Random – despre reîntâlniri și curaj

Cu Gelu am început să ies la bere din greșeală. Eram în Argentin acum unsprezece ani când am primit un SMS de la o Miruna: “Scuze, nu mai ajung în seara asta. Ne auzim.”. Nu voiam să fiu personajul clasic de la acele mese de plastic și să beau singur dar mai aveam jumătate de Timișoreana și afară era cald. Mi-am terminat berea și înainte să mă ridic să plec a apărut Gelu care și-a scos o carte de doi lei, pe care tocmai o luasem de la anticariatul de pe Doamnei și a început să citească în fața mea. Mi-am mai luat o bere și i-am scris Mirunei că “e ok”.

– Nu te mai stresa. Nu-ți scade din masculinitate dacă stai singur la masă într-o crâșmă.
– Crezi asta?
– Da, nu-l doare pe nimeni nicăieri de tine.

M-am relaxat și am mers după încă o bere. M-am întors pe scaunul de plastic și Gelu mi-a scos laptop-ul din geantă și a început să scrie. Părea concentrat. Cu greu mi-am făcut curaj să-l întrerup

– Nu e prea multă gălăgie?
– Așa ai crede dar poveștile celor de lângă trebuie scrise de cineva.

Așa a apărut povestea satului din Norvegia în care bărbatul cu cioc de la masa din stâga noastră era
Dumnezeu.

Seria asta de întâlniri a continuat mulți ani după dar treptat Gelu a început să scrie din ce în ce mai puțin. Eu începusem să fiu din ce în ce mai conștient de ce mă face fericit, Gelu mai pasionat de Murakami și din ce în ce mai des îmi scotea laptopul doar ca să deschidă Outlook-ul.

Acum două săptămâni când eram deja obișnuit ca în barul meu de cartier după două beri să mă întâlnesc cu el doar în momentul în care muncește mi-a deschis EverNote-ul.

– Tu ce zici, să scriu despre curaj sau despre revedere cu un fost coleg?
– Despre curaj. Despre cum a fost când s-a născut Ana, de cum ai intrat palid în sala de nașteri. Ai putea începe de acolo.
– Nu știu unde aș putea ajunge și oricum erau alte sentimente mult mai puternice atunci.
– Despre reuniunea de zece ani?

Când am primit invitația să intru în grupul de Absolvenți AC 2009 erau deja câteva sute de oameni adunați acolo și se discuta de câteva săptămâni despre reuniune. Erau câteva sondaje deschise legate de o dată preferată dar nu exista nici o decizie. Am închis pagina gândindu-mă că ar fi ciudat să mă duc țînând cont că nu ieșeam la bere cu ei nici măcar în facultate.

– Valoros text până acum. Aproape artistic.
– Mori!
– Uitasem de expresia asta. Și totuși ai mers! Hai să apară “decizia de a merge la luptă”.

După două luni, când uitasem de reuniune, o colegă de birou cu care nu mă intersectasem deloc în facultate, m-a întrebat dacă vin pentru că nu m-a văzut pe listă (unde se adunaseră deja două sute de oameni) și mai sunt doar două zile în care pot să mă înscriu. I-am zis că nu are sens dar am intrat totuși să văd câți din foștii colegi de grupă s-au înscris. Trecând prin lista am văzut-o acolo pe Ioana. Am fost șocat.

– Șocat? Nu a fost cu ține în serie? Nu mai bine “surprins”

Am fost surprins. Știam că de câțiva ani s-a mutat în Viena și în timpul facultăți a fost mai antisocială până și decât mine. Ne știam pentru că a fost colegă de grupă și de palier cu prima tipă cu care am avut o relație serioasă.

În anul trei ajunsesem să vorbim mult online și ne și vedeam o dată la câteva săptămâni atunci când eu nu aveam planuri cu tipele mele de atunci.

La un moment dat am vrut să donez sânge și în formular era o întrebare legată de câți parteneri sexuali ai avut în ultimul an. Înainte să spun că “14” mi-am dat seama că nu e de mine. Nici donatul și nici stilul ăla de viață. În mintea mea încă mai eram puțin acel Gheorghiță care nu vrea decât să întâlnească un suflet nobil pe care să-l iubească și căruia să-i fie fidel pe viață. Atunci, pe la 22, am avut “my midlife crises” și am plecat pentru două săptămâni singur în India – singura soluție la care m-am gândit ca să stau 16 zile fără sex.

După ce m-am întors m-am întâlnit cu Ioana și am continuat seria de lucruri previzibile și penibile: i-am propus că dacă într-un an nici unul dintre noi nu o să fie într-o relație serioasă atunci o să începem o relație. Ea a fost de acord și am semnat amândoi un contract cu clauzele de mai sus, am pus în calendar reminder cu “Cină Intercontinental” și ne-am văzut de viață. După maxim două ieșiri prin Club A am uitat complet. Când s-a făcut anul și eram în cele trei zile clasice de “între relații” am primit reminder cu programarea de peste două zile.

Eu eram singur. Ea era singură. Îndeplineam condițiile. I-am scris să o întreb ce mai face. Mi-a răspuns în câteva secunde că tocmai și-a plănuit un zbor spre Viena.

Ne-am mai văzut următoarea lună de câteva ori prin campus fără să vorbim despre întâlnirea ratată.

– Și a urmat revederea la reuniune. Sigur a fost interesant.
– Și a fost reuniunea…

– Ioanaaa…
– Geluu…

[Și două ore despre copilul meu și o ora despre viața ei în Viena.]

– Lipsește ce cred că ar trebui să fie punctul culminant: cum a fost întâlnirea, ce s-a întâmplat, ce poveste s-a renăscut.
– Lipsește!
– Clar poți inventa ceva. O consumare de pasiune după zece ani, o redesoperire de sentimente, ceva clar.
– Pare clar!
– Te las cu scrisul; mă duc la nevastă și la copil. Spor!

După câteva zile a apărut din nou.

– Ai găsit finalul care trebuie?
– Am încercat. Am simulat un “ne-am dat seama că eram suflete pereche”, un “acum e momentul perfect pentru noi (ambii prin despărțiri)” și inclusiv un “soția a avut un accident mortal” dar nu am ajuns nicăieri. Previzibil și ne autentic.
– Deci fără reîntâlniri? Te-ai întors la curaj?
– Prea greu. Am mai băgat o fisă la reuniune.
– Cu cine?
– Mădălina
– Ea nu a fost acolo
– Ar fi putut fi. E ficțiune, nu jurnal.

Eram la începutul facultății când am început să mă uit ca un nebun după o tipă ciudată care părea că trăiește în lumea ei în nebunia din Regie. O vedeam mereu singură. Am observat-o prima oară la orele de sport în timp ce juca volei. Ea părea rușinată de faptul că e fată și încerca să ascundă asta prin haine largi iar eu aș fi putut să stau în fața ei și să o privesc obsedant și nu m-ar fi văzut. Timp de doi-trei ani am tot admirat-o și atât. Nu îndrăzneam să risc să o scot din lumea ei și să o fac o mică parte din lumea mea (era de mult o mare parte din ea dar încercam să-mi ascund asta, nu voiam să-mi recunosc o nouă iubire platonică). Într-un final ne-am văzut pentru o secundă. A două zi pentru două secunde. După mai mult de o lună am reușit să vorbim timp de aproape un minut. Era omul acela ciudat care mă făcea să mă simt special doar pentru că o cunoșteam.

A trecut mult timp de la prima privire. Am ajuns să dansez lângă ea într-un club. Am ajuns să mă bucur de bucuria ei când asculta o trupp dubioasă, să sar lângă ea și să fie mai umană ca niciodată. Nu mai era omulețul acela ciudat care bântuia singură prin ploaie prin fața căminului. Avea un nume, avea breton, avea formele unei femei, avea mișcările unui hipster, avea privirea unui om real.

Stabilisem înainte să ajungem în club că o să dorm la ea în seară aia, vroiam să-mi fie clar că pentru mine o “iubire platonică” e o tipă pe care nu vreau să o pierd pentru un moment în care-mi mângâi orgoliul. Înainte să plecăm mi-a zis că nu mai pot veni la ea, că a văzut cum o privesc. Nu făceam decât să mă bucur de ea fără să vreau să schimb ceva.

– Asta e copy/paste de acum 10 ani. Trișezi!
– Ce contează? E la subiect.
– Dar ziceai că vroiai să te folosești de tema ca scuză să scrii.
– Știu ce am zis. Nu vezi că nu îmi iese?
– Hai că ai început decent. Trebuia doar să găsești un final. Ceva acțiune, ceva romantism. Ceva.
– Mi-e frică să încep acum să aberez. Dacă nu e autentic? Așa, cu ce am scris acum zece ani clar nu are cum să mă acuze cineva că nu e credibil.
– Știi ce zicea Florin: “nu tot ce s-a întâmplat în realitate e credibil din punctul de vedere al textului”. Sau ceva de genul asta.

La miezul nopții cei din Pirhania au început să strângă mesele. Ioana stătea la un hotel aproape de mine așa că m-am oferit să o conduc cu un Uber. Am urcat amândoi pe bancheta din spate și cu trei minute înainte de prima oprire a scos din geantă un plic în care se afla contractul nostru de acum unsprezece ani. Am coborât odată cu ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *