Depresia ca o virtute

Dupa ce Cristi Puiu cu a lui “Inainte de micul-dejun” m-a alungat de la Opera am ajuns in Kulturhaus. Desi era sambata noapte se putea respira asa ca am inceput sa-mi etalez in voie dansul de gaina decapitata. La un moment dat insa am simtit nevoia sa ma retrag undeva cu mine asa ca am ajuns pe o canapea din musama rupta. 10 minute, doua tigari si o tristete fara motiv.

“Serios? Cum poti sa fii deprimat aici!!! Toata lumea se simte bine!” Replica tipei necunoscute m-a surprins dar mi-am dat seama ca are dreptate: Da, depresia mea nu e una banala, e deja una din virturile pe care le am. Cine a spus ca nu pot sa ti se inece corabiile in timp ce 20 de oameni danseaza bezmetic in jurul tau? E dreptul meu sa stau intr-un colt gandindu-ma la ultima mea iubire in timp ce oamenii imi sarbatoresc ziua. Faptul ca sunt imbract in clovn la un bal mascat organizat de firma nu ma opreste sa plang cu gandul la copilaria pierduta.

Tu esti deprimat singur cu o sticla de vin in fata televizorului. Eu sunt mai special. Eu imi plang de mila in timp ce lumea ma bate pe umar si-mi spune ca ar vrea sa fie si ei atat de fericiti.

5 thoughts on “Depresia ca o virtute

  1. Ai vazut Closer?

    Dan: Everybody wants to be happy.
    Larry: Depressives don’t. They want to be unhappy to confirm they’re depressed. If they were happy they couldn’t be depressed anymore. They’d have to go out into the world and live. Which can be depressing.

Comments are closed.