Before…

After 2 minutes in Photoshop CS5

Acum o saptamana si ceva am primit un comment “magulitor” la un post destul de vechi. Evident ca narcisistul din mine s-a simtit mai mult decat flatat. La cateva zile mi-a dat aceiasi persoana follow pe twitter asa ca am inceput sa urmaresc si eu ce scrie. Chestii aproape banale pana acum cateva zile cand intreba (eram printre cei 3 followeri ai ei) cine are "The Catcher in the Rye in engleza. Mi s-a parut o foarte mare coincidenta asa ca i-am trimis mesaj ca o am eu. Ma gandeam ca fac si eu un bine unui alt obsedat de cartea lui Salinger. Asa am ajuns sa ies joi cu ea la o bere si apoi sa mergem la concert Les Elephanta Bizarres.

In cele 5 ore petrecute la bere a reusit sa ma cucereasca prin micile ei povestiri din timpul liceului/facultatii, prin faptul ca e la fel de bolnava in ceea ce priveste relatiile ca si mine, prin faptul ca era la fel de narcisista ca si mine si nu in ultimul rand cu obsesia ei pentru Noua Zeelanda.

Lucrurile mergeau de la sine asa ca pe la 1 noaptea fara sa o intreb unde mergem ne-am urcat amandoi in acelasi taxiu si am mers la mine. Era cel mai firesc lucru. Pe drum mi-am dat seama ca desi stiam atat de multe despre ea nu aveam nici cea mai mica idee cati ani are, unde lucreaza, ce facultate face/ a facut. Nu conta.

Ajunsi la mine lucrurile au continuat sa mearga de la sine. Parca eram niste fosti iubiti care se reintalnesc dupa cativa ani. Primul sarut a venit de la sine, tricourile au zburat ca si cum era nefiresc sa le purtam, blugii trebuiau sa fie pusi in cosul de rufe murdare, pielea trebuia sa fie mangaiata ca sa se obisnuiasca si ea cu temperatura din camera…

Si s-a oprit… eu deja nu mai procesam nimic cu anumite parti ale corpului, eram pe pilot automat… Si s-a oprit.

S-a ridicat din pat, s-a imbracat in cateva secunde si inainte sa tranteasca usa mi-a zis:

“Acum stii si tu cat de frustrant e sa lucrezi cu nenorocitul ala de Flex Builder”

Am mai scris despre joburile dinainte de primul si singurul interviu pe care l-am dat. Atunci era simplu. Stiam ca lucrez pentru o luna si o faceam doar pentru a avea bani sa-mi cumpar biblia de C sau ca sa-mi pot cumpara 3 perechi de blugi. Puteam oricand sa renunt la a astepta oamenii sa moara si sa ma multumesc cu documentatia pe care o aveam deja sau sa ma multumesc cu doar doua perechi. Nu m-am gandit niciodata ca as putea ajunge la un moment dat sa am propriul meu lant de magazine de pompe funebre sau sa fac o cariera in a face dale de beton.

De ce acum e mai complicat? Inginer sunt. Tanar inca mai sunt. De ce daca tot sar pe “It’s my life” si salivez gandidu-ma la doi ani in Australia sau, de ce nu, la un an petrecut in Thailanda nu fac nimic? O sa ajung inevitabil ca la 25 de ani sa platesc rate pentru un apartament cu 2 camere si sa ma gandesc daca voi merge totusi 2 saptamani sa fac poze la canguri (nu, nu o voi face nici atunci). Ok, o sa fiu inconjurat de oameni dragi mie, o sa fac ce-mi place si o sa beau Timisoreana. O sa fiu fericit stiind ca la 23 in loc sa plec, pur si simplu, fara sa conteze unde, am preferat sa-mi continui cariera promitatoare de tanar corporatist?

Cea mai mare “problema” e ca nu am motive sa plec. Singurul ar fi sa scap de o monotonie care sincer pe mine nu ma deranjeaza. Regret putin ca nu am probleme financiare sau ca nu ma plang de colegii mei corporatisti sau ca nu mi se pare ca-mi irosesc neuronii… (da, stiu! Am fost “brain whashed” de corporatie). Daca acum 3 ani mi se pareau putin ciudati oamenii cu care imparteam liftul in incercarea mea de a ajunge pana la 9 acum nu sunt decat niste oameni care poarta costum de luni pana joi si blugi vinerea. Nu m-ar surprinde sa-i vad la Argentin sau orice alta bodega. Nu-i asa, pana si corporatistii sunt oameni.

Probabil ca multi dintre voi stiu ce este Scrum-ul. Pentru ceilalti, mai jos e un mic fragment dintr-o carte de Scrum (Scrum este o metodologie de dezvoltare de tip “agile”)

Agile development is focused on delivering maximum business value in the shortest possible time. It is well known that over half the requirements on a typical software project change during development and about half the features in delivered software are never used by customers.Adaptive planning and self-organizing teams are used to embrace changing requirements and avoid building features with low return on investment. The result is faster delivery, better quality, higher user satisfaction, and a more creative and enjoyable working environment for developers.

Nu stiu cati dintre voi stiu de un joc numit “biscuitele”, de care am auzit acum ceva timp si pe care “din pacate” nu l-am jucat niciodata. Regulile sunt destul de simple. Mai multi tipi se pun in jurul unui biscuite si ejaculeaza pe el. Ultimul care ejaculeaza mananca biscuitele.

Care e legatura cu Scrum-ul? Aproape nici una, poate doar faptul ca ambele sunt “jucate” de oameni si in general oamenilor nu le place sa manance “biscuitele”. Traim intr-o lume in care ii apreciem pe cei care reusesc sa tina cat mai mult o erectie si nu pe cei care ejaculeaza repede dar la gandul ca vor trebui sa manance biscuitele toti cei “implicati” isi calca pe “orgoliu” si termina cat pot mai repede spunandu-si ca tura viitoare isi vor respecta promisiunea pe care si-au facut-o in clasa a 6-a si vor incerca sa ejaculeze cat mai tarziu. Guess what? Tura viitoare pus in fata “biscuitului” va face la fel.

Vroiam sa inchei aici dar ma tem ca nu ati inteles analogia.

Esti pe final de Sprint. Ai de ales intre a atinge Sprint Goal-ul si a urma standardele pe care ti le-ai “impus” atunci cand faci un feature. Ce faci? “Mananci biscuitele” sau “termii la timp”?

Intrebarea care se pune acum este daca sa folosesc analogia asta si atunci cand imi prezint lucrarea de diploma?

Semestrul asta credeam ca am noroc ca o sa trebuiasca sa lucrez la teme cu placere si voi vorbi despre lucruri pe care imi place sa cred ca le inteleg. De exemplu azi am mers la scoala cu un referat despre SCRUM si o descriere functionala a unui Sistem de Gestionare a Defectelor (pe romaneste: Bug Tracker). Inainte de a vorbi despre cele doua teme vreau sa ma laud si sa zic ca saptamana asta am fost in fiecare zi la scoala… si… as fi vrut sa o spun cu bucurie si nu ca si cum as fi pierdut timpul… Unii profi au darul de a te face sa-ti pierzi total interesul pentru niste materii care cel putin suna foarte interesant. Cum poti sa fii laborant la o materie care se cheama Inteligenta Artificiala in Robotica si sa jignesti Inteligenta Naturala folosind tehnica de predare cunoscuta cu numele de “Monkey see, Monkey do”: “Ok, acum click aici, click aici, click aici si… s-a selectat gaura! Acum si voi… S-a selectat? Bravo…”

Sa revenim la ziua de azi. Aseara in loc  sa incep sa invat pentru Tehnici de Optimizare m-am gandit ca ar fi bine sa scap de temele la A4 (Analiza si sinteza sistemelor informatice). M-am apucat sa descriu in mare SCRUM-ul. And it was funny! (a se citi: “Cum dracu traduci asta?”). Ah… nu stiu daca v-am zis de experienta traumatizanta de saptamana trecuta in care am fost pus sa traduc Framework, serviciu REST si Benchmarking (singurul motiv pentru care nu am fost pus sa traduc si “operatii CRUD” a fost pentru ca proful a crezut ca am uitat “e”-ul de la sfarsit).  Sa revenim… pentru a facilita procesul de intelegere am tradus termeni precum “SCRUM Master” (da… “Stapanul SCRUM-ului”), Product Backlog, Sprint Backlog, Product Owner, Burndown chart (recunosc, asta l-am lasat asa) si cele 2 pagini s-au transformat in 5 pentru ca nu puteam sa nu explic fiecare termen pe care il foloseam… Mi-a luat mai mult decat ma asteptam dar a fost interesant.

Citeste in continuare…

Azi a fost ultima zi a sprintului. La sfaristul sprintului anterior concluzia unuia dintre manageri a fost ca incepi sa intelegi SCRUM-ul dupa un sprint ratat (in mod normal daca nu reusesti sa termii ce ti-ai propus se arunca la gunoi cam tot ce ai facut, dar cati dintre noi sunt in stare sa faca asta, eu unul stiu ca nu sunt) . Partea buna dupa un sprint e ca te opresti si te intrebi: “Ce a mers bine? Ce a mers rau? Ce trebuie inbunatatit?” si apoi o iei de la capat putin mai intelept.

Se poate intampla insa ca dupa un sprint ratat sa iti doresti atat de mult sa nu mai repeti experienta neplacuta de a bea de necaz si sa vezi lucrurile mult mai “done” decat sunt defapt. Si, vorba unui coleg: 99,9% is not done.

Cred ca am zis de zeci de ori de locurile in care am lucrat inainte sa ajung la jobul la care sunt acum. Experiente cel putin interesante desi nu o singura data imi doream sa renunt si sa ma duc sa urc pe Platforma. In ultima vara inainte sa ajung in Bucuresti am lucrat la un magazin de pompe funebre. Eram responsabil cu programarea dricului pentru inmormantarile din oras si mai ales sa fac coroane. La inceput mi s-a parut morbid si greu dar aveam macar ocazia sa-mi pun in aplicare si partea “artistica”. Imi placea foarte mult sa folosesc cale albe pe margine si garoafe rosii in centru (mormintele sunt singurele locuri pe care stau bine florile astea). Oricum, inainte sa ajung sa le fac “de capul meu” imi spunea “sefu” ce modele sa fac si ce fel de flori se potrivesc la ce fel de deces (e clar pentru toata lumea cred de ce nu e bine sa folosesti flori albastre la un tanar care a murit inecat).

Din cand in cand, atunci cand numarul de decese era mai mare sau persoana care a murit era mai importanta, nu puteam face singur fata cererii si mai era cineva care facea si el coroanele lui. Eram o echipa dar fiecare dintre noi avea taskuri foarte bine definite si total independente de celalalt. Totul era foarte ok, ne intalneam in jurul unui sicriu si faceam glume mai mult sau mai putin morbide, ne dadeam cu parerea despre cum ar trebui sa arate materialul care se va pune pe fundul sicriului dar nimic mai mult. La un moment dat insa, nu stiu foarte bine de ce, a trebuit sa lucram impreuna la facutul coroanelor. Nu va ganditi la ceva secvential, adica el facea coroana efectiva din cetina si eu o “ornam” ci efectiv impreuna, aceleasi taskuri, acelasi obiectiv. In momentul acela s-a rupt “armonia”, lucru care e normal tinand cont ca el era un fan infocat al trandafirilor si eu nu. Asa au inceput “certurile” care desi se doreau a fi constructive nu aduceau nici o valoare.

Cand e vorba de relatii evit pe cat posibil discutiile despre “sentimente” si tot felul de schimburi de replici care m-ar putea face sa ma simt incofortabil. Cred ca stiti despre ce dicutii vorbesc: dar de ce ai crede ca as putea face un lucru atat de rau, dar de ce nu mi-ai mai dat flori de 2 saptamani, de ce nu imi zici ca ma iubesti, de ce… In mod normal inchei orice relatie atunci cand simt ca se poate ajunge la asa ceva (stiu, sunt un mare copil dar vreau sa-mi aleg singur momentele in care sa nu ma simt bine in pilea mea).

Cand faci coroane e destul de greu sa te opresti in mijlocul procesului si sa pleci. Pur si simplu nu se cade sa lasi un mormant gol inconjurat de cavouri pline de flori si verdeata.

• In ciuda efortului depus inaintea examenului am luat 8 la SCPC
• Am mers la Poiana Brasov in weekend, nu ca sa ma bronzez ca un tractorist (desi asta s-a intamplat) ci ca sa alerg la maraton. Nu va speriati, ca orice om de “birou” am impartit cei 42 de km in 6. Felicitari echipei Adobe pentru timpul scos (4:03) desi “it’s not all about timing”
• Apropo de Adobe, am lansat un nou program numit Adobe Learning Center iar prima editie va avea loc intre 7-11 iulie si se va numi “First time Quality Engineer”. Seminarul va avea ca scop prezentarea unui domeniu de activitate care a inceput sa-mi devina destul de drag. Mai multe detalii si inscrieri gasiti pe postul de pe myadobe
• Apropo de QE, de azi sunt “ISTQB ® Certified Tester” cu un scor de 90% obtinut la examen :D Da… ceva mai bine ca media de la facultate :P

Acum 5 ani in timp ce lucram la pompe funebre mi-am dat seama ca, inevitabil, relatiile sunt influentate de job-ul de zi cu zi.

Ieri, in timpul unui curs acreditat de ISTQB, mi-am dat seama ca sunt platit sa gasesc defecte.

Citeam ieri un post si mi-am adus aminte ca azi fac si eu doi ani de cand m-am asezat prima oara la birou.

De ce m-am angajat? Aveam nevoie de un motiv sa nu mai merg la facultate.

De ce lucrez si acum tinand cont ca nu te ajuta prea mult faptul ca nu te gandesti daca ai sau nu bani de bere daca tot nu poti sa o bei decat dupa ora 7? Pentru ca imi place la 9 si pentru ca independenta finaciara are micile ei avantaje.

Ce vreau sa fac peste 2 ani? Nu stiu. Poate acelasi lucru sau poate poze la canguri.

Ce regret? Ca nu am fost decat la un interviu. Apropo… nu ma cheama nimeni la un interviu? Nu conteaza postul… vreau sa vad cum e.

• tot bolul de bomboane doar pentru mine
• liniste
• nici o polemica pe seama aerului conditionat
• nici o sedinta
• nici un "task" care sa nu suporte amanare deci timp pentru task-urile care ramaneau in coada de prioritati

Cu toate astea…

• Am lansat!!! Din pacate nu pot bea cu colegii mei dar voi bea cateva pahare de Sangria si de 999 in cinstea lui Flex 3.
• Fetele aici sunt incredibile. Nici dupa o saptamana nu-mi vine sa cred… si nu am fost decat prin Poli.
• Cu cat fetele suntmai frumoase cu atat baietii sunt mai nenorociti/nesimtiti/magari.
• primul lucru care l-am vazut in Kaunas a fost un magazin Dacia.
• desi nu sunt cosuri de gunoi decat in statiile de autobuz e un oras foarte curat. In prima zi un tanar a aruncat o sticla pe jos. Din spate venea un copil de 8 ani care s-a aplecat si a luat sticla. S-a indepartat cu ea in mana.
• am rezistat o ora intr-o sauna traditionala la 80 de grade urmat de un dus cu apa la 5 grade.
• vineri ma duc din nou in Vilnius si apoi 2 zile in Varsovia.
• pana acum nu au fost facute decat 800 de poze cu camera mea.

Discutie aseara cu tata:

-Si cati muncitori sunteti acolo?
-Muncitori?!?!? :) 60…
-Si lucrati 20 in trei schimburi?

18:01. Inca mai am mult de munca dar macar am scapat de examene. Sarbatoresc cu un Bavaria Red (cam tare pentru gustul meu) cei 21 de ani si 6 luni, examenul de TS2 pe care l-am luat si faptul ca iau cel putin partialul de SMP. Cu putin noroc maine sarbatoresc ca am ramas cu o singura restanta. Oricum e de apreciat, zic eu, faptul ca am iesit cu cel mult acelasi numar de restante ca si anul trecut din toamna dupa ce anul asta am mers in medie 3 ore pe saptamana la facultate.

Buna berea!

Sa va povestesc insa celor care nu au onoarea sa urmeze cursurile UPB-ului cum decurge un examen pe aceste meleaguri. Examen la ora 8. Examen unde peste 50%(a se citi 70%) din studenti au facut restanta. Sala relativ mica. Ajung acolo la 7:30. Cu greu am gasit un loc. La 8 insa se dovedeste ca sala de 70-80 de locuri e mult prea mica pentru cei peste 100 de studenti care vor sa-si arate cunostintele. Aproape o ora tine tigania: iesiti, intrati, iesiti, intrati… intr-un final am ramas “pe dinafara” dar s-a gasit si solutia salvatoare. O sala uitata de timp prin EG. La 4. Se intra dupa principiul bine definit si cunoscut din antichitate: mai intai fetele si oamenii cu scaun. Scaun la cap, sau daca nu macar cu scaun pe care sa stea caci frumoasa sala  nu are destule scaune. Nici mese nu am putea spune ca are dar… cine se mai plange. Asa ca la 9:30 incepe frumusete de examen la SMP. Partial! Subiecte surprinzator de accesibile, mai ales ca daca nu erau accesibile tie colegul in care dadeai cu cotul inevitabil poate stia ceva. Am aberat vreo 6 pagini. Un 7 tot iau. Finalul insa e o alta macare de peste. Primul impuls a fost sa ma ridic si sa plec. Cu siguranta daca faceam asta nu mai speram acum ca e posibil sa iau 5-ul izbavitor. Dupa o ora de chinuri am scos de la mine 4 pagini de ineptii. Sper ca nu-mi intelege proful scrisul si presupune ca stiam ceva… ca daca nu…

Buna berea!

Acum back 2 work. E deja 18:32. 

P.S. Post publicat si updatat cu BEE. 

…i’m on the Internet!

Luni seara mi-am dat seama ca berea are alt gust la ora 20.00 in Bucuresti… imi era dor de berea din Vama. De la ora 11.00. Are alt gust dupa o zi la birou cand stii ca dimineata te intorci acolo (oricat de fain ar fi :P)… Marti parca am inceput sa-i redescopar din farmec… o cutie de Timisoreana cu un film in fata.

Ieri a fost zi grea la birou… m-am trezit ca de obicei la 9… la 10 eram la Aqua Land (sau Water Park… sau cum s-o chema) :P. De atat a fost nevoie pentru a redescoperi placerea de a bea o bere rece la ora 10:30, cu palaria “de cangur”, plutind pe un colac… Asta da zi de servici…

Citeste in continuare…