Insemnari

India – Punctual

Filed under: India — Gelu May 27, 2012 @ 14:59

M-am intors de aproape doua saptamani. Pana ieri nu am mai publicasem de mult. Am inceput cateva drafturi dar am intrat intr-un blocaj ciudat din care nu prea pot iesi. Totul a pornit de la o tipa pe care am intalnit-o cu o zi inainte sa plec din Delhi. Ma pun in fata tastaturii, cand am timp, si de fiecare data cand incerc sa scriu ceva imi aduc aminte povestea ei si vreau sa o impartasesc cu voi. Vreau sa va transmit sentimentul pe care l-am avut la bere cu ea dar imi dau seama ca e aproape imposibil asa ca nu pot sa tastez. Acum nu va spun nimic despre tipa santajata emotional ci o sa public cateva din insemnarile punctuale pe care le-am facut in cele doua luni. Va rog doar sa nu judecati, sa nu va considerati superiori doar pentru ca v-ati nascut si ati trait intr-un alt context.

Unii indieni au o perspectiva ciudata asupra moralitatii. Este imoral sa te casatoresti in afara castei dar este moral sa-i ucizi pe cei doi indragostiti daca fac asta. Iti doresti pentru fiul cel mare sa se casatoreasca cu o fata respectata de societate dar iti vinzi fata cea mica pentru cateva mii de rupee.

Nu au nici cea mai mica problema sa treaca pe rosu sau sa vanda alcool minorilor dar nu pot sa treaca cu 100 de metrii de “granita orasului” pentru ca nu au autorizatie decat pentru Noida, nu si pentru Delhi, sau impun restrictiile legate de vanzarea de alcool pana la ultimul minut.

Diminetile si in weekend poti vedea o multime de lume jucand cricket, alergand sau exersandu-si loviturile de golf pe stadionul local.

Prima oara cand am fost in CP am vazut niste travestiti cersind. Mi s-a parut putin ciudat dar cine sunt eu sa judec. Am aflat apoi ca sunt de fapt eunuci. Desi nu mai sunt hareme de pazit se pare ca inca se mai practica rapirea de copii si castrarea lor pentru a transmite “obiceiul”. Se pare ca sunt foarte eficienti cand vine vorba de cersit pentru ca cei acostati incearca sa scape cat mai repede de ei din jena fata de situatie.

Agentiile matrimoniale au un foarte mare succes. E cea mai usoara metoda de a evita o “casatorie aranjata” atunci cand iti dedici prea mult timp carierei si oricum posibilitatile de-a gasi o tipa in modul “clasic occidental” sunt destul de restranse.

Ca sa-l citez pe un coleg in timpul unei conversatii la bere: “Pentru voi ordinea e Sex, Dragoste, Casatorie. Aici e Casatorie, Sex, Dragoste”. Macar unele lucruri raman constante: Sex before Love. Acelasi coleg ma privea cu invidie cand ii povesteam de “viata amoroasa” in Romania. Inca nu stiu daca exemplul meu personal e edificator dar mi-ar fi fost greu sa vorbesc in general. De asemenea ii era greu sa inteleaga cum te poti satura de relatii pasagere si de sex fara obligatii. Eu nu intelegeam de ce ai prefera asa ceva in defavoarea unei relatii “serioase”. Nu e atat de usor sa stii ca ai un numar nelimitat de optiuni si ca nimic nu e practic imposibil de obtinut.

India – mereu surprinzatoare

Filed under: India — Gelu April 9, 2012 @ 20:16

Spuneam in postul anterior ca nu am chef sa plec din Delhi si sa vizitez locuri noi. Lucrul asa nu s-a schimbat asa ca ieri am ramas in Noida. Am plecat de la hotel destul de tarziu, pe la 3, si am mers intr-o zona plina de magazine, tarabe si mall-uri. Doar doua ce-i drept dar fiecare e cel putin la fel de mare ca si AFI. Odata ce m-am dat jos din autobuz am poposit intr-o nebunie de nedescris. Cred ca singurul lucru comparabil cu forfota de pe trotuar e cea de la deschiderea unui hypermarket unde se vinde ulei cu 50% reducere in prima zi.

As fi dat orice sa merg pe terasa la Argentin si sa citesc in liniste dar eram in India asa ca am mers intr-un bar de la ultimul etaj al unui mall si am terminat de citit al doilea roman indian de saptamana trecuta. Am vrut sa incerc un bar nou dar am ajuns in acelasi in care am mai fost si acum 2 saptamani pentru ca celelalte erau mai mult cluburi (ma repet, eram in Mall) in care nu puteau intra decat cupluri. Eu nu aveam decat tableta cu mine.

Dupa 4 beri si dupa ce am terminat cartea mi-am zis ca e cazul sa ma intorc la Hotel dar inainte sa fac asta am mers sa mai fumez o tigara in “Smoking Area”. Inauntru erau 4 tipi, indieni, care vorbeau in Engleza, cel putin cand am intrat. Unul dintre ei il consola pe un tip care parea mai deprimat: “Love sucks, man”. Da, asa e, mi-am zis eu in timp ce ei au continuat sa vorbeasca in Hindi. La scurt timp, tipul care parea deprimat a inceput sa cante. Si cand spun “sa cante” ma refer la faptul ca el chiar Canta. Avea o voce foarte faina si reusea sa scoata niste inflexiuni geniale din gat si desi nu intelegeam versurile parea a fi ceva despre cat de tare “love sucks”. Ceilalti trei tipi il acompaniau la ceea ce parea a fi refrenul. Da, eu fumam si langa mine patru tipi cantau din toata inima.

Au continuat cu o melodie in Engleza pe care nu o stiam dar la referen am inceput si eu sa fredonez in cap melodia. Nu mai tin minte versurile dar cu siguranta era ceva cu “broken heart”. Mi-am mai aprins o tigara si ii priveam zambind. Mi se pareau fascinanti si mi-am dat seama ca daca as fi fost in Bucuresti si s-ar fi intamplat asta m-as fi uitat la ei rautacios gandindu-ma ca vreau sa fumez in liniste. Si mi s-ar fi parut atat de Gay ca 4 tipi sa cante intr-un bar fara a fi vorba de karaoke.

La a treia melodia am mers si i-am felicitat. Si le-am zis ca in mod normal mi s-ar parea dubios ce fac ei (s-au schimbat la fata si s-au uitat dubios la mine) dar mi se pare atat de normal sa se intample asta in India si ca experienta asta e mult mai tare decat orice vizita la Taj Mahal. In momentul ala pe fata lor a aparut un mare zambet si m-au imbratisat. Ciudat e ca nu mi s-a parut nimic dubios in asta. Chiar credeam ce am zis. Fata tipului care canta spunea mai multe povesti despre India decat orice monument pe care l-as fi putut vizita.

Si apoi s-a intamplat un lucru dubios. M-au rugat sa cant si eu. Am zambit si am spus ca nu am voce si ca nu stiu nici o melodie in Engleza. Au zis ca nu conteaza. Chiar nu conta. Eram intr-un cub plin de fum din India si am inceput sa cant singura melodie pe care o stiu. Nu era Karaoke, ei nu intelgeau si mie nu-mi pasa. Si am cantat “Ti-am luat un inel”. Prima parte care mi se pare extrem de faina. M-am incurcat de cateva ori dar era ok; era deajuns sa cant. Dupa cateva secunde cei 4 indieni au inceput sa bata in masa in jurul careia stateam in ritmul vocii mele. A fost genial. Daca intreaga mea venire in India s-ar rezuma doar la momentul acela atunci merita sa ma confrunt cu cele 40 de grade si cu mizeria din unele locuri.

Si am plecat inainte sa se piarda magia. Am luat o autorisca pana la hotel. Mi-au cerut 250 Rs. Am platit 120 Rs. fericit ca stia unde e hotelul. Nu avea usi dar avea un sistem audio foarte misto. India e mereu surprinzatoare.

Nu am chef azi

Filed under: Din viata,India,Personal — Gelu April 7, 2012 @ 20:00

Nu am chef azi! Pur si simplu nu am. E al patrulea sfarsit de saptamana in Delhi si nu am avut chef sa ies din oras sau sa vizitez ceva. Mi se intampla asta si acasa dar atunci din fericire, sau nu, sunt salvat de berile si oamenii din Argentin. Nu faceam nimic, dar macar ascultam povestile spuse cu o halba de vin in fata. Si acum sunt intr-un bar dar povestile sunt intr-o limba pe care nu am nici cel mai mic interes sa o cunosc.

M-am tot uitat la lucruri pe care sa le fac in weekend-urile urmatoare, mai ales ca acum stiu ca nu o sa primesc nici o vizita de acasa. Ma gandeam sa merg pur si simplu in Nepal si sa beau o bere cu vedere spre Himalaya. Sa fac o baie in Oceanul Indian. Sa vizitez Orasul Sfant. As vrea sa fac atat de multe dar stau pur si simplu intr-un bar, in care sunt singurul strain, si beau. Nu inteleg toate povestile care zboara prin jurul meu dar sunt convins ca sunt mult mai interesante decat privelistea pe care ti-o ofera cel mai inalt lant montan. O sa merg in Nepal doar pentru a avea ce povesti nepotilor.

Citeam povestea din cartea pe care am cumparat-o cu 100 de rupee si am dat peste:

One relationship and you know the ground rule: Lie if you want to live peacefully.

Stiu asta si totusi mi-e atat de greu sa o aplic. Cred despre mine ca sunt un om extrem de sicer si incerc sa ma comport ca atare. Partea proasta e ca imi si reuseste. Nu pot sa tin un secret si nu pot sa pastrez o minciuna. Nu daca ma implica si pe mine. Daca imi spui ca ai omorat pe cineva si asta nu ma implica cu nimic atunci secretul tau e in siguranta. Daca e insa vorba de faptul ca transpir cu fiecare por cand iti vad soldurile dezgolite… mi-e imposibil sa ascund asta.  Ca si Inginer stiu multa teorie in ceea ce priveste relatiile (studentii de la Poli nu au prea multe relatii dar cu siguranta au citit toate forumurile posibile despre cum ar trebui sa te comporti cu prietena ta) dar nu am fost niciodata in stare sa le aplic. La mine e simplu. Daca imi esti draga ma comport ca atare, chiar daca asta inseamna sa te sufoc cu lalele, dresuri colorate, saruturi inghinale, imbratisari si mult prea multe declaratii platonice,

Azi nu vreau decat sa fac dragoste. Am facut sex de prea multe ori. Nu vreau lubrifianti sau prezervative, sex oral sau ejaculari. Vreau doar sa-i simt pielea cum se incatuseaza langa e mea, sa simt ca totul are sens atata timp cat respirarea ei imi aluneca pe umeri. A trecut ceva timp de cand am rasuflat pe corpul ei dar stiu ca ar renega orice atingere daca ar afla ca e tot ceea ce imi doresc: sa respir asupra corpui ei dezgolit in timp ce-si imagineaza casa noastra parasita de electroni care straluceste la apus. Imi doresc putine lucruri de la viata dar din pacate acele lucruri tin mai mult de mine decat de alti.

Romantismul nu a murit

Filed under: Din viata,India,Personal — Gelu April 5, 2012 @ 12:10

Ieri am citit postul unei prietene care la un moment dat spunea:

nu mai exista loc pentru romantism din momentul in care au aparut telefoanele, avioanele, filmele porno si e-mailul. Nu sunt in masura sa imi dau seama daca e bine sau rau asta, dar pot intelege nostalgia parintilor mei dupa vremea poeziilor si scrisorilor. Nu prea iti mai ticaie inima dupa al treilea telefon pe ziua de azi. Nu ai aceeasi infrigurare cand deschizi inbox-ul mesageriei asa cum o aveau parintii nostrii cand rupeau plicul scrisorii. Accesibilitatea la orice a facut imposibil existenta romantismului.

Eu nu cred ca romantismul a disparut sau ca a murit. Pur si simplu s-a transformat. Ne-am adaptat in relatiile noastre de cuplu asa cum am facut cu toate aspectele vietii. Da, nu ne mai scriem scrisori si nu ne mai trimitem felicitari din concediile de la mare dar in schimb ne vedem pe Skype si vorbim pe Facebook cu familia. Sunt convins ca acum 60 de ani lumea ar fi preferat sa-si poata vedea si auzi iubitul decat sa astepte postasul care sa-i aduca vesti de la pesoana iubita care de cand a trimis scrisoarea ar fi putut sa intalneasca deja pe altcineva. Am scris multe scrisori de dragoste dar acum prefer sa ma bucur de zambetul ei aflat la mii de kilometrii in timp ce-i spun somn usor; as putea sa adorm cu gandul la ea dar ma bucura mai mult faptul ca stiu ca ea ma priveste in timp ce adorm.

Nu ne mai scriem poezii dar nici nu mai citim poezii romantice; acum il citim pe Bukowski si-i declaram dragostea prin metafore cu conotatie sexuala. E asta gresit? Mi se pare normal sa-i spun ca abia astept sa-i fac pielea sa straluceasca in timp ce-i sarut sanii si-i mangai coapsele, pentru ca asta imi doresc, decat sa-i spun ca astept sa-i mangai parul.

Apropo de romantism, am fost surprins ca in India inca se mai practica casatoriile aranjate. Si nu doar in zonele rurale sau in randul oamenilor fara educatie; acum cateva luni un coleg de la birou s-a casatorit cu o tipa aleasa de mama lui. Nu-i asa ca ar fi romantic daca s-ar desparti de ea pentru “o dragoste adevarata” chiar daca asta ar insemna sa fie renegat de familie? Din fericire noi nu suntem in aceasta situatie. Nu trebuie sa ne sacrificam pentru persoana pe care o iubim. Nu riscam sa fim renegati doar pentru ca ea e olteanca. Putem sa ne bucuram pur si simplu de celalalt. Asa avem mai mult timp sa facem dragoste.

Aseara niste colegi imi spuneau ca parintii lor s-au vazut pentru prima oara in ziua nuntii. Parintii nostrii si-au pastrat castitatea pana in noaptea nuntii. Noi nu mai credem in casatorie si nici in declaratii pompoase de iubire dar asta nu inseamna ca nu mai credem in dragoste. Da, totul ne este accesibil la un click distanta dar tocmai toata superficialitatea din jur ne face sa avem nevoie de un punct de sprijin. Am ajuns sa iubim in cunostinta de cauza; nu imi este draga pentru ca nu am posibilitatea sa intalnesc pe altcineva ci pentru ca stiu ca imi ofera ce am nevoie ca sa ma simt implinit. Da, a fost un proces de “trial and error” dar macar asa stiu ca starea mea de roz nu se datoreaza doar faptului ca am auzit ca e misto sa iubesti iubirea.

Bere si Cricket

Filed under: India — Gelu March 25, 2012 @ 19:34

Am avut parte de un weekend destul de linistit si destul de putin “turistic” desi Sambata am vizitat unul dintre cele mai faine locuri de pana acum. Am fost impreuna cu un tip din Cluj la Akshardham, un templu relativ nou construit in care te suprinde curatenia, linistea si organizarea. Intrarea in templu e mai stricta decat in Aeroport. Nu ai voie sa intri decat cu portofelul si o sticla de apa transparenta, restul (camera foto, telefon, tigari, etc) trebuie lasate la garderoba. Pe langa arhitectura destul de impunatoare a templului pe mine m-au surprins placut elefantii sculptati care spuneau “o poveste”, diverse fabule, printre care cea care mi-a ramas intiparita in minte a fost: “Elefantii nu se supara daca ii pictezi, atata timp cat ii pictezi frumos!”. (in traducere libera: “Nimeni nu e deranjat de iubire, atata timp cat e o iubire frumoasa”. )

Ziua a continuat si s-a terminat intr-un bar cu specific “american” unde am profitat de “Happy hour” si am baut vreo 5 sticle de Budweiser, initial impreuna cu tipul din Cluj iar apoi singur cu o carte. Muzica, atmosfera si fumul de tigara imi aduceau aminte de barurile din Bucuresti. Odata ramas singur m-au chemat la masa lor doua indience care nu vroiau sa ma lase sa stau singur in bar. In mod normal as fi refuzat dar am povestit ieri ce s-a intamplat cu Murakami si cartea pe care o citeam asa ca am ajuns la o masa de indieni la fel de galagiosi ca si noi dupa cateva beri. M-a surprins extrem de mult accentul tipelor. Daca le-as fi cunoscut in alta parte as fi jurat ca s-au nascut si au crescut in Anglia. Discutia a fost foarte interesanta si a facut sa-mi confirme faptul ca India e tara contrastelor.

Azi am dormit mai mult ca de obicei asa ca am iesit din hotel pe la doua. Am luat pentru prima oara autobuzul pana la metrou si a fost surprinzator de ok. Departe de imaginea pe care o aveam despre mijloacele de transport in comun de aici. Am luat metroul pana la o statie la fel de aleatoare ca si saptamana trecuta si am inceput sa ma plimb fara nici un tel anume. Am nimerit pe un bulevard destul de linistit, plin de verdeata si foarte curat. Am ajuns intr-un final din nou la India Gate, de data asta insa m-am oprit pe un petec de iarba sa citesc. Ce se intampla in jurul meu?

Cateva sute de tineri jucau cricket. De unde stateam vedeam vreo 10 partide in desfasurare. In afara de ei mai erau zeci de familii pe iarba, copii de 6 ani aruncand mingea tatilor care care aveau “bata” in mana. O duminica linistita pe o pajiste verde. Fara seminte, fara muzica data tare la telefon, fara updateuri pe Foursquare sau Facebook. Am stat asa cateva ore. M-a bucurat buria cu care aruncau mingea si tipetele unei intregi echipe cand cineva reusea sa prinda o minge inainte sa atinga pamantul. Cu unele lucruri sunt mult mai inaintati ca noi (sau noi suntem atat de “inaintati” incat am uitat sa ne bucuram de lucrurile simple care nu au nevoie de plan de date? ).

Cu Murakami prin India

Filed under: India,The picture of the day — Gelu March 18, 2012 @ 18:53

Azi a fost o zi linistita. Relativ linistita dar am inceput sa ma obisnuiesc cu traficul, cu faptul ca e ceva normal ca cel mai mare parc din Delhi sa se inchida pentru a deveni proprietatea personala a presedintelui. Am citit Murakami intins pe iarba si intr-un bar in timp ce oamenii se uitau la meciul de cricket intre Pakistan si India (inca nu am inteles de ce oamenii se bucurau la 253 la 3 pentru pakistan). Nu sunt multe de spus asa ca va las cu cateva poze de azi.

India – Prima zi de hoinarit

Filed under: India — Gelu March 17, 2012 @ 22:51

M-am trezit extrem de dimineata pentru o Sambata (dupa cum se vede, asta va fi un alt post extrem de plictisitor, o copie dintr-o pagina de jurnal) cu gandul sa iau o auto risca pana la cea mai apropiata statie de metrou, sa stau in Delhi pana pe la 6 si apoi sa ma intorc de la metrou cu acelasi mijloc de transport pe trei roti. Ziua a inceput cu un mic dejun plin de cartofi prajiti, unt si ananas. Cred ca a fost prima oara cand am mancat ananas care sa nu fie din conserva. E genial! Defapt am mai incercat o data ceva luat din Carrefour dar nu se compara. Oricum, de cand am ajuns aici micul dejun consta mai mult in pepene rosu, ananas si banane. Macar de astea am auzit si eu.

Planul initial s-a dus pe apa sambetei de cand am iesit pe poarta hotelului. Mi-am dat seama ca as putea profita ca e deabia 9:30 si sa vad cum arata parcul de langa hotel. Decent. Foarte decent daca ignori cainii care se plimba prin el (cainii de aici macar par mult mai prietenosi decat cei din Moghioros). O sa incerc sa alerg acolo in diminetile inainte de munca. Apropo de birou, era sa uit cu ce vroiam sa incep aceasta pagina de jurnal: ieri in drum spre birou am impartit masina cu un coleg din Bangalore. Inevitabil, in momentul in care soferul nostru a trecut pe rosu, am inceput sa vorbim despre traficul de aici. Dupa spusele lui aici traficul e destul de organizat, spre deosebire de restul Indiei (v-am povestit despre faptul ca se trece pe rosu fara nici o problema, ca nu se semnalizeaza niciodata si trcerile de pietoni sunt ignorate cu desavarsire?). Din punctul lui de vedere traficul in India e foarte Organic. Lumea ajunge din punctul A in punctul B fara reguli scrise, un fel de lege a junglei. Mi-a placut mult expresia asta. Cred ca multe din lucrurile care se intampla pe aici sunt foarte “organice”, naturale, vin de la sine (de la urinatul pe strada la mersul pe contra sens), si asta e un lucru pe care chiar il apreciez. Cred ca din cauza asta m-a deprimat atat de mult Amsterdam-ul, acum doi ani, cand am mers timp de cateva ore exact dupa vizita in India. Prea multe reguli, trenul venea exact la minutul afisat pe bilet. Unele lucruri trebuie sa se intample natural, indiferent daca circuli pe dreapta sau pe stanga. Si eu as circula pe unde cred ca am loc sa trec ca sa ajung in punctul B.

Am deviat. Pana la urma am mers pe jos pana la metrou. Cand m-am decis totusi sa nu ma folosesc de nici un “taxiu” stiam ca am harta pe telefon deja descarcata si cu ajutorul GPS-ului sigur ma descurc. Evident ca telefonul nu a vrut sa ma localizeze pe harta asa ca a trebuit sa ma folosesc doar de faptul ca stiam ca metroul ar trebui sa fie cam la 6 km de hotel, mers aproape drept, doar facut stanga si apoi drepata pe undeva. Acel “undeva” era foarte neclar in mintea mea dar eram convins ca toate drumurile duc spre o statie de metrou asa ca eram in siguranta. Pana sa ajung la metrou mi-am adus aminte de ceea ce a spus colegul meu ieri dimineata. (a se citi mai sus). Ce anume mi-a adus aminte de “organicul” lui? Multe “caramizi” facute din balega de vaca amestecate cu lut. Daca tot nu pot omori vacile si boiii pentru ca sunt sfinti, macar sa se foloseasca din plin de ei. Adica de balega lor. Cel mai natural lucru.

Intr-un final, dupa 45 de minute, am ajuns si la metrou. Defapt la trenul suspendat care ajunge pana in Noida la 20 de kilometrii de Delhi (la infrastructura stau cu mult mai bine decat noi). M-am uitat la harta de metrou si am ales la intamplare o statie pana unde sa imi iau bilet (nu a fost chiar la intamplare; era un nume care imi suna cunoscut de acum 2 ani si pentru care nu ar trebui sa schimb linia de metrou). Am ales sa merg pana la Rajiv Chowk fara sa stiu prea bine unde e. Ajuns pe peron am observat ca in fata metroului e cam pustiu asa ca am mers acolo. Odata urcat in metrou am observat un semn putin ciudat “For Ladies Only”. M-am gandit ca e doar pentru locurile respective asa ca m-am asejat pe bancheta din fata unde scria intr-un colt, nu in cel in care stateam eu, ca sunt locuri rezervate pentru batrani si handicapati. Eram alb deci as fi putut sa intru cel putin in a doua categorie. Dupa ce a plecat metroul mi-am dat seama ca eram aproape singurul tip de acolo dar nu am dat prea mare importanta pentru ca era si un indian. La scurt timp o tipa de langa mine mi-a zis: “Sorry sir, this area is only for ladies”. Asa deci, in primul vagon nu au voie decat tipe. Resemnat m-am mutat in vagonul urmator si mi-am gasit un loc de unde sa ma uit linistit pe geam (dupa cum spuneam, cel putin in Noida, metroul e suspendat). Dupa cateva statii sa mai aglomerat asa ca mi-am cedat locul unei domnisoare pentru ca eu oricum stateam cu capul intors ca sa ma uit pe geam.

Am iesit prin una din cele 9 iesiri si mi-am dat seama ca recunosc locul. Eram in Connaught Place. Centrul orasului contruit de Britanici. E aproape singurul loc din oras in care ai impresia ca lucrurile sunt facute dupa un plan. Ma uitam in jur incercand sa ma hotarasc in ce directie sa o iau in momentul in care tipa careia ii oferisem locul in metrou ma saluta si ma intreaba daca ma poate ajuta. Dupa ce i-am spus ca nu am nici un loc pe care as vrea sa-l vad deci nu are cu ce sa ma ajute s-a oferit sa-mi tina companie ceva timp. E ciudat ca nu mi s-a parut ciudat? Eram totusi in Delhi, nu in Club A dansand de unul singur… Am ajuns alaturi de ea la o biserica Catolica, prima in care intru, si am stat pentru un sfert de ora la slujba dupa care i-am multumt si am iesit. In fata bisericii ma gandeam din nou unde sa merg in momentul in care aceiasi tipa, nu i-am retinut numele, m-a intrebat din nou unde vreau sa ma plimb in continuare. I-am spus din nou ca nu am cea mai mica idee si ne-am luat din nou ramas bun. Dupa 5 minute ne-am intalnit din nou. Mai avea 30 de minute de pierdut inainte sa se intalneasca cu prietenii ei asa ca ne-am plimbat intamplator pe strazile din jur. Daca in San Francisco o tipa de peste 40 de ani m-a chemat la ea “for some cocain”, intr-o tara unde tipele au vagonul lor de metrou, o tipa de 20 si ceva de ani m-a intrebat daca nu vreau sa merg cu ea si cu niste prieteni sa fumam hasis. Ai crede ca sunt blestemat.

Ne-am despartit dupa 30 de minute si am continuat sa bantui singur prin Delhi. Am ajuns intr-un final la India Gate (arcul lor de triumf). Nu sunt prea multe de spus despre frumul pana acolo. Clasicele vaci, clasicele corturi langa cladiri de birouri, faptul ca trecerile de pietoni sunt atat de simbolice incat singura sansa de a trece strada e sa te arunci in fata masinilor stiind ca ele vor inceti ca sa supravietuiesti pana pe urmatoarea banda. Apropo de trecerile de pietoni, momentul meu de glorie de azi a fost cand am trecut strada inaintea unor Indieni care asteptau si ei cuminti pe trotuar. Asta dupa ce am asteptat de nenumarate ori (cam de 19) cate 5 minute ca sa imi fac curaj sa intru pe carosabil desi ceilalti pietoni treceau dupa 30 de secunde. Cred ca am facut cel putin 3 kilometrii azi doar cautand un loc relativ sigur prin care sa tranversez. Inca nu m-am obisnuit cu aruncatul in fata masinilor, scuterelor sau bicicletelor.

Dupa cum spuneam, azi am tot mers. Mult. As povesti in detaliu fiecare ora din cele 8 petrecute pe drum dar stiu ca deja v-am pierdut pe majoritatea dintre voi. Vreau doar sa-mi torn cenusa in cap si sa zic ca am mancat la KFC. Da, stiu, revoltator! Ideea e ca orasul asta e plin de vanzatori ambulanti de mancare extrem de ieftina si apetisanta dar eu sunt un european fricos si nu vreau sa mananc de pe strada. Cu gandul la orezul invartit cu mana pe o plita amplasata pe o bicileta am intrat intr-un restaurant si m-am simtit ofensat de preturile de acolo. Mi-era foame dar nu as fi dat 500 de rupii pentru o masa (pe strada as fi dat sub 100) asa ca am facut un compromis si am ajuns sa impart o masa cu 3 necunoscuti intr-un KFC. Apropo, daca vi se pare ca puiul lor e picant, trebuie sa gustati ce inseamna picant in India.

A urmat apoi bazarul si sentimentul ciudat de turist dupa care m-am intors mai devreme decat planuisem in Noida. La un moment dat in metrou mi-am dat seama ca daca tot am mers pe jos pana la metrou ar fi pacat sa ma intorc cu “taxiul” asa ca am coborat cu cateva staii mai devreme decat planuisem, sperand ca macar acum sa-mi mearga GPS-ul. Nu mi-a mers. Am ajuns sa ma plimb haotic pe strazi stiind ca hotelul meu ar trebui sa fie undeva prin “dreapta-sus”. Dupa 40 de minute am vazut sediul Adobe asa ca eram super safe. Mai facusem de doua ori, cu masina, drumul asta. La un moment dat m-am gandit ca ar trebui sa vad cum arata si alte strazi fata de cele cu care merg cu masina si in loc sa fac dreapta am facut stanga, urmand ca apoi sa ma intorc la traseul normal. Am facut asta prin San Francisco si New York de cateva ori. Acum insa am ajuns intr-o mica fundatura. Drumul a disparut pur si simplu si nu vedeam decat case din chirpici si carton. Stiam ca trebuie sa o iau dreapta si apoi stanga la un moment dat dar incepuse sa se insereze deja si oricat de in siguranta ma simteam m-am gandit ca ar fi mai sigur sa ma plimb pe asfalt si nu pe lut din are isi fac oamenii case asa ca m-am intors la drumul cunoscut. Vorba vine cunoscut pentru ca la un moment dat mi s-a parut ca am ajuns pe centura orasului, intr-un loc pe care nu-l recunosteam de loc. In fata, in dreapta si in stanga, in afara drumului, era pur si simplu camp. Se vedea totusi o cladire mai inalta in departare. M-am decis sa merg inspre ea. Era hotelul meu.

Si asa am ajuns eu inapoi la hotel dupa ce am mers pe jos aproape 30 km prin Delhi si Noida. In fata hotelului, pe campul parasit, era o gasca de pusti care juca cricket (sau cum se scrie sportul asta). Poze facute azi puteti gasi aici. Din nou, imi pare rau pentru lipsa de metafore si sensuri ascunse. Asa e India, foarte organica.

(e atat de lung postul incat nu o sa-l recitesc ca sa corectez greselile iminente de tastat sau de gramatica)

24 de Ore de India

Filed under: India — Gelu March 15, 2012 @ 23:42

Am aterizat in India acum 24 de ore. Odata iesit din avion nasul meu infundat a fost inundat de miresme aproape uitate. Incepeam astfel sa-mi aduc aminte de locul in care am fost acum doi ani. Asta nu m-a ajutat sa trec peste socul drumului pana la hotel. Stiam ce ma asteapta dar cele 25 de accidente in care aproape ca am fost implicat, alaturi de sutele de daramaturi locuite, m-au facut sa ma intreb ce dracu caut aici. Acum 48 de ore eram cel mai fericit om din Bucuresti, acum 22 de ore in camera asta de hotel ma simteam total pierdut prin miresmele care se plimba prin praful de afara.

Dimineata, in drum spre birou, mi-am adus aminte de ce mi-a placut India atat de mult: oamenii nu se streseaza! Daca eram intr-un taxiu in Bucuresti si as fi luat parte la astfel de incidente in trafic as fi vazut sute se soferi luandu-se la bataie insa aici lumea claxoneaza, nu semnalizeaza, trece pe rosu dar nu se implica. Un scuter se opreste la mai putin de zece centimetri de masina noastra dupa ce am schimbat banda fara sa semnalizam; expresia de pe fata “soferului” nu exprima nici un fel de furie in timp ce-si ducea sotia si cei doi copii spre casa.

Ajuns la birou m-am simtit ca acasa. Ca in cladirea impartita cu o banca, o televiziune si un lant de hypermarket-uri. Cu cateva diferente. Oamenii ies la tigara in fata gardului, nu a cladirii. Majoritatea nu au o bricheta ci un tip care le aprinde tigarile. Terenul de baschet e gol dat se joaca golf printre birouri. Ultima oara cand am fost in India 80% din Indieni care erau politicosi si se ofereau sa ma ajute doreau sa-mi vanda un tur prin apropierea orasului; acum 90% din oamenii care au fost draguti cu mine au facut asta fara a vrea sa-mi vanda ceva.

Intr-o pauza de birou am fost pentru prima oara intr-un Mall in India. Nu am fost surprins nici de faptul ca am trecut printr-o filttru asemantor cu cele de la aeroport, nici de faptul ca “Chicken Tika” era facut intr-o bucatarie infecta de un bucatar care cu doua secunde isi scuturase penisul in fata unui zid, nici de faptul ca la etajul al 5-lea rula Titanic in 3D dar faptul ca nu aveau decat Cola Diet m-a dat peste cap.

Intors in camera din hotel am rasfoit printe canalele de pe LCD-ul din perete si mi-am dat seama ca indienii sunt idioti: pe toate canalele de stiri se vorbea despre un singur lucru, despre faptul ca maine se va aproba bugetul pe anul asta. Pe toate canalele de stiri, fie ca erau in engleza sau hindy (asta vorbesc ei aici?), se vorbea doar despre repercurisiunile pe care le-ar avea reducerea bugetului pentru agricultura sau sanatate. Serios, pe ce lume traiesc!?!?! Intr-o ora, 6 canale de stiri, nu a aparut fundul nici unui ministru, nici un sponsor al unei echipe de cricket, nici un actor de la Bollywood sa se laude cu noua masina. Ce fel de stiri sunt astea? Pe cine ar interesa cum e alocat bugetul?

Inchei aceasta penibila pagina de jurnal spunand ca India e fascinanta asa cum e, cu toate mirosurile de urina si de cacat, cu tot traficul nebun, cu toata mizeria si cu toti oamenii cautand un profit rapid.

Dor de India

Filed under: India,Work related — Gelu July 28, 2010 @ 11:26

In Jaipur cu barosul

Filed under: India,Personal — Gelu April 1, 2010 @ 16:22

But desire is a curious thing. If it does not exist it does not exist and there is nothing you can do to conjure it up.

Dorinta. Cerul de deasupra e la fel ca si acum 7 zile, ca si acum 6 zile, ca si acum 2 zile: nepatat. Nu stiu ce ora e si banuiesc ca e joi. Ce ar putea inlocui dorinta de a simti furnici pe sub piele? Ce le-ar putea omori atunci cand crezi ca ai mult mai mult decat atat? Cand ar trebui sa-ti spui ca e ok sa o seduci pe tipa din fata ta doar pentru ca ti-a zambit si cand e ok sa nu-ti maresti lista de tipe in a carui corp ai intrat pentru ca vrei Sa se simta si Sa fie unica?

Am visat ciudat aseara. Defapt nu era vis. Fantezie poate. Realitate in nici un caz. Eram fericit. Am trait, pana acum, zeci de momente ca acelea. In timp ce se intamplau imi era frica sa ma consider fericit. Azi am facut sute de poze. Le voi privi si voi zambi mai mult decat am facut-o in momentul in care apasam pe butonul camerei. M-am trezit cu zambetul pe buze. De zeci de ori furnicile au plecat. Le-am alungat de frica sa nu ma doara prea tare apoi muscaturile de tantari. Acum e plin de ganganii zburatoare pe aici.

Eu nu am trecut de partea cu dorinta, de carnal, de sentimentul acela ciudat cand iti dai seama ca in fata ta e un diamant neslefuit. Veveritele minuscule nu se mai agita in palmierul din fata. Paunul s-a culcat si el. 100 de Rupees papusa. Dai cu barosul si apoi cauti in miile de bucati ceea ce-ti doreai fara sa stii. Inevitabil bucatile sunt prea mici ca sa mai recunosti ceva asa ca iti incerci norocul cu alta bucata de diamant neslefuit. Furnicile te forteaza sa arunci microscopul si pila asa ca iei din nou barosul sperand ca se vor transforma in fluturi. ACUM!

Cateva poze din India :)

Filed under: India,The picture of the day — Gelu March 31, 2010 @ 10:20

Maimuta si robinetul

http://picasaweb.google.com/gelu11/India#

Back

Filed under: India,The picture of the day — Gelu March 29, 2010 @ 18:18

India