Gata. Am 24 de ani.
La 7 plec spre India. Ma intorc pe 28. 16 zile fara telefon, fara aparat, fara laptop sau net.

Ne auzim in 16 zile.

Ok. Recunosc. Nu e nevoie sa aruncati cu pietre. Tritlul putea fi la fel de bine si “Fuga de singuratate” sau “Nevoia de a povesi” sau “Fugi, dar tot cu tine ramai”.

In ultimii patru ani am reusit sa fiu singur cel mult 4 zile consecuiv. Prin a fi singur inteleg fapul ca nu era nimeni despre care sa spun ca “e cu mine”, “sunt cu ea”, “e tipa cu care am o pseudo relatie”, “e tipa care imi face sex oral dimineata”, ” e tipa care ma face sa zambeesc”, “e EA”… Da… sunt blestemat!!!!!

Acum ceva timp am vrut sa ma lupt cu aceasta tragedie greceasca si am plecat. Am plecat departe. Undeva unde nu puteam sa gasasesc pe cineva langa care sa ma trezesc, undeva unde nu existau sfarcuri de sarutat, undeva unde nu existau tipe in cautarea eroilor din copilarie… Si totusi… ca sa ajungi undeva trebuie sa calatoresi spre acel loc… Pe aripile balaurului magic nu exista reguli sau constrangeri. Acolo esti doar Tu cu lucrurile de care fugi. Copii, ascultati-ma pe mine: de tine nu reusesti niciodata sa fugi! Serios, Gelu nu a reusit niciodata sa fie mai mult decat un Gheorghe de Bucovina care a crescut la un pas de coada vacii.

Sa revenim. Mi-e frica sa ma trezesc cu unu gust de singuratate care sa-mi muste din stomac. Eu sunt centrul universului meu dar simt nevoia ca cineva sa “graviteze” in jurul “lui”. Imi place prea mult cum imi sta parul ca sa nu simt nevoia sa mi se confirme lucrul asta.

E 11 Martie. Termin a 4 (5)-a Timisoreana. Ma duc sa ma culc singur.

Acum zeci de ani luam obiectele de portelan care imi placeau si le puneam pe ultimul raft de frica sa nu se sparga. Nu le atingeam de loc ci doar le admiram de la distanta. Nu indrazneam sa le iau de pe ultimul raft. Acum insa de fiecare data cand gasesc un obiect de portelan care sa-mi placa il iau si joc fotbal cu el. Fragil, fragil dar trebuie si sa reziste.

Lasand metaforele la o parte, nu poti sa spui ca-ti place ciocolata neagra daca tot ce faci e sa admiri ambalajul de cateva ori pe saptamana prin magazinele prin care mergi. Eu spun ca-mi place ciocolata neagra pentru ca mananc in fiecare zi cate un patratel cu 85% cacao.

In clasa a 10-a profa de Psihologie mi-a imprumutat “De Veghe in Lanul de Secara” spunandu-mi ca o sa-mi placa si ca o sa ma regasesc in Caulfield. Nu stiu cat de mult m-am regasit atunci in el dar stiu ca m-au marcat naturaletea si sinceritatea lui “bolnava” (mai multe aici: http://gelu11.ro/2008/02/14/despre-secara-si-trei-tone-de-latex/). Dupa ce am terminat cartea am mers sa-mi iau si eu propriul exemplar. De asemenea primul lucru care l-am facut cand am ajuns in San Francisco a fost sa merg la o librarie si sa-mi cumpar “The Catcher in the rye”. Intre timp am mai primit un exemplat in engleza si mi-am cumparat tot ce a fost publicat de Salinger la Polirom.

Daca nu-l descopeream pe Salinger sunt convins ca insemnarile astea erau total diferite. M-a marcat stilul lui. Mai jos doar cateva franturi din cum l-am simtit eu pe  Salinger …http://gelu11.ro/2006/03/22/revulter-cun-darmut-as-miunt-rifti-2/

http://gelu11.ro/2008/04/21/trei-nopti-de-veghe-pe-deal/

http://gelu11.ro/2008/10/06/curva-proasta/

Sa nu uitam cum se termina pasajul meu preferat din carte…

Ajunsesem să ne urîm de moarte. Era clar că n-avea nici un rost să încerc să duc o discuţie inteligentă cu ea. Îmi părea îngrozitor de rău că începusem discuţia.

― Hai să ieşim de aici, i-am zis. Şi, dacă vrei să ştii, mă doare-n fund de ce crezi tu.

Acum o saptamana si ceva am primit un comment “magulitor” la un post destul de vechi. Evident ca narcisistul din mine s-a simtit mai mult decat flatat. La cateva zile mi-a dat aceiasi persoana follow pe twitter asa ca am inceput sa urmaresc si eu ce scrie. Chestii aproape banale pana acum cateva zile cand intreba (eram printre cei 3 followeri ai ei) cine are "The Catcher in the Rye in engleza. Mi s-a parut o foarte mare coincidenta asa ca i-am trimis mesaj ca o am eu. Ma gandeam ca fac si eu un bine unui alt obsedat de cartea lui Salinger. Asa am ajuns sa ies joi cu ea la o bere si apoi sa mergem la concert Les Elephanta Bizarres.

In cele 5 ore petrecute la bere a reusit sa ma cucereasca prin micile ei povestiri din timpul liceului/facultatii, prin faptul ca e la fel de bolnava in ceea ce priveste relatiile ca si mine, prin faptul ca era la fel de narcisista ca si mine si nu in ultimul rand cu obsesia ei pentru Noua Zeelanda.

Lucrurile mergeau de la sine asa ca pe la 1 noaptea fara sa o intreb unde mergem ne-am urcat amandoi in acelasi taxiu si am mers la mine. Era cel mai firesc lucru. Pe drum mi-am dat seama ca desi stiam atat de multe despre ea nu aveam nici cea mai mica idee cati ani are, unde lucreaza, ce facultate face/ a facut. Nu conta.

Ajunsi la mine lucrurile au continuat sa mearga de la sine. Parca eram niste fosti iubiti care se reintalnesc dupa cativa ani. Primul sarut a venit de la sine, tricourile au zburat ca si cum era nefiresc sa le purtam, blugii trebuiau sa fie pusi in cosul de rufe murdare, pielea trebuia sa fie mangaiata ca sa se obisnuiasca si ea cu temperatura din camera…

Si s-a oprit… eu deja nu mai procesam nimic cu anumite parti ale corpului, eram pe pilot automat… Si s-a oprit.

S-a ridicat din pat, s-a imbracat in cateva secunde si inainte sa tranteasca usa mi-a zis:

“Acum stii si tu cat de frustrant e sa lucrezi cu nenorocitul ala de Flex Builder”

In ultimul timp am tot auzit vorbindu-se de prototipuri. Acum un an cred ca m-am lovit prima oara cu conceptul asta la munca. In principiu un prototip e un simulacru de aplicatie software care valideaza sau invalideaza solutia propusa pentru implementare. Mai multe detalii gasiti aici. Conceptul mi se parea de la inceput destul de familiar dar nu stiam de unde.

Am avut o perioada destul de lunga in care ma consideram un las daca nu incercam sa-mi demonstrez ca nu as fi in stare sa am o relatie cu tipa care ma atragea la un moment dat. E posibil sa nu inteleg nici macar eu ce am vrut sa spun. Mai incerc o data.

Ea in metrou. Eu in metrou in fata ei. Ea arata bine. Ea arata foarte bine. Eu arat ca un pustan de liceu lovit tarziu de pubertate. Ea ochi faini. Ea zambet misterios. Eu freza sauvage. Ea “girlfriend material”. Eu ma simteam cam dezbracat. Eu trebuie sa cobor la Unirii. Ea nu. Eu nu cobor. Daca as cobori m-as considera un las. Trebuie sa-mi arat ca materialul e gaurit si prea verde. Asa ca… asta e… prototipam o relatie. Trecem prin workflowurile principale, le validam/invalidam si dupa doua saptamani ne convingem daca merita sa investim timp intr-o implementare ca la carte.

Acum sper ca e mai clar :) Pare simplu si pertinent, nu? Numai ca oricat de geniala ar fi ideea in care crezi daca doua saptamani nu faci decat sa dai ping 127.0.0.1 –n 10 > temp.log pentru a simula un sleep de 10 secunde e posibil sa ajungi sa nu mai crezi nici tu in ea.

Uneori dupa cateva zeci de prototipuri iti dai totusi seama ca ai chef si de niste procese mai putin agile si daca nu iese asta e, macar te-ai simtit bine in lunile alea de zile care ti-au luat sa-ti dai seama ca solutia nu e fezabila.

Am dat azi peste “o schema” care prezinta avantajele de a avea un “friend with benefits” fata de a fi intr-o relatie normala. Am mai vorbit despre asta asa ca nu o sa insist foarte mult pe subiectul asta.

Acum sute de ani eram pe un deal inverzit. Urcam amandoi tinandu-ne de mana nerabdatori sa ajungem undeva unde sa putem citi linistiti scrisorile pentru celalalt. Era prima oara cand credeam cand spuneam ca “sunt cu cineva”. Eram la varsta cand iubeam idea din spatele ei mai mult decat pe ea. Eram indragostit de iubire. Mi se parea ca e cel mai frumos lucru de pe pamant. Eram mic. Eram tanar. Acum imi dam seama ca scrisorile pe care i le scriam ei puteau fi adresate la fel de bine oricui.

Stateam intinsi pe iarba si ne sarutam. Aveam mainile lipite de pamantul umed. Nu indrazneam sa o ating. Nu puteam nici macar sa ma gandesc ca as putea sa fac mai mult cu ea. Nu vroiam sa murdaresc o iubire asa frumoasa. Imi consumam gandurile murdare gandindu-ma la tipe pe care nici macar nu le salutam. La ea in nici un caz. Si totusi… la un moment dat m-a luat in brate si am simtit ceva nou pentru o relatie asa platonica… M-am ridicat rusinat si i-am zis sa mergem…

Stiu, povestea nu are nici o legatura cu titlul. Totusi, unele lucruri sunt mai firesti ca altele…

Am devenit omul “pseudo”. Ce s-a intamplat cu mine? Cand a inceput ticul verbal sa ma defineasca asa de bine?

Sunt un pseudointelectual pseudointeligent, un pseudoromantic pseudoindragostit, pseudoartist pseudotalentat, un pseudoinginer, un pseudoporc pseudoignorant, sunt pseudofericit si pseudomultumit, un pseudorevoltat care isi cauta pseudolibertatea…

La un moment dat nu doar “pseudo”  traiam.

Vroiam sa va povestesc despre cum furam jucariile fetitelor cand eram la gradinita dar sunt prea ametit ca sa mai fiu in stare de metafore.

Am fost aseara la Stand Up Comedy si la un moment dat tipul de pe scena spunea ca sexul e doar mecanic, ca asteapta conversatia de dupa. Am ras dandu-i dreptate. Dar… daca e sa ma gandesc mai bine…

Sexul e mai mult decat atat. Zic eu, care sunt un virgin convins. E vorba de preludiu, de mangaierile care vin odata cu suptul. Vorbim aici de discutiile despre Cioran si Alain de Button. Sexul e doar “the low handing fruit”. E atat de usor sa umpli un prezervativ incat nu ai de ce sa nu o faci inainte sa o intrebi despre cum interpreteaza ea autoportretul lui Van Gogh. Sex is passion.

Mie imi place sa mangai. Sa ating. Sa simt. Sa sarut. Eu sunt dependent de mangaieri. Dependent de atingeri. De saruturi.

Mie imi plac sanii. Imi plac sfarcurile. Imi plac coapsele.

Prima bere, prima confesiune, prima atingere, primul sarut, prima mangaiere, primul orgasm in bratele ei, primul sarut de dupa, prima imbratisare de dupa, prima discutie despre ceea ce conteaza…

Din pacate vine si… “It was just sex!” “A fost bine coaie!” “Mersi!” “Nu m-am mai futut de 3 luni” “I will marry you!!!!” “Daca ai fi el…” “Sotul meu nu stie sa faca asta…” “Chiar nu vreau sa stric ce am acum…”

Eu nu vreau decat sa iti simt bratele.

Imi place sa cred despre mine ca am putine idei preconcepute si ca pe cele pe care le am incerc sa mi le infirm.

Aseara cu 15 minute inainte sa se inchida sectiile de votare eram in statia de RATB de la Universitate. Eram deja consolat cu gandul ca prostanacul a castigat. La 5 metri de mine era un tip in costum cu pardesiu care desi era la jumatate de metru de un cos de gunoi scuipa coaje de seminte pe strada. Nu m-am putut abtine si am mers la el sa-l intreb:

- Ma scuzi, tu cu cine ai votat?
- Ah… nu am votat ca mi-am pierdut buletinul…
- Ok, dar cu cine ai fi votat
- Geoana. Tu cu cine ai votat?
- Basescu, evident.
- Da, de ce pula mea ai intrebat?
- Te-am vazut scuipand seminte pe strada si eram sigur ca ai votat cu Geoana. Vroiam sa ma conving. Stai la juma’ de metru de cosul de gunoi si totusi scuipi seminte pe strada…
- Da ce ma, e strada ta? A trecut un politist pe aici si nu mi-a zis nimic. Imi zici tu, ma? E strada ta, ba?
- Da, e si strada mea. Daca erai la tine in sufragerie nu ziceam nimic.

Am dat sa plec spre amicul cu care eram cand tipul a inceput sa strige spre mine:

- COMUNISTULE!!!!

Dupa cateva zeci de secunde vine la mine si ma intreaba:

- Da tu de unde esti, ma?
- Ah, nu sunt din Bucuresti.
- Se vede ma ca esti de la tara.

A plecat la locul lui langa cos dar nu a rezistat foarte mult acolo si s-a intors:

- Ai noroc ca suntem in centru. Daca nu, as fi scos briceagul.
– Sunt convins.

Am fost azi la vot. Desi am votat intr-o sectie speciala tot procesul nu a durat mai mult de 5 minute. Eu am votat cu Remus Cernea. De ce? Pentru ca e singurul din cei 12 candidati cu care cred ca as putea sta o ora la bere fara sa vreau sa-mi iau campii. 

In ultimele zile am tot intrebat lumea cu cine o sa voteze. Marea majoritate mi-au zis ca vor vota/au votat cu Crin. De ce? Nu am retinut nici un raspuns. In schimb un prieten mi-a spus ca va vota cu Becali pentru ca “E presendintele pe care il meritam!”. Nu am avut nimic de comentat. O prietena a votat cu Oprescu pentru ca e singurul care are o meserie pe care o respecta si pentru ca stie ca a fost foarte bun ca doctor. Din nou, no comment. Si totusi, nu stiu pe nimeni care sa fi votat cu Geoana, asta incluzand si unchi/matusile de la tara. Oare de ce?

Peste doua saptamani mergem din nou la vot. Daca acum am votat cu cine am vrut atunci o sa votez impotriva “trandafirilor”. Chiar speram sa ajunga Antonescu in turul doi (nu as fi votat cu el).

Voi de ce ati votat cu cel pe care l-ati votat?

- Hai sa facem provizii cu apa!!!

Aseara am redescoperit un blog pe care nu-l mai citisem de mult. Ultimul post continea un citat care mi s-a parut genial:

“Sunt maratonistul care a înconjurat lumea ca să-și ducă o scrisoare lui însuși și care, acum că s-a găsit, nu mai e alelași.” (J.L. Peixoto)

L-am citit si l-am recitit aducandu-mi aminte de Alchimistul lui Coelho din care mai tin minte doar finalul. Flacaul se intoarce in locul in care a avut primul vis si gaseste acolo comoara (nu bag mana in foc de cat de coerente sunt amintirile mele). Cand l-am citit acum 7 ani am inceput sa rad. Acum… ma gandesc la visurile mele din ultimele saptamani, la gandul de a pleca pentru cateva saptamani in Vietnam/Indonezia/China/Etiopia. Oare o sa regasesc ce simt ca am inceput sa pierd? Poate ar trebui ca inainte sa o iau la fuga sa ma gandesc ca tot pe mine o sa ma gasesc cand ma intorc.

Sunt