spun mamei ca ma spovedesc de Craciun si de Paste. Ajung acasa in ajun la 6 dimineata, ma trezesc la 8, ma duc la biserica, aprind niste lumanari, dau o tura de oras si ma intorc acasa spunand ca m-am impartasit. Din fericire nu ma intreaba de canon.

Exista unele conversatii pe care nu as vrea sa le am dar pe care nu le pot evita. Constant, inainte sa inceapa unul din cele doua mari posturi mama imi aduce aminte sa nu mai merg in discoteca si sa incerc sa postesc macar Miercurea si Vinerea. Eu, evident: “Da, evident”. (din fericire am sunat-o o singura data pe mama la 4 dimineata din club. nu era post) O alta discutie pe care as prefera sa nu o am e cea legata de despartiri.

Mama: Buna, ce faci?
Gelu: Bine, la un suc.
M: Salut-o pe Maricica.
G: Ne-am despartit.
M: Pai de ce?
G: Pur si simplu.
M: Iar ma superi. Stii ca nu imi place cand… [bla, bla, bla]

Acum serios vorbind: ce as putea face? Sa-i spun saracei femei ca nu cred in notiunea de post si ca sunt pseudo ateu? Ca mai nou, de la ultima ei despartire, de acum 33 de ani, oamenii se mai despart si pur si simplu. Pentru ca ea vorbeste la hands free cand nu e cazul, pentru ca are tonul unei pustoaice ascultata la geografie atunci cand vorbeste cu oameni pe care nu ii cunoaste, pentru ca nu mai exista fluturasi, pentru ca… Si pentru ca vorbim serios: de ce as vrea sa-mi complic existenta?

Saptamana trecuta mama mi-a adus aminte ca incepe postul si sa nu mai ies in club sa dansez. Eu am zis “Da, sigur”. Azi m-a sunat si m-a intrebat ce i-am luat prietenei de 8 Martie. Eu i-am zis ca ne-am despartit. Ea a facut greseala sa ma intrebe de ce. Eu… i-am raspuns.

G: Pai, mai tii minte ca mi-ai zis ca incepe postul? M-a gandit ca as putea sa fac mai mult decat sa nu dansez si sa nu mananc de dulce Miercurea si Vinerea si am cautat pe net ce inseamna sa tii post cu adevarat. Am gasit asa ca i-am zis si ei ca pana pe 25 Aprilie nu mai facem… stii tu ce. A zis ca e ok… dupa 2 seri s-a despartit de mine. Asta e.

Raspunsul ei a fost o lunga pauza urmata de:
M:Vezi ca ti-am trimis vinete fara maioneza

Inflexiuni ciclice

Filed under: Din viata,Personal — Gelu March 4, 2011 @ 01:45

De cateva zile tot evit sa mananc in sala de mese. Fug. Vin acasa unde nu e inca nici o umbra. Incerc sa ma regasesc intr-o pagina goala dar fug si de ea. Ma uit la Superman cand era mic.

4 Martie 2011. Afara ninge. Ninge molcom. Liniste. Un fel de liniste.

Au trecut 5 ani de la prima ninsoare. 5 ani si 5 zile. Ningea ingrozitor. Imi inghitise aproape orice fel de dorinta in drumul spre unul din punctele de inflexiune. Am intrat in mijlocul furtunii desi stiam ca la capatul ei nu ma asteapta decat o asimptota cu limite neclare. Ea plangea. Eu stiam ca voi regreta. Ca voi ajunge intr-o furtuna mai groaznica. In mijlocul verii. La inceputul toamnei. Candva. S-a intamplat mai repede. Era sfarsitul aceleiasi primaveri. Nu mai suportam sa o vad cu cel care a scos-o din zapada. Egoist. Ma zgaria pe creier. Am evitat sa mai merg la facultate. Asa m-am angajat.

Au mai fost ninsori. Au mai fost si alte puncte de inflexiune. In momentele acelea nu ai timp decat sa te opresti pentru un moment si sa derivezi. Da 0. E prea tarziu sa mai derivezi o data sa vezi daca e cu plus sau cu minus. Oricum nu mai conteaza. 

Ei se tin ciclic de mana. Prin Regie.