Insemnari

Dragostea nu-i de mine

Filed under: Bucuresti,Personal,Punctual — Gelu March 23, 2011 @ 22:01

Nu stiu cati dintre voi au trait senzatia ultimei tigari intr-un grup de nefumatori si fara nici un magazin de unde sa-si poata cumpara. Senzatia asta am avut-o aseara. Am plecat de acasa cu o carte neinceputa la mine, Inainte de Tacere si m-am trezit in Argentin dupa 2 beri ca mai aveam de citit doar cateva pagini si trebuia sa astept pe cineva sa vina sa ma culeaga. Eram disperat ca era deja tarziu si eram aproape convins ca nu o sa mai gasesc nici o librarie deschisa. Putin disperat mergeam spre Universitate si am vazut ca Libraria Adevarul e inca deschisa. Am intrat sceptic fiind convins ca nu o sa gasesc decat Jules Verne si desi mi-a fascinat copilaria nu era exact ce as fi vrut sa citesc cu o halba de bere in fata. Am descoperit ca au altceva si mi-am ales o carte “safe”, prima mea carte scrisa de un ungur. In drum spre casa am dat peste o carte a carei autor imi suna cunoscut.

Era continuarea cartii care ma fascinase in New York. Sincer, nu mai stiu nimic despre cartea respectiva, stiu ca am ales-o ca si lectura de avion si pentru ca pe coperta din spate erau trecute 3 “cuvinte” definitorii pentru mine, sau cel putin pentru saptamanile care urmau: “New York”, “De veghe in lanul de secara” si “Friends”. Am deschis-o prima oara in zborul de la San Francisco la New York. Am terminat-o in Central Park. Am ramas fascinat de banca aceea in care am stat singur intr-o mare de verdeata inconjurata de un ocean de otel si beton.  Stiam ca exista o continuare a povestii, ca dupa New York urmeaza o poveste in Edinburgh. Am cautat cartea in diferite librarii si site-uri dar fara succes. Pana aseara.

Stiti cum e atunci cand reintalnesti in metrou tipa care te-a cucerit cu luni de zile inainte in aceiasi garnitura? Asa a fost si aseara. Am mers la casa si am platit cartea cu zambetul pe buze. Am iesit din librarie si aproape dansam. Inca nu am inceput-o. Va fi cartea de care ma voi bucura in Scotia.

TiPtil

Filed under: Bucuresti,Din viata — Gelu March 10, 2011 @ 21:43

Aseara am fost pentru prima oara la un concert TiPtil. Prima oara cand am mers singur la un concert. Prima oara cand am stat exact in fata scenei. Prima oara cand m-am urcat pe scena in timpul unui concert din A. Prima oara cand m-am indragostit de cineva de pe scena.

 

Si am plecat cu zambetul pe buze :-) (doar unul din cele care au aparut pe chipul ei in timpul concertului )

Argentin

Filed under: Bucuresti,Personal — Gelu October 31, 2010 @ 11:17

Acum 11 ani am participat la un concurs de eseuri in engleza cu tema “Romania”. Atat, nimic mai mult. Concursul era jurizat de o jurnalista de la New York Times. Engleza mea e de balta acum, imaginati-va cum era cand aveam 13 ani. Majoritatea colegilor mei au scris despre comunism, despre sistemul de sanatate, despre sistemul de invatamant, despre revolutie… eu am scris despre casa bunicii. De ce? Pentru ca pentru mine atunci Romania insemna locuri. Locuri dragi mie. Casa bunicii, si tot ce o inconjura, imi era cel mai drag loc. Era oaza mea de linisite in care statea singur ore intregi in varful parului inalt de 10 metri desi avea o tulpina de doar 20 de centimetri, era locul in care ma jucam cu sumedenia de veri, unde povestile incepeau, unde era atat de usor sa visez (scufundat intr-o iesle cu fan). Am scris despre gradina de cateva hectare, de “casa cea mare”, de cum mi-am rupt mana in doua locuri dupa ce am sarit de pe masa din bucataria de vara, despre cum mi-am taiat degetul la abric… Am castigat concursul…

Acum cateva zile eram la Argentin si m-a intrebat o pustoaica: “Tu de ce nu pleci din Romania?”. “De asta, din cauza Argentinului…”. Stiu, poate parea o mare prostie dar a ajuns ca bomba asta din centrul Bucurestiului sa insemne pentru mine Romania. E locul unde se aduna oameni cu venituri de la 200 de Ron pe luna la cateva mii de Euro pe luna, e locul in care lumea o injura pe Steaua dar si locul in care lumea vorbeste ore intregi despre conceptul de fericire in timp ce savureaza o Azuga. M-au fascinat la inceput mesele si scaunele de plastic inscriptionate cu Timisoareana (din pacate au fost schimbate…) si berea incepand de la 3 lei. Am aflat surpins la un moment dat si adresa: Blanari 11. Am luat-o ca un semn. Prima oara cand mi-am dat seama ca e mai mult decat o terasa a fost momentul in care aflat pentru cateva momente singur la masa a inceput cineva in spatele meu sa cante “Nebun de Alb”. Era saptamana in care eram obsedat de Emeric Imre. E ca si cum cineva ti-ar oferi o imbratisare exact in momentul in care ai nevoie.

Veneam aici, acum scriu de la Argentin, dupa ce ieseam de la BCU. E singurul loc in care ma simt ok doar eu cu mine, in care nu ma simt aiurea, in care nu ma simt singur desi nu mai e nimeni la masa. Veneam cu laptopul, ca si acum, incercand sa mai scriu ceva, incercand sa descopar oameni faini, de la distanta, sa ma bucur de galagia din jur. Asa am cunoscut cativa oameni faini, povesti pornite de la un zambet schimbat din spatele berii, aici am contruit povesti stropite cu multa bere, am aici m-am spovedit de zeci de ori si am auzit zeci de spovedanii. Bodega asta ascunde multe povesti. Nu trebuie decat sa ai urechi sa auzi, sa asculti oamenii din spatele sticlei de Saniuta, sperantele din halba de vin cumparata cu 4 lei.

De exemplu acum (e foarte goala terasa), in dreapta mea o copiluta il intreaba pe un pustan: “Tu cand faci 15 ani?”. ”Mai e…”. Sunt  niste pustani care vorbesc intre ei in Germana desi e evident ca toti vorbesc si romana. As fi vrut si eu un loc ca asta in care sa-mi beau berea la varsta lor. Acum 2 secunde am inceput sa ascult pentru prima oara manele la Argentin. Un domn de 60 de ani, singur cu o halba de Timisoreana a inceput sa asculte la telefon in fata mea, moment in care am schimbat un zambet cu cele doua tipe de la masa din stanga. Asta nu schimba nimic. Argentin e Romania. E un fel de Vama. Lumea vina si se simte bine. Nu conteaza ceilalti. Omul simte muzica, a trecut de mult de momentul in care sa-i pese de ce cred cei din jur. Nu il judec (a trecut pe populara). Langa masa de langa el s-a pus un tip cu o chitara. A inchis muzica de la telefon.

Aici au inceput cateva din putinele drame existentialiste cu care m-am confruntat pana acum in Bucuresti. Tot aici insa am venit si sa ma redescopar dupa ce s-au incheiat. Asta e primul loc care il arat din Bucuresti oamenilor care imi cer sa le arat orasul. Nu am mers cu ei la Carul cu Bere sau la alt restaurant cu specific romanesc. Eu cand plec afara vreau sa aflu despre prezent, nu despre trecut. Asta e prezentul. Sunt toti batranii singuri la masa, toti “roackeri” pletosi veniti sa bea Azuga la 3 lei, toti pustanii veniti pentru ca nu ii intreaba nimeni nimic cand isi cumpara bere sau votca, sunt pustoaicele venite aici sa fie singure in mijlocul nebuniei.

A venit seara. Au trecut 4 ore de cand am inceput sa scriu postul asta. Argentin a devenit un loc agitat. Oamenii la care tin au aparut. Se vorbeste despre reincarnare, despre iubire, despre micropocesoare, despre legi adoptate in graba… si cineva in spate canta la o chitara invechita un cantec vechi despre iubiri pierdute… Pe masa mea imi zambeste un ursulet… asta e Argentin, o colectie de oameni dubiosi care merita sa fie ascultati, o multime de Gelu, o multime de Gheorghe, o adunatura de oameni a dracului de normali. Argentin e muzica din urechi, ursuletul de plus din priviri, ochii din suflet… Vrei sa simti Romania? Hai si tu in Argentin. Blanari 11.

Indragostitul, Indragostitul…

Filed under: Bucuresti,Din viata,Overheard — Gelu May 19, 2010 @ 09:15

Incepe sa-mi placa noul cartier mai ales din prisma faptului ca mi s-au diversificat vecinii.

Aseara cand veneam de la munca pe langa batranul liber m-am intalnit si cu doi pustani de 7/8 ani. Unul dintre ei, cel mai mic, se dadea cu trotineta in timp ce copilul de 8 ani  striga cat putea el de tare in spatele lui: “Indragostitul! Indragostitul! Esti indragostit!” si radea isteric. A oprit apoi un batranel si i-a spus ca prietenul lui e indragostit continuand sa rada.

“Indragostitul” s-a intors apoi inspre el:

– Nu te spun!
– Daca spui, spun si eu ca esti indragostit!
– Nu spun nimic!

O sa creasca ei mari si o sa vrea sa poata sa strige in gura mare: “Sunt indragostit!” dar ceva il va opri. Se va intreba de ce desi e fericit langa ea uneori adoarme cu gandul la altcineva, de ce zambetul care ii aparea pe fata la prima bere bauta impreuna evita sa mai apare sau de ce… Va pune toate astea pe faptul ca nu o iubeste. Va mai creste putin si isi va da seama, probabil prea tarziu, ca “indragosteala” nu e decat un “cuvant”, o idee, tine doar de noi cum o “implementam”. Atat de multi oameni, atat de multe varste, atat de multe iubiri.

Eu te iubesc mai mult din bratele alteia decat poate oricine altcineva sa te iubeasca din bratele tale.

Liber!!!

Filed under: Bucuresti,Din viata,Overheard — Gelu May 18, 2010 @ 22:51

In drum spre casa un barbat de 60 de ani a iesit val vartej dintr-o bodega de cartier si a inceput sa tipe : “Liber… Eu sunt LIBER!!! Liber iti zic!” A sarit apoi in fata unui SUV si a inceput sa-i strige soferului: “Baga-ti bine asta in cap: Eu sunt Liber! Liber! Ca pasarea cerului! Pot sa fac ce vreau. Ce vreau!

Am trecut mai departe in timp ce domnul carunt cu medalii in piept striga in continuare: “LIBER!! Liber ba…

E liber. E liber sa stea pana la 6 dimineata in bodega cu saniuta in fata; e liber sa mearga la pescuit; nu se gandeste niciodata daca i-au mai ramas bani din pensie sau nu; e liber sa sara pe strada in miezul noptii si sa strige ca e fericit; e liber sa mearga cu nasul pana in mangalia; e liber…  e liber sa faca toate astea si le face. Se bucura de fiecare leu din pensie si nu regreta nimic, nici macar cand se trezeste si nevasta il bate la cap pentru ca stie ca a facut ce si-a dorit. Poate ca libertatea lui e ingradita de suma pe care o primeste in fiecare luna dar sunt convins ca luna viitoare nu o sa fie cu 15% mai putin fericit.

Si noi suntem liberi. Suntem liberi sa facem tot ce visam. Si totusi? De ce e nevoie sa fii beat sau nebun ca sa poti sa-ti dai frau “libertatii”? Ce ne opreste sa ne vindem proprietatile, sa ne lichidam depozitele, sa ne scoatem toti banii din banca si sa plecam in Australia sau pur si simplu sa ne luam un motor?

Suntem la fel de liberi ca si el!

Idei preconcepute

Filed under: Bucuresti,Din viata — Gelu December 7, 2009 @ 23:33

Imi place sa cred despre mine ca am putine idei preconcepute si ca pe cele pe care le am incerc sa mi le infirm.

Aseara cu 15 minute inainte sa se inchida sectiile de votare eram in statia de RATB de la Universitate. Eram deja consolat cu gandul ca prostanacul a castigat. La 5 metri de mine era un tip in costum cu pardesiu care desi era la jumatate de metru de un cos de gunoi scuipa coaje de seminte pe strada. Nu m-am putut abtine si am mers la el sa-l intreb:

– Ma scuzi, tu cu cine ai votat?
– Ah… nu am votat ca mi-am pierdut buletinul…
– Ok, dar cu cine ai fi votat
– Geoana. Tu cu cine ai votat?
– Basescu, evident.
– Da, de ce pula mea ai intrebat?
– Te-am vazut scuipand seminte pe strada si eram sigur ca ai votat cu Geoana. Vroiam sa ma conving. Stai la juma’ de metru de cosul de gunoi si totusi scuipi seminte pe strada…
– Da ce ma, e strada ta? A trecut un politist pe aici si nu mi-a zis nimic. Imi zici tu, ma? E strada ta, ba?
– Da, e si strada mea. Daca erai la tine in sufragerie nu ziceam nimic.

Am dat sa plec spre amicul cu care eram cand tipul a inceput sa strige spre mine:

– COMUNISTULE!!!!

Dupa cateva zeci de secunde vine la mine si ma intreaba:

– Da tu de unde esti, ma?
– Ah, nu sunt din Bucuresti.
– Se vede ma ca esti de la tara.

A plecat la locul lui langa cos dar nu a rezistat foarte mult acolo si s-a intors:

– Ai noroc ca suntem in centru. Daca nu, as fi scos briceagul.
– Sunt convins.

Orase si Sex

Filed under: Bucuresti,People I read,Punctual — Gelu October 20, 2009 @ 14:01

Dupa ce am citit un post de-a dreptul inspirational la Raluca mi-am zis sa-mi incerc si eu norocul.

 

Gura Humorului. E tipa care te fascineaza doar pentru ca o stii de mult timp. Are o frumusete naturala si simpla. Nu o sa reusesti niciodata sa o schimbi asa ca nici macar nu incerci. E prima si singura cu care ai putut sa faci doar dragoste. Nu te intreaba niciodata unde ai fost si de ce o chemi atat de rar la o prajitura. Se bucura doar ca din cand in cand ii aduci flori si o mangai pe spate.

Bucuresti. Nu stii cum ai ajuns sa o cunosti dar aproape sigur o sa ajungi sa te insori cu ea. E complexa si de aceea ajungeti sa va certati din orice. Sexul e ok. Atat. Ti-o tragi cu ea de cel mult doua ori pe saptamana si atunci doar din pseudo  obligatie. Te-ai obisnuit sa te masturbezi si nici nu mai speri ca ai putea sa faceti dragoste. Desi de fiecare data cand vorbesti de ea te plangi nu va veti desparti pentru ca iti ofera siguranta, in plus daca ai parasi-o ar lua cu ea si prietenii cu care a venit ea in relatie.

Sydney. E tipa pe care o admiri in lift dar pe care nu ai curaj sa o saluti. Din cand in cand ii zambesti si ea iti raspunde dar nu poti sa faci mai mult. Ti-e frica de ce o sa descoperi in urma unei beri, unui sarut, unei nopti petrecute impreuna asa ca ramane doar tipa la care te gandesti atunci cand iti face prietena/sotia un blowjob.

San Francisco. E tipa pe care o vezi mereu la televizor si in reviste (de la Libertatea pana la Dilema Veche) si cu care te-ai culcat doar pentru ca ai avut ocazia. E o tipa extrem de inteligenta care arata genial dar pe tine te lasa rece silicoanele si implanturile de colagen. Cand faci sex cu ea ai orgasm doar pentru ca te gandesti ca o sa le povesteti prietenilor la bere de ea.

Iasi. E tipa pe care ai sarutat-o prima oara dar cu care nu mai iesi de frica sa nu ti se distruga impresia care ti-a lasat-o. Nu mai stii cum arata, cum gandesti, ce face dar iti imaginezi tot ce ai vrea la o tipa.

Amsterdam. E tipa schizofrenica cu care stai pentru a arata cat de complex esti tu. Niciodata nu stii cand o sa se transforme din tipa linistita cu care stai imbratisat pe malele unui canal intr-o tipa violenta care iti rupe hainele de pe tine in metrou doar pentru ati face o felatie. De fascineaza boala ei mintala si ai vrea sa nu se vindece niciodata. Daca ar renunta la oricare din personalitatile ei multiple ai inceta sa o suni. Oricine “ar fi” tot s-ar excita foarte usor si iti ofera placere din simplu fapt ca simti ca ii oferi orgasm chiar daca o mangai doar pe genunchi.

Budapesta. E “tipele” care n-ar avea sens sa le vezi separat. Daca ai face sex cu oricare dintre ele ai renunta dupa jumatate de ora si ai merge la baie sa te masturbezi. Impreuna sunt incredibile. Nici nu-ti dai seama cine ce face, cine te saruta si cine iti face o felatie, cine sta deasupra si cine iti saruta lobii urechii. Nu conteaza. Au sens impreuna. Sunt singurul motiv pentru care ai vrea sa se legalizeze bigamia.

Vama Veche. E tipa la care mergi cand esti trist sau stresat. Nu o scoti la film, nu mergeti la concerte, nu o suni niciodata dupa. Doar i-o tragi. Nu are vointa proprie, nu are “princpii”, nu te intereseaza daca ei ii place sau nu, nu te intereseaza daca ar avea nevoie de preludiu, pur si simplu sta cum ii spui tu sa stea, face ce ii spui tu sa faca.

Vilnius. Tipa pe care crezi ca ai cunoscut-o dupa prima bere pe care ati baut-o impreuna si cu care te porti ca atare. E tipa simpla pe care daca o ai alaturi te simti bine in pielea ta. Sexul e foarte ok, folositi aceleasi trei-patru pozitii mereu, nu te plictisesti niciodata cand sta ea deasupra, nu te deranjeaza sa stai jumatate de ora cu picioarele ei pe umerii tai, pur si simplu nu ai ce sa-i reprosezi pentru ca atat poate si oricum nu ai nevoie de nimic mai mult. Uneori insa te gandesti ca poate se mai ascunde ceva in spatele primei beri.

Viena. E tipa experimentata si stilata pe care pur si simplu o respecti. Te simti un pustan in preajma ei dar felul ei de-a fi te face sa nu-ti creezi un complex din cauza asta.Faci sex cu ea mai mult din politete. E important sa se simta ea bine, nu conteaza prea mult daca esti si tu satisfacut sau nu. E doamna cu care ai vrea sa te revezi peste 20 de ani.

Varsovia. E tipa cu care esti foarte atent atunci cand faci sex cu ea. Stii ca a avut un accident de masina care a desfigurat-o si desi acum arata ca inainte stii ca ceva nu a fost reconstruit. Iti este mereu frica sa nu i se desprinda o mana sau ceva asa ca folosesti mereu pozitia misionarului chiar daca uneori ea insista sa incercati ceva mai exotic.

Adio Bucovina

Filed under: Bucuresti,Personal — Gelu April 20, 2009 @ 23:51

E aproape miezul noptii si ma indrept spre casa. Dimineata ajung in Bucurestiul din care ies atat de rar. Mini vacanta pe care am petrecut-o “acasa” m-a facut sa-mi dau seama ca locul acela nu mai e “acasa”. E pur si simplu locul in care Basescu sparge oua in Vinerea mare, locul in care Paraul Himor se varsa in Moldova, locul in care am invatat sa iubesc, locul in care vin de sarbatori, locul in care stau multi oameni foarte dragi mie, locul in care… dar cam atat. Acasa e undeva departe… Acasa e mult zgomot, acasa nu sunt magnolii inflorite, nu sunt paduri in fata geamului, acasa nu exista nepoti…. acasa sunt oamenii pe care ii sun cand am nevoie de un umar, sunt oamenii care imi suporta glumele dupa 4 Timisoreana, sunt lifturile care se lasa asteptate, acasa sunt iubirile de-un anotimp, sunt cutiile de prezervative aruncate pe muntele de peste stricat, acasa sunt barurile in care incep sa iubesc, sunt aeroporturile din care plec si in care ma intorc, acasa e gara in care ma intorc mirosind a scoici… Acasa e acolo unde ma trezesc in bratele ei…

Romania

Filed under: Bucuresti,Personal,Uncategorized — Gelu February 18, 2009 @ 12:13

In clasa a saptea o jurnalista din New York a organizat in clasa mea un concurs de eseuri care aveau ca tema Romania. Colegii mei au scris despre comunism, despre sistemul politic, despre sitemul medical, despre Nadia Comaneci, despre… Eu am scris despre casa bunicii. Mi-am inceput “eseul” spunand ca pentru mine Romania inseamna locuri dragi, si unul dintre cele mai dragi locuri e casa bunicii cu nucul imens din spatele casei, cu “casa de sus”,cu  cei doi peri gemeni, livada imensa…

Intre timp in livada a rasarit o vila, perii au disparut si au lasat loc pentru doua case si oricum merg atat de rar incat inevitabil ma intreb: “Ce mai inseamna pentru mine Romania?” De ce sa raman? De ce sa nu plec pentru cativa ani in Australia/Norvegia/Coreea/Vietnam? Daca as fi trait acum 30 de ani as fi plecat cu siguranta in cautarea senzatiei de libertate. Dar asa… ma simt liber. Daca as fi trait acum 19 ani si m-as fi intalnit la Universitate cu cireada de mienri as fi plecat din tara in care presedintele vrea sa planteze panselute cu tarnacopul. Daca as fi terminat facultatea acum 10 ani as fi plecat undeva unde sa ma pot afirma si unde sa fiu respectat pentru ceea ce stiu si ceea ce fac… Acum insa…  Sunt las. Mi-e frica sa o iau de la 0. Mi-e frica de inceputuri. Daca o sa-mi placa prea mult si nu o sa pot sa ma intorc la vulgaritatea si rautatea Bucurestiului meu de fiecare zi? De ce mi-e frica sa renunt la prieteni, la job, la statutul de pseudo intelectual?

As vrea sa primesc un sut in fund. Sa mi se inchida toate usile de aici. Sa am un motiv sa plec. Sa am un motiv sa fac parte dintr-o societate civilizata… am nevoie de un motiv sa renunt la tot. Asa… mi-e frica de faptul ca dupa 3 luni voi dori sa ma intorc, ca in 6 luni nu voi reusi sa inlocuiesc linistea de aici cu linistea de acolo.

Romania e o tara frumoasa… fara nici o legatura cu subiectul acum 2 zile vecina de sus era sa-mi arunce in cap gunoiul ei din bucatarie…

Mumie australiana pe Magheru

Filed under: Bucuresti,Din viata — Gelu October 22, 2008 @ 09:17

Aseara ne-am propus sa mergem la film. Am indurat aglomeratia din metroul de ora 18:30 si am ajuns la 19:15 la Scala. am luat doua bilete la “Schimb Valutar”, povestea unui barbat din provincie care isi vine tot ca sa plece in Australia. Suna interesant, cel putin prin prizma omolui care inca se gandeste serios sa mearga sa faca poze la canguri. Eram atat de entuziasmat incat nu m-am uitat pe afisul din fata casei de bilete pe care scria ce film ruleaza. Ca sa intru in dispozitia de film romanesc am mers mai intai sa mananc o mancare specific romano-australiana (a se citi BigMac). La 19:50 eram in sala. Eram primii asa ca, nu stiu daca mira pe cineva, ne-am pus pe randul 11. Ca sa fie cu noroc. Speram ca o sa fie reclame sau daca nu macar trailere, ca deeee… daca tot am dat 8 lei pe bilet… o singura reclama, geniale cele de la Orange (apropo, de azi va puteti schimba reteau fara a va schimba numarul de telefon) si nici un trailer… dar… stai… Incepe cu o poveste din China deci e un trailer. Hm… cam lung… dupa 5 minute de “poveste” am decis:  prea lung pentru un trailer. Cu doua secunde inainte sa se afiseze titlul am exclamat: “Mumia…”. Eu injuram in linistea salii cu doar… 11 oameni dar din fericire ea a fost destul de intelegatoare: “Lasa, ca vroiam sa-l vad si pe asta!”

Nu dau foarte multe detalii despre film… am ajuns inapoi in camera la 2-0 pt Steaua si colegul nu reusea sa ma convinga de scor. Pana cand am reusit sa setam tunerul era 3-2… finalul il stiti. Undeva intre cele 3 goluri ale Lyon-ului am aflat si care era misterul filmului: “Schimb Valutar” rula la Studio iar “Mumia” la Scala. Tot cu S, tot Magheru, tot ora 8… suntem oameni ce dracu…

Alt oras

Filed under: Bucuresti — Gelu October 20, 2008 @ 09:55

Weekend-ul asta am simtit, dupa mult timp, ca sunt in alt oras, un oras in care as vrea sa-mi cresc copiii si in care as vrea sa imbatranesc. Nu stiu daca a fost de vina vremea, luna sau artificiile dar toata combinatia m-a facut sa am un zambet mare pe fata. Ce relaxant e sa dansezi pe camin privind un oras linistit sau sa stai tolanit pe iarba in Herastrau fara sa te gandesti ca vine un Garcea sa iti dea amenda, canapeaua librariei de pe Magheru te invita sa te uiti la poze cu Australia iar oamenii la costum din Caru cu Bere te fac sa te simti in largul tau in tricoul cu soare. Muzica simfonica live te face sa nu te urci in primul metrou iar oamenii nu se grabesc nicaieri caci, nu-i asa… mai e atat de mult pana luni! Copilasii de un an alearga dupa balonasele de sapun pe care le faci in timp ce veveritele alearga spre nucile aruncate de parinti. Imi place orasul asta atunci cand e scufundat in normalitate!

Romeo si Julieta

Filed under: Bucuresti,Din viata — Gelu July 29, 2008 @ 00:56

Am ajuns in seara asta pe TNB la Romeo si Julieta. Am privit cu destul de mult scepticism aceasta piesa/punere in scena inainte sa trec de poarta “teatrului” cu paharul de bere in mana.
Ce a fost ok? Ca am stat cu berea langa mine, ca puteam sa-mi savurez tigara in voie, jocul scaunelor de la inceput si nu in ultimul timp sanii Julietei (mai ales ca frigul de la sfarsit i-a facut sfarcurile sa fie cel putin interesante)
Ma intrebam in timpul “noptii nuntii” unde se termina romantismul. Unde incepe sa nu mai fie “dragoste” si incepe sa fie sex? Stateau aliniati unul peste altul si imi ziceam ca e frumos, dragut, romantic dar cum puii mei o penetreaza? Ar inceta sa fie ceva “pur” daca si-ar indeparta picioarele? Ar muri dragostea curata si adevarata daca si-ar pune ea picioarele peste umerii lui?
Cat de “fraieri” erau pe vremea aia… se indragosteau dupa un dans si un sarut!

Independenta?!?!

Filed under: Bucuresti,Personal — Gelu July 22, 2008 @ 09:48

Acum cateva saptamani eram la social sa-mi platesc caminul si in fata mea era o femeie isterica cu "puisorul" ei care a terminat anul 5 si trebuia sa-si semneze foaia

Azi erau o multime de parinti la portile politehnicii asteptandu-si odraslele, viitori ingineri, cu rezultatul de la examenul de fizica. Dragut.

Acum 4 ani am fost "aruncat" in Bucuresti si a trebuit sa ma inscriu singur la poli si universitate si sa ma duc la fel de singur la examene. Eram obisnuit cu independenta data de faptul ca stau intr-un alt colt de tara. Simteam insa nevoia de felicitari cand am iesit de la examenul de mate cu 10 dar m-as fi simtit atat de aiurea sa le zic alor mei ca la fizica nu am luat decat 9.60.

Ajung sambata la 5 dimineata in gara din Gura Humorului si m-am obisnuit sa nu fie nimeni. Sa merg singur pe jos pana acasa si la fel de singur sa ma intorc duminica la 23.00 sa iau trenul inapoi spre casa. Sper sa nu ma intelegeti gresit. Nu e nici o urma de repros ci pur si simplu e "normality"

Fara morala

Filed under: Bucuresti — Gelu June 11, 2008 @ 13:01

601. Regie. 5 controlori. Fiecare isi gaseste o victima. Singura doamna dintre acestia ii "acosteaza" pe 2 tineri care nu au nici un act la ei. Unul dintre acestia isi savureaza cafeaua in timp ce-i explica faptul ca nu aveau de unde lua bilet. Celalalt nu spune nimic, lasandu-si maistrul sa-l invete "cum stau lucrurile in Bucuresti". Dupa 2 statii doamna le propune sa imparta amenda. Tanarul nostru ne ras de o saptamana ii da 30 de ron din marinimie. Discutia continua intr-o nota mult mai relaxata. Ca un adevarat posesor de tricou cu "Gigolo Italiano", in timpul liber, studentul nostru o face pe angajata RATB sa-i para rau pentru banii luati dar cu regret nu are ce face, trebuie sa-si faca si ea meseria. La Eroilor coboara RATB-isti cat si invatacelul, fascinat de "skill-urile" prietenului lui experimentat care ramane in autobuz cu aceiasi cafea in mana. Cu un ranjet de victorie acesta isi indreapta privirea in toate directiile in cautarea admiratiei celor prezenti la fapta lui de eroism. Sincer, eu as fi platit 50 de lei.

Cismigiu. Ranjetul persista. 601 aproape gol. 4 gorile cu legitimatii de RATB. Tanarul isi pierde zambetul: "Pai… a mai fost un control si mi-au rupt biletul". Farmecele lui nu par a functiona in fata celor 100 de kilograme de indiferenta. In lipsa de alte victime ceilalti 3 merg in spate la clientul care nu vrea sa plateasca. Cobor la Universitate.

Normalitate

Filed under: Bucuresti — Gelu May 31, 2008 @ 20:31

Picture 031

Toata lumea ajunsa pe meleaguri straine admira normalitatea statului pe iarba in centrul orasului. La noi e putin mai greu. E nevoie de un festival de teatru stradal pentru ca lumea sa stea in fund pe iarba in fata Teatrului National. Normalitatea stricata insa de toti cei care vor sa o captureze cu DSLR-urile lor.40 de oameni cu fundul pe iarba si alti 20 cu aparatele in mana sa le faca poza(al meu era acasa, aveam doar telefonul la mine)

In metrou

Filed under: Bucuresti,Personal — Gelu April 9, 2008 @ 23:10

Eroilor. Ea coboara. Eu ii iau locul. Langa mine se aseaza doi tineri politehnisti. Ea ma saluta de pe peron. Ei in extaz. “Uite ba… ne saluta!!!”. Ea transmite si un sarut virtual. “Uite ma…” si saluta si tipul de langa mine. Ma intorc serios: “Eu nu cred!”. Se uita la mine, se uita la ea si isi cere scuze. Eu zambesc. Doamna din fata porneste intr-un ras isteric.

Exista dragoste si dincolo de KFC

Filed under: Bucuresti — Gelu March 19, 2008 @ 19:20

Duminica la pranz. Strada Lipscani. Miros imbietori de mici. Aburi de bere. Mese de plastic. Oameni pusi pe baut. Manele rasunand "in surdina". La o masa un cuplu de 60 de ani. Ma intalnesc cu domnul carunt la coada la mici cand ii spune tipei de la gratar: "Am convins-o cu greu sa vina pana aici ca zicea ca e departe, dar i-am zis <<Hai ca sunt buni micii acolo!>> si a venit pana la urma." Mi-am luat micii si am mers la masa unde i-am urmarit cum se inteleg in liniste.

Next Page >>>