Căpșuni cu smântână și mămăligă

Acum șase ani începusem una din relațiile mele pasagere de Club A când, după câteva săptămâni, mi-am dat seama că e mai mult decât o aventură. Stăteam cu săptămânile unul la celălalt și totul părea foarte natural între noi doi. Deși părea că suntem din lumi total diferite (ea doctor veterinar, eu programator; ea cu o gașcă mare de prieteni, eu un lup singuratic; ea cu clasicii ruși, eu cu americani contemporani) am început, fără să ne dăm seama, să avem lucruri pe care le făceam doar împreună. Unul dintre ele era să ne uităm la tenis. Eram aproape fanatici când juca Halep.

Deși cu câteva luni înainte nici unul dintre noi nu știa să țină scorul într-un game, atunci când a început Wimbledon-ul așteptam fiecare meci îmbrăcați în alb cu o porție din desertul oficial în mâini. Andreea era cea care pregătea căpșunile cu smântână și până în sferturi, când m-a sunat tata să mă întrebe dacă am văzut că s-a calificat a noastră în semifinale nici nu realizasem de ce gustul mi se părea atât de cunoscut.

Cred că aveam zece ani când am rămas pentru o săptămână singur cu tata acasă. Mama era plecată la Iași pentru o operație. Ne lăsase mâncare în frigider și ne-a zis că dacă nu ne ajunge putem să ne mai prăjim niște cartofi sau să ne mai facem câte un ochi dimineața.

În a doua sau a treia zi de când eram singuri tata s-a întors din piață cu o sacoșă plină de căpșuni.

  • Uite ce-am luat! Nu-s ca alea a lu’ bătrânu, Dumnezeu să-l ierte, dar sunt dulci și proaspete. Le-am luat de la cineva de la mine din sat. M-a recunoscut și mi-a zis că nu mai e același soi ca pe vremuri, dar astea sunt mai rezistente. Săracii cât mai stăteau încovoiați printre straturi.
  • Da, sunt dulci. Când să mai iau una mi-a tras punga.
  • Îți ajunge de poftă. Stai să fac o mămăligă și să văd dacă ne-a lăsat maică-ta smântână pentru supă.

Atunci a fost singura dată când l-am văzut pe lângă aragaz făcând altceva decât să încălzească mâncare. În timp ce a lăsat mămăliga să se răcească, așa se mănâncă ca să nu se prindă de stomac, a spălat și curățat căpșunile, le-a tăiat în două sau în patru și le-a amestecat cu smântână într-un bol de salată. A pus apoi câte un polonic de mămăligă în două farfurii adânci și a turnat peste câte o jumătate din amestecul rozaliu.

Mămăliga era cam tare, sărată și cu niște cocoloașe, smântâna puțin cam acră, dar căpșunile făceau ca gustul să aibă sens și să-ți dorești încă o lingură, încă o lingură și încă o lingură.

Înainte de semifinală i-am zis că am o surpriză pentru ea și că o să pregătesc eu desertul. În momentul în care a început meciul încă mai aveam mămăliga pe foc, așa că a trecut primul set până s-a răcit. Când am venit într-un final învingător si mândru din bucătărie își pierduse puțin răbdarea. Eu eram convins că nu are cum să nu-i placă: gustasem și era exact ce trebuie.

  • Glumești, nu?
  • ?!
  • Mămăligă? Faci mișto?
  • Nu, nu! Gustă! E genial, crede-mă!

Se simțea prin privirea ei disconfortul de a încerca așa ceva, dar m-a lăsat să-i dau o lingură cu ce credeam eu că e combinația perfectă. Jumătate mămăligă rece, jumătate smântână cu frânturi de căpșuni. A închis ochii și a luat toată lingura. În momentul acela comentatorii au făcut liniște și jucătoarea noastră se tăvălea pe iarba londoneză. Andreea a scuipat ce avea în gură, eu am scăpat farfuria, ea a plecat, eu mi-am zis că asta a fost să fie.

După alte câteva relații pe care le credeam cu potențial și care s-au terminat cu o porție de căpșuni cu smântână și mămăligă am ajuns să am rezerve în congelator ca să nu depind de sezon. La început mi s-a părut amuzant și îmi ziceam că oricum nu ar fi mers, dar în timp toată povestea asta cu gustul perfect pentru un desert a prins rădăcini. Am început să-l prepar și să-l prezint ca un mousse de mălai acompaniat de căpșuni trase prin smântână, dar fără să difere reacția. Cel mult primeam un “interesant” din politețe.

Împărțeam de câteva luni același apartament cu o tipă creață cu ochi verzi, când m-am trezit învârtind făină de porumb într-un ceaun. În dimineața aceea am fost împreună la piață și am fost convinși de un bătrân să gustăm din căpșunile pe care le avea pe tarabă. Erau foarte dulci, deși la cât de albicioase erau credeam că sunt încă crude.

  • Pot să le fac cu smântână?
  • Da, desert perfect.
  • Nu neapărat desert.
  • Cum crezi tu. Mersi oricum pentru mămăligă. Chiar voiam să mă apuc și eu de asta.

Ne-am pus amândoi câte un polonic din ceaun, ea și-a curățat oul și l-a pus lângă, eu am turnat din căpșuni peste.

  • Dubios! A zis asta în timp ce a scos muștarul din frigider și a pus o lingură din el peste ou.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *