Insemnari

Singur

Filed under: Povesti — Gelu September 2, 2015 @ 17:01

 Sunt un Dumnezeu singur. Am lacul meu, peștii mei, sentimentul de împlinire. Am venit aici să fac broaște. Aleg pietrele cu atenție, trebuie să fie subțiri dar nu prea ușoare, netede și destul de mari cât să le prind cum trebuie între degete. Azi am făcut chiar 9 dintr-o singură aruncare. O realizare mare pentru o divinitate mică.

Singura problemă e frigul. Dacă nu aș vedea celălalt mal aș crede că sunt la mare. Din când în când vine câte un vânt dulce cu miros de pește. Îmi aduce aminte de satul din Norvegia și de Miruna. Dar mai mult de satul pe care l-am inventat ca să scap de ea. Stătea cu capul pe pieptul meu în timp ce eu rezolvam probleme importante pentru țărani. Mai aduceam niște ploaie, mai domesticeam niște reni. Lucruri de astea divine, cum se zice. Ea era fericită, eu eram mulțumit că sunt de folos pentru atâția oameni plus unu.

Acum mai am doar puțin și-mi termin coliba. Am improvizat deja un pat, de o singură persoană, am strâns nuiele și am pus patru stâlpi. Am prins doi crapi dar încă nu i-am domesticit. E mai greu cu peștii decât cu renii. În general e mai greu decât ai crede. Poate e prea mică groapa în care i-am pus. Nici cu Miruna nu a fost prea ușor. Și ea pește. Nici măcar sex oral. Oare de asta am plecat?   

Mă așteptam să fiu mai deprimat. După cum a spus cineva acum două zile “Nici deprimarea nu mai e ce a fost!”. Eram pe unul din drumurile de pământ ce duc la lac când l-am întrebat pe omul rătăcit “Da?” și el a simțit nevoia să-mi servească pastila de înțelepciune. Are probabil dreptate. Cu atâta tehnologie s-a stricat și deprimarea. Pe vremuri, când un Nokia 3310 însemna lux, te adânceai în borcanul de melancolie și nu ieșeai cu zilele. Acum e mai ușor să fie bine decât să nu fie. Dar eu nu vreau asta. Mai bine să fie rău decât să nu fie rău.

Miruna s-a prins că am un sat în Norvegia târziu, târziu de tot. Era trecut de unu noaptea când s-a ridicat de pe umărul meu, m-a privit în ochi și mi-a zis că sunt un țăran. Am vrut să o corectez și să-i zic că sunt un Dumnezeu dar nu avea sens, de ce să o supăr și mai tare? Nu știu totuși dacă a deranjat-o sau nu asta. Îmi place să cred că nu. În seara aia am făcut ca de obicei dragoste timp de 11 minute. Eu am avut orgasm în al 9-lea, ea când ni s-a terminat timpul alocat. Ca pe ceas a fost. A țipat de la secunda 650 până la 660.

E mai bine aici. E încă cald. Aseară am avut penisul erect timp de 29 de minute, în două reprize. Prima oară 11 și după ce mi-am dat seama că sunt singur și Dumnezeu, fără limite, încă 18. Am descoperit că dacă fac doar o mișcare la 16 secunde țin mai mult decât de obicei. Oricum, penetrarea e supra apreciată.

Nici măcar nu ne-am certat. Ai fi zis că suntem fericiți. Teoretic am plecat la birou. Am sărutat-o când am ieșit. Am ajuns la gară. M-am urcat într-un tren la întâmplare și am coborât după ce a venit nașul și i-am cerut un bilet la supra taxă până la următoarea stație. Era un sat cu o singură uliță mai mare. Am mers pe ea până am dat de o poteca care m-a adus aici. Stau până aflu de ce nu am mers să urc cu liftul până la 9.

Povestea cutitului

Filed under: Exercitii,Povesti — Gelu January 15, 2015 @ 13:00

Am ajuns în Ikea să gust și eu din chifteluțele cu gem, toți colegii vorbeau de ele ca și cum ar fi cea mai mare realizare culinară din toate timpurile, și mi-am zis că ar trebui să cumpăr totuși și altceva. După ce am trecut rapid prin tot magazinul, aproape de casă, am luat primul lucru care părea că ar putea fi util. Un cuțit. Nu m-am uitat să văd dacă e din oțel inoxidabil sau nu, am presupus că da, dacă va trebui să fie ascuțit sau nu, am presupus că nu, dacă chiar am nevoie de el sau nu. L-am plătit, am luat o tavă pe care am pus cele 12 chifteluțe cu cartofi natur, am plătit și am început să caut un loc liber.

Spațiul era plin, deși nu era decât o zi de joi, la prânz. Singurul loc liber era la una din mesele înalte, în fața unei tipe care părea relativ interesantă. Aș fi preferat să nu stau acolo, dar nici nu aș fi vrut să mănânc în picioare, asa că am luat-o ca pe un semn de la divinitate.

– Mă scuzi, e liber aici?
– Bănuiesc că da.
– Mulțumesc.
– Nu ai pentru ce.

Ea mânca somon. Blondă, relativ slabă, dar cu ceva sâni, preocupată mai mult de telefon decât de peștele din farfurie, probabil studentă la ASE.

– Și tu ai venit pentru mâncare?
– Poftim?
– Scuze, nu voiam să deranjez. Întrebam dacă și tu ai venit pentru mâncare, ca mine, sau ai venit să cumperi ceva. Eu de exemplu am venit pentru renul din farfurie, dar am cumpărat totuși și un cuțit.

A râs sincer și a recunoscut că e în aceeași ipostază. Mi-a arătat setul de furculițe și s-a prezentat. Ea era Andreea; eu urmam să fiu într-o nouă relație.

Am sărbătorit o lună de relație la mine acasă, cu niște mușchi de porc la cuptor și 4 prieteni imaginari. Inițial ei nu au fost invitati, dar după ce am tăiat carnea cu cuțitul din Ikea a insistat să meargă la ea să aducă setul ei de furculițe. După prima înghițitură – recunosc, chiar îmi ieșise mușchiulețul copt în bere – s-a revoltat:

– Tu îți folosești tot cuțitul! Eu îmi folosesc doar 33 la sută din set.
– Poftim?
– Da, sunt 6 în set, folosim doar 2. Doar treizeci și trei punct treizeci și trei în perioadă, ca să fie mai exact. Nu e corect.
– Vrei să rup cuțitul în trei?
– Nu, fără gesturi extreme. Să chemăm patru oameni pentru cele patru furculițe.
– La ora asta? Cine crezi că poate să vină acum?
– Am putea să-i inventăm, să avem și noi niște prieteni de care să ne placă amândurora.

Așa ne-am ales cu Andrei, Miruna, Mirela și Anton.

Da, trei de A și trei de M, cei șase buni prieteni care eram, atunci când luam masa doar noi doi.
Andrei era cel mai dubios dintre ei. Politehnist ca mine, cu câteva generații mai tânăr totuși, tot insista în conversațiile de la masă pe cât de important e să îți păstrezi virginitatea înainte să te căsătorești. Atât eu, cât și Andreea, Miruna și Anton credeam că asta se trage de la faptul că sunt doar doua fete în grupa lui, și alea urâte, pe deasupra nici el nu era cel mai chipeș dintre toți.

Miruna era cam de aceeași vârstă cu Andreea. Studenta și ea la ASE, la fel de slabă și cu părul la fel de blond. Ea era cea care, din tot grupul, știa “the facts”, ca să o citez. Dacă eu îi spuneam la masă Andreei că cel mai lung pod e în Thailanda, ea intervenea imediat:

– De fapt, in fact, dacă consideri un pod ca o construcție pe piloni, aflată deasupra pământului sau apei, cel mai lung e în China. Are peste 100km și leagă Beijing-ul de Shanghai. Just for your knowledge.

O mică snoabă care credea că le știe pe toate.

De Mirela și Anton nu poate fi vorbit separat. Mergeau până și la baie împreună, iar peste un sfert din timp și-l petreceau sărutându-se, chiar și în timpul cinei. Erau un cuplu clasic, lucrau în aceeași corporație, ea HR-istă, el programator, nu vorbeau niciodată despre politică, ci cu fiecare ocazie discutau despre copilul pe care vor să-l aibe. Ea era încă virgină.

Atunci când tacâmurile ajungeau în chiuvetă și cei patru prieteni plecau, puteam să ne întoarcem la intimitățile noastre, eu să-i sărut sânii, ea să se lase în genunchi și să-mi sărute puța bleagă până când devenea aproape erectă, ca apoi să se ducă să citească din cartea pe care o avea atunci pe etajera de lângă canapeaua roșie. Era un joc puțin dureros în orele ce urmau până să mergem în pat, dar de fiecare dată adormeam dezbrăcați după ce cel puțin unul dintre noi ajungea la orgasm; asta ne făcea să mergem mai departe.

Nu știu de ea, dar eu mă întrebam din ce în ce mai des dacă mi-e suficientă. De ce? Nu aș putea să spun. Nu mă deranja nimic la ea și cred că acolo era problema. După atâția ani petrecuți în a găsi defecte tipei de lângă mine simțeam că e ceva greșit cu mine, că mă mulțumesc cu prea puțin, că îmbătrânesc, că nu mai am principii. Aș fi vrut să fug dar, vă jur, nu aveam de ce.

De fiecare dată când aveam prieteni reali în vizită, foloseam doar tacâmuri de plastic. Ne scuzam că ne este lene să le spălăm și ei înțelgeau. Se întampla oricum din ce în ce mai rar să vină lume pe la noi. In lumea noastră aș fi vrut să arunc cu farfuriile pe podeaua bucătăriei, dar nu făceam decât să îi spun că o iubesc în timp ce tăiam pâinea, coaptă într-un cuptor pe lemne, cu cuțitul luat din Ikea. Le ungeam cu Nutella și mă declaram cel mai fericit dintre fericiți.

În una din seri m-am întors de la birou cu o poftă nebună de a face dragoste. Am adus până și flori, ca să pregătesc așa cum trebuie contextul. Ea era deja acasă, a primit florile cu suspiciune și m-a întrebat dacă am înșelat-o.

– Nu, pur și simplu mi-am dat seama că nu ți-am mai adus flori de mult.
– Așa e. De mult.

În seara aia nu am făcut dragoste, am penetrat-o pur și simplu pe la spate. Am ejaculat ritualic pe sânii ei și, pentru prima oară în ultimii douăzeci de ani, mi-a venit să plâng.
Dupa una din mesele în șase am aruncat doar cinci furculițe, i-am zis Andreei că am probleme cu stomacul și m-am retras în baie. Mirela mă aștepta acolo, ascunsă după un capot mov. Speram că înșelând voi face relația să conteze. Am ejaculat pe sânii ei sperând la o minune, eliberare, ceva glorios. Nu a fost să fie. Eram același. La fel de bolnav și netratabil. Mi-am scos furculița din buzunarul pantalonilor de pijama și am spălat-o cu una din cremele de față ale Andreei și apoi am luat mopul și am șters sperma pe de gresie.

Data viitoare când am ieșit toți șase Mirela a tăcut mai mult ca de obicei. Nici Anton nu era mai guraliv, nu se țineau nici măcar de mână, cum o făceau de fiecare dată. Eu, Andreea și Andrei încercam să acoperim liniștea, dar fără prea mare succes. După jumătate de oră Andreea nu a mai rezistat și a mers în dormitor trântind ușa.

Cei patru prieteni au murit când eram în bucătarie și mă chinuiam să tai niște felii de pâine cu cuțitul din Ikea, poate ar fi trebuit să-l mai ascut și eu, când ea m-a strigat.

Piata obor

Filed under: Povesti — Gelu June 13, 2014 @ 15:37

Pe jos era plin de sticle goale de șampanie și de tuburile artificiilor aprinse cu câteva ore în urmă. La metrou intrau și ieșeau oameni pe jumătate adormiți care așteptau primul somn din an. Prin pasaj mai trecea din când în când un tramvai și câte o mașină grăbită. Deasupra pasajului, un student stătea pe balustradă cu picioarele în aer. Avea o sticlă de votcă lângă el și mai lua din când în când din ea câte o înghițitură. De tânăr s-a apropiat un bătrân care se clătina vizibil și s-a pus lângă el.

– Pot să iau și eu o gură?
– Poftim! I-a întins sticla fără să-și ridice privirea de la mașinile care treceau pe sub el, ieșind din pasaj.

Bătrânul a luat o gură pe care a scuipat-o imediat. A scos o sticlă de metal de la piept, a luat o înghițitură și i-a dat înapoi sticla băiatului.

– Ce e cu poșirca asta? Viața e prea scurtă pentru a bea băutură ieftină. Chiar mă miram că nu am auzit de votca asta, dar nah, sticlă de sticlă, poate ratez eu ceva, mai ales că te-am văzut așa, mai cizelat, mai gânditor. Decât să beau o votcă proastă mai bine nu mănânc. Din pensie îmi iau doar băutură, că mâncare mai găsești, cu băutura e mai greu.
– Eu nu prea beau, nu mă pricep; asta am găsit la singurul non stop deschis acum. Nu-mi pasă oricum.
– O să-ți pese, dacă bei prostii ajungi să faci ciroză. Eu beau de șaptezeci de ani și n-am nici pe dracu. Nu am mai trecut pe la un doctor de pe la treizeci când m-au obligat ăia de la uzină. Eram fierar betonist. Atunci era mai greu ca acum să găsești ceva bun de dat pe gât, cât mai umblam pentru o sticlă din Polonia.
– Nu, n-o să fie cazul să ajung până acolo.

Tânărul s-a ridicat, n-a zis nimic și s-a mutat cu câțiva metri mai încolo. Acum stătea cu picioarele deasupra mașinilor ce intrau în pasaj. Bătrânul a venit și el acolo.

– Te deranjez?
– Nu, dar locul ăsta e mai bun.
– Mai bun?
– Da, pur și simplu mai bun.
– Înțeleg. Ia zi, pari tânăr, câți ani ai?
– Anul ăsta o să fac douăzeci.
– Eu la vârsta ta intram sau ieșeam din război. Nu mai țin minte. Încep să-mbătrânesc.

Tânărul tăcea. Stăteau cu picioarele suspendate luând fiecare la intervale regulate câte o gură de băutură.

– De la o fată? Fetele vin și se duc. Eu n-am atins o femeie decât târziu, dar nu-mi pasă. Mai ia o gură de la mine, o să vezi că-ți face bine.

El s-a conformat, a luat sticla de metal, dar nu i-a răspuns. L-a lăsat pe bătrân să continue.

– Crezi că la restul e mai ușor? Tu ești tânăr, poți să-ntâlnești oricând pe cineva, poți să bei cu cineva. Uită-te la mine: singur, nevastă-mea a murit acum vreo patru decenii, copii nu am, toți prietenii de pahar și ei, cam câte unul la fiecare cinci ani. Nu mai am cu cine să beau. La ultima înmormântare am fost doar eu cu popa, nici el n-avea pe altcineva. A trebuit ca unul dintre noi să moara, iar celălalt să rămână să bea singur. Cinci ani au trecut de atunci.

– Și dacă e greu, de ce vă mai chinuiți?
– Cum de ce? Ca să beau; unde ajung eu clar nu au decât poșircă. Hai că a răsărit și soarele, ziua nu prea intră. Eu stau chiar aici, deasupra magazinului. Dacă vrei poți să urci la mine să dormi.
– Nu-i nevoie. Circulă metroul. Mă duc înapoi în cămin, sigur colegii s-au culcat și nu mă întreabă unde e ea.
– Hai noroc! Mai bea și tu o gură că nu vreau să mă întorc cu băutură acasă.

Tânărul a mai luat o înghițitură, s-a ridicat și s-a îndreptat spre metrou. Bătrânul a traversat spre magazinul Obor. Arăta mult mai bine decât cu jumătate de oră înainte.

În momentul în care s-a auzit că urmează stația Grozăvești, câțiva dintre călători au început să țipe. Martorii au povestit apoi polițiștilor că studentul s-a prăbușit pur și simplu și că fredona ceva dintr-o melodie în engleză în momentul în care a căzut peste un alt călător care stătea liniștit pe scaun. Medici legisti au stabilit ca decesul a fost provocat de o ciroza cronica.

Sase-sase

Filed under: Povesti — Gelu June 11, 2014 @ 17:09

image

Să mă risc sau nu? Am două descoperite, la trei și la cinci. Să-l scot sau să-mi acopăr aia de la trei? Care sunt șansele să îi intre? Două zaruri, bine că nu poate din bucăți că-s acoperit la unu și patru. La ce bulan are parcă văd că dă trei-doi. 
 
– Mutăm și noi? Patru cu cinci. Nu e așa greu. Mă scoți sau nu mă scoți?
– Dacă te scot sigur îți dau marț da’ mi-e de alea din casă. Sigur îți intră că tocmai te-ai întors de la budă.
– Mie să-mi intre? Nu mi-a intrat nimic toată ziua. 
– Eh pe dracu. De parcă n-ai dat tu șase-șase linia trecută.
– Și la ce m-a ajutat? Taci dracului și mută o data. 
 
Nu-l scot, dă-l în pula mea de ochelarist. Îmi fac poartă. Cinci-cinci. Ce bulan are țăranul. Și-a mai băgat două în casă. Stă în centrul Bucureștiului și poartă ciorapi cu sandale. Măcar de erau albi. Pe vremuri era mai stilat, avea o imagine de apărat. Și ce nevastă bună avea, și ce rochițe de la turci purta înainte s-o lase boul să plece. 
 
– Și de Maria mai știi ceva?
– Pe dracu! Ce să mai știu? E tot cu ăla în Italia. Fică-sa mai vorbește cu ea, pe mine nu mă sună nici s-o pici cu ceară. O curvă, trebuia să-mi dau seama.
 
Pe la cutremur am văzut-o prima oară în cămașă de noaptea. Îl căutam pe Vasile să văd dacă i-a mai rămas din rachiul de la Botoșani dar nu era acasă. Îl bea cu alții prin Berceni. M-a chemat înăuntru și ce să fac, am intrat. Mai avea prin casă o sticlă de țuica mai slabă de la ea de la țară, de undeva de pe lângă Buzău. Chiar nu era rea. După trei, patru pahare intelectualul lu’ pește tot n-a venit așa că m-am pus pe comodă lângă ea. Fraieru se bucură că le-a băgat pe toate în casă și nu știe că până când a fugit cu boul ăla în Italia am tot băgat-o în nevastă-sa.
 
– Linia asta clar ți-o iau. Nu scapi nici cu șase-șase de trei ori la rând.
– Așa o fi, da partida tot la mine e. Cine pierde plătește Bucegiu, da?
– Poate așa ajungi să dai și tu de băut.
– Când n-am dat?
– Ai dat vreodată? De când te știu mă faci de băutură. Și pe vremea lui Nea’ Nicu, și-acum cu ăștia noi. De câtă țuică m-ai făcut numai nevastă-mia mai știa. Crezi că nu știu?
– Dar nu-ți dădeam mă omule și vin de la Focșani?
– Tu îmi dădeai, dar cine să bea căcatul ăla. Îl luam și ziceam bodaproste ca să nu te supăr că cine-mi mai futea nevasta? 

Prima dimineata

Filed under: Fabule Urbane,Povesti — Gelu January 22, 2013 @ 14:52

Nici nu deschisesem ochii bine cand am auzit-o exclamand langa mine: “Ma simt ca la mare!”. Da, si eu ma simteam ca la mare. Eram intr-un pat necunoscut, langa o tipa necunoscuta sub un soare nefiresc de stralucitor. Lipsea zgomotul valurilor dar simteam caldura nisipului pe pielea ei dezgolita care imi mangaia trupul. Avea parul ravasit si mirosea a sare. Era acoperita doar de un medalion. Am intrebat-o ce scrie pe el dar nu a vrut sa se trezeasca din propriul ei vis legat de mare asa ca m-am apropiat de pieptul ei sa deslusesc scrisul mic si metalic:

“I have the simplest tastes. I am always satisfied with the best”

Am vrut sa glumesc pe tema asta dar mi-am dat seama ca nu vreau sa stiu cum se impaca asta cu faptul ca a ajuns sa vina la sfarsitul noptii cu mine. Poate am fost “the best” pentru ea in momentul asta. Cel mai bun lucru pe care puteam sa-l fac era sa-mi hranesc in continuare simturile cu prezenta ei. Nu aveam nevoie de intrebari sau raspunsuri.

Nu mi-era clar cum am ajuns la acel moment. Stiu doar ca am vazut-o dansand si am simtit nevoia sa o tin in brate. O data cu dansul sarutul a venit de la sine. O data cu gustul de cirese al buzelor ei a venit si obligatia de a o chema sa bem niste sampanie la mine. Vorba vine la mine. Intr-un loc la fel de necunoscut pentru amandoi. A spus da si asa am ajuns intr-un apartament strain in care pe langa noi mai era doar o masa si un pat. Si o sticla de sampanie cu doua pahare. Nici nu stiu de unde aveam cheile de aici dar parea locul perfect pentru doi necunoscuti sa faca dragoste fara ca macar sa-si stie numele.

Pe drum ma tot intreba unde suntem si unde mergem. Nu stiam ce sa-i raspund. Eram intr-un loc nou si mergeam intr-un loc si mai nou. Cu fiecare semafor ne reconstruiam zona de confort. Ma asteptam sa fie ciudat macar pentru unul dintre noi dar trupurile dezgolite pareau a fi in cea mai naturala pozitie unul langa celalalt, unul deasupra celuilalt, unul in celalalt.

Si caldura nisipului care venea de la trupul ei a inceput sa dispara putin cate putin asa ca ne-am urcat in taxi si am plecat amandoi fiecare la casa lui. Vom ramane amandoi doar cu escapada la mare din mijlocul ierni.

O sticla goala

Filed under: Aberatii,Povesti — Gelu September 8, 2009 @ 14:30

Sticla de vin e goala. Patul e gol. Camera e goala. Baia e goala. De ce atat de mult gol?

Cand m-am culcat mai era vin in sticla. Era cineva in pat. Ma jucam cu niste suvite cand am spus ca vreau sa ma bucur de ea si nu de sticla plina.

Cu doua ore inainte stateam intr-o camera goala cu o sticla nedesfacuta de vin in mana si ma intrebam de unde a ajuns acolo. Nu imi mai aduceam aminte nimic din ce s-a intamplat de dimineata. Stiam doar ca am iesit la 10 din casa si am plecat undeva…

Nu e nici un mesaj pe masa. Nu e nimic scris pe oglinda din baie. Nu am nici un mesaj pe telefon. Doar un numar pe care l-am format la miezul noptii. 0724.645.6XX. Nu-l stiu. Sub pat o soseta rosie. Eu nu port sosete rosii. Fara pereche. Si soseta rosie e fara pereche. E Luni?

Au trecut 10 minute si eu nu am gasit inca cealalta soseta. Cautare inutila. Gasit in schimb doua pahare. Unul e pe jumatate gol. In sfarsit ceva care nu e total gol. Daca ar fi o urma de ruj as putea incepe cautarea dar nu e nimic. Totul pare in regula. Poate doar putin mai multa ordine ca de obicei. Suna telefonul. Acelasi numar.

Ciudat. A inchis dupa ce mi-a spus ca sunt un mare porc. Vocea nu imi era deloc cunoscuta. Stiu ca sunt porc dar e deranjat sa nu stiu de ce. De ce crede ea ca sunt porc? Ce i-am facut? Cine dracu e? Sa vorbim frumos. Oare cine e domnisoara pe care am sunat-o aseara la miezul noptii si care acum imi spune ca sunt porc? Probabil ca e a ei soseta rosie. S-o sun sa-i spun sa nu o mai caute.

Ciudat. Cica nu o intereseaza. Mi-a inchis din nou dupa 20 de secunde. Oare de ce sunt porc? Banuiesc ca a fost o prima intalnire. Daca ar fi fost nereusita nu am fi ajuns la mine deci am facut ceva intre “sticla ne-goala” si “sticla goala”. Cand sunt ametit aberez dar nu uit si nu jignesc. Adevarul? De unde am luat eu sticla de vin si de ce aveam o sticla plina si o camera goala? Premeditare?

Nu-mi plac misterele. De obicei inteleg de ce lumea ma crede porc/nesimtit. De obicei asa e. Acum insa? O singura data pana acum nu am inteles. Defapt m-a enervat faptul ca ea nu a inteles ca in mod normal as fi fost si mai baiat de atat. Alta poveste. Oare e tot… Cum o chema frate? Stiu ca avea sani geniali dar… cam atat. Focus!!!

A trecut o ora de cand am inceput sa ma uit in gol. Nu are sens. Daca mi-as fi adus aminte ca am pseudo violat-o acum nu aveam nici o problema, dar asa… Sa zicem ca s-a suparat ca nu am reusit sa-i desfac sutienul. Asta e. Nu am reusit sa-i desfac sutienul si de asta ma considera porc. De unde sa stiu eu cum se desfac toate mecanismele dubioase… sigur era legat in fata.

105 – 106

Filed under: Aberatii,Povesti — Gelu July 25, 2009 @ 20:37

Locul 105 la cuseta. Patul de sus. Era ultimul pat la cuseta. Ma astepta o zi obositaore de luni in Bucuresti asa ca aveam nevoie de tot somnul pe care puteam sa-l obtin. Ajuns in compartiment era doar un pat ocupat. 106. M-am urcat la mine sa-mi pun lenjeria pe pat fara sa ma intereseze cine ocupa patul din fata. Dupa 15 minute in care m-am chinuit sa pun cearsaful pe pat si sa acopar perna jegoasa m-am intins si eu. Mirosul de mucegai m-a facut sa renunt sa ma invelesc cu cearsaful pseudo alb si sa ma gandesc pentru prima oara la boli de piele. Intors cu capul spre culoar am obervat ca in fata mea era o blonda de anu 2-3 care se chinuia sa doarma. Avea o fata interesanta, mult prea simetrica pentru gusturile mele dar era prea aproape de miezul noptii ca sa mai fac mofturi.

Cand eram mic obisnuiam ca inainte sa adorm sa ma gandesc la moduri in care as putea sa mor. Nu erau ganduri de sinucigas ci doar imaginatie bolnava luata pe campii. Acum eram in tren. Ultimul vagon. Ultimul compartiment. Patul de sus. Ce s-ar putea intampla? Daca ne-ar prinde un cutremur pe un pod si podul s-ar prabusi exact dupa ce au trecut primele n-1 vagoane si vagonul nostru ar ramane suspendat deasupra prapastiei? Probabil ca vagonul nostru n-ar reusi sa traga tot trenul in golul de jos si nici nu s-ar desprinde. Eu sunt in patul din spate deci m-as sprijini pur si simplu de perete. Nici macar o zgarietura. Aveam nevoie de un alt scenariu. Sau…

-Hei… nici tu nu reusesti sa adormi?
-E prima oara la cuseta. De obicei nu reusesc sa dorm prima noapte intr-un pat nou. Nu stiu ce a fost in capul meu cand mi-am luat biletul asta. Poate ma gandeam ca imi iau bilet la Orient Express.
-Eu de obicei reusesc. Oricum, vroiam sa-ti fac o "propunere" mai ciudata. Vrei sa facem schimb de paturi?
-Sigur… dar… sunt curioasa, de ce? Nu e ca si cum tu ai merge cu spatele si eu cu fata.
-Inainte sa-ti spun vreau doar sa-mi promiti ca nu o sa ma crezi nebun dupa ce iti zic.
-Iti dai seama ca nu iti pot promite nimic. Deabia te-am cunoscut.
-Ok… E pentru binele tau oricum. Daca trenul e prins de un cutremur foarte foarte puternic pe un pod care se prabuseste si vagonul nostru, care e ultimul, ramane suspendat deasupra unei prapastii cu un unghi de 60 de grade, sa zicem, tu ai cadea din pat peste patul de sub mine sau, mai rau, direct jos si sigur te-ai lovi. Asa, daca ai sta in locul meu nu ai pati nimic ca ai veni direct in peretele care e la 10-20 de centimetrii. Mama m-a invatat sa fiu gentleman si sa le protejez pe fete pe cat posibil. Si de aceea…
-Dragut… Putin probabil dar dragut. Eu ma gandeam ca o sa ne prinda cutremurul pe mijlocul podului si nu ar mai conta. Dar oricum, dragut!
-Nu e nevoie sa razi…
-Serios… aproape la asta ma gandeam si eu. Hai sa facem schimb, ca oricum daca se confirma teoria mea nu ar conta in ce pat "dorm"
-Ok. Hai.

Ne-a luat cam 5 minute sa facem schimb de paturi. In timpul asta am reusit sa o vad mai bine pe tipa pe care o salvam de la niste foarte probabile vanatai. Mai evidente decat probabilele vanatai erau insa privirile mele inspre maieul ei albastru. Arata decent pentru cineva cu fata asa simetrica.

Odata instalat in patul ei care mirosea tot a mucegai s-a lasat din nou linistea. Pseudo liniste. Eu ma uitam in gol spre ea cum se fataia in noul pat. Zgomotul trenului care trecea prin tunelul din Ciprian Porumbescu a fost intrerupt de o remarca de-a ei surprinzator de pertinenta:

-Tu ti-ai dat seama pana acum ca nu ai cum, “fizic” vorbind, sa te culci cu toate tipele care iti atrag la un moment dat atentia. Nu ma refer la mine, desi maieul asta subtire vad ca ti-a atras privirea, ci asa in general… un lucru la care tipi se gandesc prea putin. Prea multe decoltee ca sa ai timp intr-o viata de om. Zic si eu asa, nu de alta dar nu pot adormi.

Ce as fi putut raspunde? Ca ma uitam in gol? Poate asta dar era o chestie prea adevarata si generala ca sa pot sa o contrazic, oricat de mult as fi vrut.

-Ai adormit cu ochii deschisi sau nu poti sa dai dreptate unei tipe pe care tocmai ai cunoscut-o?
-Nu, nu dorm. Si nu, nu e asta. Pur si simplu… ai o fata prea simetrica…

Cat de jalnic a fost raspunsul meu. Nu eram pregatit pentru asa ceva. Eu nu vroiam decat sa o salvez de niste posibile vanatai. Ea… evident ca a ras. Ce putea sa faca si ea… sa rada…

-Sa inteleg ca iti plac tipele cu fete simetrice. Esti obisnuit sa iesi cu astfel de tipe la bere si sa aveti discutii paralele si in gol… Te inteleg!
-Poftim? De ce?
-Pur si simplu. Esti Pesti!

As fi vrut sa-i raspund dar din nou eram fara cuvinte si oricum ajunseseram deja in Suceva si au urcat si ceilalti patru posesori de paturi din cuseta noastra.

Scorpionul

Filed under: Din viata,Povesti — Gelu March 1, 2009 @ 15:49

Intr-o zi un scorpion a vrut să traverseze un râu. Pentru că nu ştia să înoate s-a dus la broască:
– Nu mă treci şi pe mine râul în spinare?
La care broasca a răspuns:
– De unde ştiu că nu mă vei înţepa?
– Dacă te voi înţepa, tu vei muri iar eu mă voi îneca! a răspuns scorpionul.
Broasca l-a luat pe scorpion în spinare şi a început să înoate. Pe la mijlocul râului, scorpionul a înţepat-o.
– De ce ai făcut asta? Acum vom muri amândoi! zise broasca.
– N-am ce face, răspunse scorpionul înainte a fi înghiţit de apele reci ale râului. Aşa mi-e firea!

In fiecare din noi sta cate un scorpion. Fiecare dintre noi are ceva “al lui” care iese din granitele impuse de societate si la care inevitabil am aderat. Si noua ne place sa credem ca putem sa ne invingem instinctele dar ajungem la momentul in care ne dam seama ca suntem mai complecsi decat un cerc cu laturi albe.

Macar de ne-am putea minti pana ce ajungem pe mal.

Obsesiile altora

Filed under: Aberatii,Obsesii,Povesti — Gelu July 28, 2008 @ 13:14

S-a trezit ca-n fiecare dimineata la 8:30 cu alarma telefonului sunand a “Macarena” desi de cateva luni n-o simtea decat o vesnica cantare de Antonio Salieri. Nu vroia decat sa faca “altceva”. Nu stia nici el exact ce dar era destul de usor de definit “altceva” prin excluderea lucrurilor ce le facea in fiecare dimineata/zi/seara. Ar fi vrut sa-si puna planul in aplicare inca de la prima ora dar nu s-a putut convinge sa sara peste dus, mic dejun sau verificatul emailului. Pentru cateva secunde s-a gandit sa bata in peretele vecinei sa o invite la o “cafea” dar si-a adus aminte ca a auzit-o aseara cum facea sex deci e posibil s-o refuze ca de fiecare data cand nu a invitat-o sa-l paraseasca pe nemernicul de mecanic care-o facea sa tipe de la 11:35 la 00:05 in fiecare seara de luni, joi si vineri. Amana “altceva de dimineata” pentru o dimineata de luni. Azi e marti deci ar fi bine sa mearga linistit spre metrou.

Vara ii place cel mai mult pentru toate maieurile care strabat trotuarul si pentru toate fustele care se chinuie cu traficul. I se pare ciudata fascinatia lui pentru decolteuri si impotenta de care da dovada in fata zambetelor false dar e si el om si nu poate sa-si controleze spasmele simturilor. Ar fi vrut macar in dimineata asta sa se apropie de bretonul brunetei care se urca in Fordul Focus cu numere rosii si sa-i faca o carare in dreptul nasului dar fiind dimineata nu ar fi vrut sa-si distruga bucuria lunii ce va urma. Si-a adunat si obsesia lui pentru carouri maro langa cerculile portocalii de pe pantalonii bej si a inceput sa coboare in gaura de sarpe in care scria “EP A R AC”.

Scarile rulante i-au adus in fata o freza imperfecta. Ar fi vrut sa puna mana pe suvitele razlete, sa mangaie si sa treaca. Si-a ridicat mana, a apropiat-o de capul din fata dar in ultimul moment a simulat ca-si saluta un prieten imaginar ducadu-si apoi mana la frunte, mangaind-o cu gingasie ca si cum ar incerca sa-si vindece o tumoare mai putin imaginara. 34 de trepte, nici un pas, 20 de sani pe contrasens, 53 de tocuri si nici macar o portie de cartofi prajiti.

Peronul era plin de oameni ca oricare alti oameni. 9:23 deja deci ar putea foarte usor sa se minta ca nu mai e dimineata (cine oare si-ar da seama?). Femeia de 25 de ani de langa automatul de cola parea a fi cea mai roscata fiinta de acolo asa ca a fost previzibil cand barbatul nostru s-a apropiat de ea si a intrebat-o: “Cum ar arata o dimineata Altfel pentru tine?”. Raspunsul a venit foarte natural:

“M-as trezi ca de obicei la 8:30, as face The morning stuffs, as veni la Metrou la aceiasi ora numai ca in loc sa astept metroul spre Stefan cel Mare l-as astepta pe cel spre Gara de Nord. As ajunge la gara, mi-as lua un bilet spre Busteni, as ajunge acolo, as urca cu telecabina pana la Babele si mi-as continua drumul spre crucea de pe Caraiman. Odata ajunsa acolo mi-as deschide cutia de bere luata din gara, as privi Busteniul inca o data si m-as aruca in gol. Cam atat. Dupaamiaza  nu stiu ce as mai face.”

Cu un zambet sincer pe fata a luat-o de mana si a chemat-o sa astepte pe partea cealalta a peronului. Domnisoara l-a urmat si asteptau impreuna metroul care sa-i duca la gara.

In momentul in care garnitura a intrat in statie i-a dat drumul la mana si s-a aruncat in fata trenului.