Ok. Recunosc. Nu e nevoie sa aruncati cu pietre. Tritlul putea fi la fel de bine si “Fuga de singuratate” sau “Nevoia de a povesi” sau “Fugi, dar tot cu tine ramai”.

In ultimii patru ani am reusit sa fiu singur cel mult 4 zile consecuiv. Prin a fi singur inteleg fapul ca nu era nimeni despre care sa spun ca “e cu mine”, “sunt cu ea”, “e tipa cu care am o pseudo relatie”, “e tipa care imi face sex oral dimineata”, ” e tipa care ma face sa zambeesc”, “e EA”… Da… sunt blestemat!!!!!

Acum ceva timp am vrut sa ma lupt cu aceasta tragedie greceasca si am plecat. Am plecat departe. Undeva unde nu puteam sa gasasesc pe cineva langa care sa ma trezesc, undeva unde nu existau sfarcuri de sarutat, undeva unde nu existau tipe in cautarea eroilor din copilarie… Si totusi… ca sa ajungi undeva trebuie sa calatoresi spre acel loc… Pe aripile balaurului magic nu exista reguli sau constrangeri. Acolo esti doar Tu cu lucrurile de care fugi. Copii, ascultati-ma pe mine: de tine nu reusesti niciodata sa fugi! Serios, Gelu nu a reusit niciodata sa fie mai mult decat un Gheorghe de Bucovina care a crescut la un pas de coada vacii.

Sa revenim. Mi-e frica sa ma trezesc cu unu gust de singuratate care sa-mi muste din stomac. Eu sunt centrul universului meu dar simt nevoia ca cineva sa “graviteze” in jurul “lui”. Imi place prea mult cum imi sta parul ca sa nu simt nevoia sa mi se confirme lucrul asta.

E 11 Martie. Termin a 4 (5)-a Timisoreana. Ma duc sa ma culc singur.

Am dat azi peste “o schema” care prezinta avantajele de a avea un “friend with benefits” fata de a fi intr-o relatie normala. Am mai vorbit despre asta asa ca nu o sa insist foarte mult pe subiectul asta.

Acum sute de ani eram pe un deal inverzit. Urcam amandoi tinandu-ne de mana nerabdatori sa ajungem undeva unde sa putem citi linistiti scrisorile pentru celalalt. Era prima oara cand credeam cand spuneam ca “sunt cu cineva”. Eram la varsta cand iubeam idea din spatele ei mai mult decat pe ea. Eram indragostit de iubire. Mi se parea ca e cel mai frumos lucru de pe pamant. Eram mic. Eram tanar. Acum imi dam seama ca scrisorile pe care i le scriam ei puteau fi adresate la fel de bine oricui.

Stateam intinsi pe iarba si ne sarutam. Aveam mainile lipite de pamantul umed. Nu indrazneam sa o ating. Nu puteam nici macar sa ma gandesc ca as putea sa fac mai mult cu ea. Nu vroiam sa murdaresc o iubire asa frumoasa. Imi consumam gandurile murdare gandindu-ma la tipe pe care nici macar nu le salutam. La ea in nici un caz. Si totusi… la un moment dat m-a luat in brate si am simtit ceva nou pentru o relatie asa platonica… M-am ridicat rusinat si i-am zis sa mergem…

Stiu, povestea nu are nici o legatura cu titlul. Totusi, unele lucruri sunt mai firesti ca altele…

Am devenit omul “pseudo”. Ce s-a intamplat cu mine? Cand a inceput ticul verbal sa ma defineasca asa de bine?

Sunt un pseudointelectual pseudointeligent, un pseudoromantic pseudoindragostit, pseudoartist pseudotalentat, un pseudoinginer, un pseudoporc pseudoignorant, sunt pseudofericit si pseudomultumit, un pseudorevoltat care isi cauta pseudolibertatea…

La un moment dat nu doar “pseudo”  traiam.

Vroiam sa va povestesc despre cum furam jucariile fetitelor cand eram la gradinita dar sunt prea ametit ca sa mai fiu in stare de metafore.

Am fost aseara la Stand Up Comedy si la un moment dat tipul de pe scena spunea ca sexul e doar mecanic, ca asteapta conversatia de dupa. Am ras dandu-i dreptate. Dar… daca e sa ma gandesc mai bine…

Sexul e mai mult decat atat. Zic eu, care sunt un virgin convins. E vorba de preludiu, de mangaierile care vin odata cu suptul. Vorbim aici de discutiile despre Cioran si Alain de Button. Sexul e doar “the low handing fruit”. E atat de usor sa umpli un prezervativ incat nu ai de ce sa nu o faci inainte sa o intrebi despre cum interpreteaza ea autoportretul lui Van Gogh. Sex is passion.

Mie imi place sa mangai. Sa ating. Sa simt. Sa sarut. Eu sunt dependent de mangaieri. Dependent de atingeri. De saruturi.

Mie imi plac sanii. Imi plac sfarcurile. Imi plac coapsele.

Prima bere, prima confesiune, prima atingere, primul sarut, prima mangaiere, primul orgasm in bratele ei, primul sarut de dupa, prima imbratisare de dupa, prima discutie despre ceea ce conteaza…

Din pacate vine si… “It was just sex!” “A fost bine coaie!” “Mersi!” “Nu m-am mai futut de 3 luni” “I will marry you!!!!” “Daca ai fi el…” “Sotul meu nu stie sa faca asta…” “Chiar nu vreau sa stric ce am acum…”

Eu nu vreau decat sa iti simt bratele.

Am fost azi la vot. Desi am votat intr-o sectie speciala tot procesul nu a durat mai mult de 5 minute. Eu am votat cu Remus Cernea. De ce? Pentru ca e singurul din cei 12 candidati cu care cred ca as putea sta o ora la bere fara sa vreau sa-mi iau campii. 

In ultimele zile am tot intrebat lumea cu cine o sa voteze. Marea majoritate mi-au zis ca vor vota/au votat cu Crin. De ce? Nu am retinut nici un raspuns. In schimb un prieten mi-a spus ca va vota cu Becali pentru ca “E presendintele pe care il meritam!”. Nu am avut nimic de comentat. O prietena a votat cu Oprescu pentru ca e singurul care are o meserie pe care o respecta si pentru ca stie ca a fost foarte bun ca doctor. Din nou, no comment. Si totusi, nu stiu pe nimeni care sa fi votat cu Geoana, asta incluzand si unchi/matusile de la tara. Oare de ce?

Peste doua saptamani mergem din nou la vot. Daca acum am votat cu cine am vrut atunci o sa votez impotriva “trandafirilor”. Chiar speram sa ajunga Antonescu in turul doi (nu as fi votat cu el).

Voi de ce ati votat cu cel pe care l-ati votat?

Aseara am redescoperit un blog pe care nu-l mai citisem de mult. Ultimul post continea un citat care mi s-a parut genial:

“Sunt maratonistul care a înconjurat lumea ca să-și ducă o scrisoare lui însuși și care, acum că s-a găsit, nu mai e alelași.” (J.L. Peixoto)

L-am citit si l-am recitit aducandu-mi aminte de Alchimistul lui Coelho din care mai tin minte doar finalul. Flacaul se intoarce in locul in care a avut primul vis si gaseste acolo comoara (nu bag mana in foc de cat de coerente sunt amintirile mele). Cand l-am citit acum 7 ani am inceput sa rad. Acum… ma gandesc la visurile mele din ultimele saptamani, la gandul de a pleca pentru cateva saptamani in Vietnam/Indonezia/China/Etiopia. Oare o sa regasesc ce simt ca am inceput sa pierd? Poate ar trebui ca inainte sa o iau la fuga sa ma gandesc ca tot pe mine o sa ma gasesc cand ma intorc.

Sunt

Fuse, fuse si se duse. A venit Toamna. A fost o vara atipica. A inceput cu un Gheorghe Inginer si s-a terminat cu un Gelu respins la masterul la care vroia. Intre timp de 4 ori Vama, de doua ori Munte, de trei ori Gura Humorului… De ceva timp incerc sa ma uit la fotografiile facute in Rarau/Giumalau. Azi am gasit timpul necesar. Mai jos sunt cateva dintre ele. Nu cine stie ce dar important e ca “m-am simtit bine in pielea mea”.

Vara s-a terminat si eu tot fug de postura de “om mare”. Alt subiect. Alta poveste. Acum doar cateva poze.

Uneori ajung sa ma uit peste poze de acum 9 luni, de acum un an sau de acum 5 ani. Inevitabil ma gasesc in cate o jumatate de fotografie. Ciudat sau nu, fiecare dintre jumatatile acelea sunt diferite de celelalte. Evident ca difera orasul in care sunt facute, unele sunt facute in Bucuresti, altele in Brasov, unele in Budapesta, cateva in Constanta… Eu sunt diferit in ele si nu ma refer ca lungimea parului sau la felul in care eram imbracat. Alt zambet. Alta stralucire in ochi. Oare ma mulez prea bine pe modul de a fi a celei pe care o tin in brate seara?
Si totusi…. daca as fi singur in mijlocul desertului Australian eu cine as fi? As fi suma tuturor celor N jumatati modelate sau as fi doar “o chestie” evoluata a adolescentului ce iubea iubirea in inima Bucovinei?

De 3 ani astepti sa ai concediu. Ai trei saptamani in care poti merge oriunde, poti face orice, poti… Ai visat la perioada asta in fiecare dimineata in care te urcai in liftul plin de corporatisti. Visai ca o sa pleci in Australia, ca o sa te ratacesti prin padurile Amazoniene, ca o sa urci pe piramide, ca o sa te relaxezi pe o insula pseudo pustie. Acum ai concediu. Ai bani. Lipseste insa ceva? Idei ai dar te blochezi undeva pe site-ul de unde ai putea sa-ti cumperi biletele de avion.

Asa ma simt si eu acum. Mi-am facut timp sa scriu. In ultima saptamana m-am gandit la atat de multe lucruri pe care as vrea sa le citesc povestite de mine. Acum insa nu fac decat sa scriu despre faptul ca nu pot scrie. Nu mai numar dar sunt sigur ca e cel putin al 10 post despre asta in anul asta.

M-am intors duminica seara din Vama. Ca orice inginer responsabil care se urca la 9 intr-un lift spre 9 nu am putut sta decat 26 de ore in Vama. A fost prima oara cand nu am dansat cu picioarele pe nisipul de la Stuff. Nu i-am simtit lipsa. E destul de greu sa te gasesti atunci cand trebuie sa gasesti un loc in care sa-ti asezi prosopul pe plaja. Nu ma deranjeaza oamenii. Nu ma deranjeaza discutiile despre sticle de vin, despre rasarituri scurcircuitate, nu ma deranjeaza indoctrinarile politice la care sunt supus in timpul unui festival de folk. Ma deranjeaza insa faptul ca nu mai sunt in stare sa aberez. Daca nici macar cu fundul pe nisip privind valurile? Am avut o revelatie. Sunt la fel de plin de clisee ca oricine altcineva (si superficial…). Probabil ca as putea intalni oameni interesanti nu numai la Argentin ci si in liftul ce urca pana la 6. Poate ca romantismul nu sta in vase de lut si flori. Poate ca a te cunoaste mai bine pe tine nu inseamna doar sa fii singur cu marea. Poate ca…

Tu cat ai rezista in preazma ta? Dupa cate beri ai simula o durere de cap si ai pleca? Eu sunt convins ca cel mult 1… hai 2 ca uneori pot spune chestii pseudo interesante dar dupa as crede ca sunt prea plat pentru a putea soarbe in continuare din sticla de Timisoreana. Ciudat e ca daca as fi singur, nu cu mine, as ajunge linistit la clasicele 6 sticle (maxim sase, nu-i asa?) daca nu m-as gandi la ce spune lumea despre faptul ca stau singur la o masa de lemn si ma gandesc, de ce nu, la marketingul din spatele incalzirii globale.

Cate bilete la loz trebuie sa tragi ca sa fii aproape sigur ca o sa castigi macar 5 lei? Nu e o intrebare de probabilitati, e pur si simplu o intrebare la care daca stii raspunsul ai putea sa apesi pe butonul de buy si sa pleci sa vezi Indonezia.

Eram aseara pe la 2 prin Poli si mi-am dat seama cat de mult imi place sa aberez. Eram in punctul optim pentru aberat. Daca as fi baut cu doua beri mai putin probabil ca as fi reusit sa trec prin filtrul ratiunii ceea ce spuneam, asa era perfect. Spuneam lucruri total noi pentru mine. Daca as fi baut cu doua beri mai mult nu ar mai fi avut ce sa treaca de filtrul ratiunii. Imi place sa vorbesc despre faptul ca o pagina porn bine facuta poate duce la diminuarea efectului de sera cu pana la 20% in urmatorii 5 ani. De asemenea ma simt inteles atunci cand cineva imi spune ca tonul e defapt delfin si numele de “ton” e folosit pentru a nu avea probleme cu imaginea. E doar marketing si PR.

Partea proasta a faptului ca adesea ma trezesc aberand atat in scris, a se citi cateva posturi din categoria asta, cat si in “viu grai” e faptul ca uneori nu sunt luat in serios lumea crezand ca sunt in unul din momentele in care o iau pe campii de dragul de a afla cat de inalta e iarba prin alte locuri. Dar acum serios vorbind, voi nu credeti ca daca pornul ar fi si mai accesibil decat e acum am trai intr-o lume mai buna? Poate nu s-ar ajunge la diminuarea efectului de sera cu 10% dar sigur lumea ar fi mai putin stresata. Nu vi se pare ciudat ca incerci sa te destresezi uitandu-te la doua asiatice facandu-i un blowjob unui afro-american si trebuie sa dai 20 de click-uri pana ajungi la filmul de care ai nevoie? Timpul petrecut in fata calculatorului cautand imaginile salvatoare ai putea sa-l investesti in inventarea unei turbine eoliene cu o eficienta mai mare de 25% sau ai putea pur si simplu sa-l inveti pe pustiul tau de doi ani cum sa mearga pe bicileta ca sa nu foloseasca peste 20 de ani masina ca sa mearga la serviciu.

Eu daca aberez, tu ce faci?

Nu am mai scris de mult. Vroiam sa scriu un post mai lung despre cum nu s-a schimbat nimic odata cu absolvirea, cum hartiile care imi dau “dreptul si responsabilitatea” de a profesa ca inginer nu sunt decat cel mult niste hartii pe care la un moment dat le voi arata nepotilor incercand sa-i conving sa mearga la studii in afara. Am vrut sa continui seria posturilor criptice povestindu-va de dorinta mea de a merge la 20:45 in gara, de a ma urca in trenul spre “casa”, de a cobori din el dupa 8 ore si de a merge la “tara” unde sa iau pietre albe in buzunar si sa ma urc in parul meu de unde sa arunc cu pietrele in gaini. Asta era dorinta mea: sa arunc cu pietre albe in gaini. Intre timp a inceput sa ploua. Ploua de prea mult timp ca sa mai gasesc pietre albe.

Si totusi daca nimic nu s-a schimbat eu ce o sa fac? Din cand in cand mai am momente de euforie gandindu-ma ca as putea sa plec din Romania si sa lucrez/traiesc in Scotia, Olanda, Australia… Inevitabil ajung sa ma intreb: De Ce? Doar pentru ca e la moda printre “tinerii din ziua de azi” sa plece din Romania intr-un loc unde sa se poate exprima mai bine si unde sa nu fie inconjurati de coruptie, mizerie si nepasare? Pe mine nu ma deranjeaza nici una dintre astea. Nu sunt omul care sa ia coruptia, mizeria, prostia, etc ca pe o ofensa personala atata timp cat nu sunt inconjurat de oameni care sa participe dinamic la aceasta stare. Dati-mi niste prieteni langa care sa-mi beau berea linistit, niste colegi pe care sa-i consider inteligenti, o tipa pe care sa incerc sa o iubesc, niste nisip sub talpi din cand in cand, niste tipe faine pe strada si o sa ma consider “acasa”. Eu nu vreau sa schimb lumea. Eu nu vreau sa fac Romania o tara in care 90% din populatia ei sa fie mandra de tara in care traiesc, nu vreau sa rezolv toate frustrarile oamenilor care se lovesc de sistemul nostru medical sau juridic. Eu nu vreau decat sa ma simt ca acasa.

Ma sperie mai tare gandul ca acum sunt “om mare” decat faptul ca o sa locuiesc in Bucuresti sau ca o sa ma mut undeva unde nu o sa stiu pe nimeni. Sper ca o sa fiu linistit cu mine dupa ce inevitabil ma voi lega singur de niste funii. Inevitabil voi ajunge sa fiu legat de tipa pe care voi incerca sa o iubesc (a incerca nu exclude faptul ca voi reusi/reusesc), sa fiu legat de un credit bancar, sa fiu legat de … Poate ar trebui sa incerc sa copilaresc cat mai mult. Sa fac un master. Sa fug in Australia. Sa “imi dau seama” ca oamenii au fost facuti sa fie poligami.

Dupa cum spuneam acum cateva ore: Atat de Gheorghe si totusi Ingiener.

(nu are sens sa va povestesc de Dinozaurii Comunisti de care am scapat)

Aseară în timp ce-mi beam sticla de Timişoreana liniştit pe terasă mi-am dat seama că nu am mai făcut sex de mult. Cred că au trecut aproape 7 ani. Aveam 16 ani şi lucrurile păreau simple. S-a întâmplat într-o lună de mai. Am făcut dragoste (sinonim pentru sex, nici o altă însemnătate, folosit doar cu scop poetic) în fiecare zi timp de 2 săptămâni. Prima oară a fost pe dealul din spatele casei ei. A fost atât de intens. Mă simţeam atât de Eu în braţele ei. Recunosc, prea bine. De fiecare dată era altfel. Îmi redescopeream în fiecare zi sexualitatea. După două săptămâni mi-a fost frică de ce o să mai descopăr şi m-am despărţit de ea. Vroiam să o iau mai moale. Credeam că sunt prea tânăr pentru lucruri aşa intense.

De atunci… nimic. Timp de 2-3 ani nici măcar nu mă gândeam la asta. Am preferat să uit momentele în care mă simţeam împlinit. Am avut relaţii dar doar atât. Ne ţineam platonic în braţe, ne scriam poezii, ne mângâiam pe sentimente şi cam atât. Nici măcar nu încercam să le mângâi sânii, fugeam de orice lucru care avea vreo însemnătate sexuală. Defapt nu fugeam. Nici măcar nu simţeam nevoia să fac ceva.

Acum 4 ani lucrurile s-au schimbat. Simţeam nevoia să fac sex. Aveam deja 19 ani şi deşi nimeni din jurul meu nu părea a face asta eu credeam că de asta aveam nevoie pentru a mă simţi din nou împlinit. Eram ca un copil care îşi vroia înapoi jucăria pe care a aruncat-o cu mult înainte. Vroia şi ea. Vroiam şi eu. Am ajuns departe, mai departe ca niciodată în cei 3 ani. Am stat dezbrăcat lângă ea, ne-am mângâiat trupurile goale, ne-am sărutat trupurile goale, ne-am simţit trupurile goale dar… ne-am oprit de fiecare dată înainte de a putea spune că “am făcut-o” (dacă m-aţi fi întrebat atunci v-aş fi spus că sunt un mare star porno). După un an plin de impotenţă am decis că trebuie să-mi descopăr în braţele altcuiva sexualitatea.

Ce a urmat după e greu de definit… Eu am încercat. Am mai avut momente în care am stat pur şi simplu liniştit şi mă bucuram de albastrul sentimentelor ei, în care eram împlinit metafizic. Am avut însă parte şi de momente în care eu stăteam erect în faţa ei în timp ce ea purta o centură de castitate cu lacăt de oţel.

Acum? Am renunţat să-mi mai doresc să fac sex deşi am fost atât de multe ori “acolo”. Mă simt prea bătrân pentru lucruri de astea, copilăreşti. Sper că voi face după căsătorie sau poate măcar după ce mi se va naşte primul copil. Oricum între timp cred că am devenit din nou virgin. 

Mi se termina sticla de Azuga inainte sa reusesc sa construiesc o poveste in jurul bucatilor albe si negre de gresie. Sub fiecare bucata neagra de gresie se afla o mina antipersoana. Mi s-a parut geniala ideea cand am citit-o in “O Perfecta zi Perfecta” de Martin Page. Nu ma ajuta nici macar faptul ca acum un an stateam pe faleza dintre Vama si 2 Mai si ma uitam la stele. Si la valuri. Atat de patetic incat nu stiu de ce asta ar fi trebuit sa ma ajute. Nu aveam nici o sticla de bere atunci cu mine. Doar frica. Frica sa nu ma vada cineva. Singur. Toti erau la Folk. Folk You Dear!! Imi doresc atat de mult sa gasesc pe cineva caruia sa-i pot spune asta. Atunci nu vroiam decat sa nu se mai simta mirosul ala ingrozitor de alge uscate.

Mi se termina tigara si eu nu sunt in stare sa construiesc o poveste in jurul pestilor care mor dupa ce au mancat 68 de banane. Sau erau 86? Un peste nu are cum sa manance 86 de banane, oricat de senina (a se citi limpede ca vorbim totusi de apa si nu de cer) e apa. Oare pestii nu-si doresc sa inoate prin cer tulbure?

Se termina bateria si eu nu reusesc sa spun ceva coerent desi e foarte clar ca vreau sa va povestesc de cat de albastru era cerul in acea zi de mai in care am atins prima oara Umbreluta. S-a desprins o bucata din coaja cand am atins-o. Am tinut-o in sertarul de sus al biroului timp de cativa ani sperand ca acea bucata de lemn o va aduce inapoi. Nu a facut decat sa-mi populeze biroul cu multi, multi, multi viermi dubiosi. Fiecare vierme purta numele ei. Se pierdeau prin scrisorile de la ea. La un moment dat au terminat de mancat toate paginile. Mai intai au mancat toate literele albastre, apoi au mancat toate cuvintele negre si deabia apoi au mancat toate paginile semnate cu “I”. Ma intreb si acum daca a avut si ea viermi. Oare viermii ei mi-au mancat toate literele negre, toate cuvintele albastre ca intr-un final sa manance toate paginile semnate cu “C”. As fi vrut sa va pot vorbi despre asta.

Ieri am primit un fluturas pe care înca îl mai am în buzunar. E o “reclama” la o piesa de teatru care se joaca Duminica la Motoare (sau Laptarie daca ploua). Piesa e “Te Iubesc! Te Iubesc?”. Mottoul e “Nu exista nici o indifernta între un barbat prost si unul întelept, atunci când acestia se îndragostesc”. Daca aceasta fraza nu spune nimic mi-a atras atentia o alta însiruire de truisme:

• Calitatile care o atrag pe femeie la un barbat sunt exact acelea pe care nu le va mai suporta mai târziu
• Daca dragostea este oarba, casatoria îti deschide ochii
• SECRETUL CASATORIEI FERICITE: sa nu ai preferinte ci sa te multumesti cu ceea ce ai.
• SECRETUL FERICIRII ÎN CUPLU: sa nu-ti vina ideea sa compari!

Cliseele de mai sus mi-au adus aminte de un lucru pe care l-am tot propovaduit la bere si pe blog: nu pune o întrebare daca nu esti în stare sa faci fata raspunsului. Mai exact, daca te intrebi de ce esti cu cineva ai grija ca vei ajunge sa faci o lista cu toate calitatile si defectele ei/lui si eu unul nu sunt foarte confortabil sa traiesc cu gândul ca “Chiar daca […] eu o sa […] pentru ca […]”. Poate doar eu sunt stricat si o data ce mi-am dat seama ca ma deranjeaza faptul ca vorbeste la hands free inutil o sa-mi fie destul de greu sa trec peste asta.

Eu unul nu sunt în stare sa ma dovedesc un om prea matur si nu o sa-mi pot spune niciodata (Gelu, never say never): “Chiar daca îi place sa se uite la patinaj artistic eu o sa continui sa tin la ea la fel de mult pentru ca stie sa faca, cartofi prajiti”. De asta încerc sa nu îmi gasesc lucruri care sa-mi displaca total si de aceea îmi place sa cred ca sunt destul de deschis la ceea ce fac cei din jurul meu.

Copacii nu fac zgomot aunci când cad daca nu e nimeni în jur sa-i auda. Te cuprinde panica în mijlocul padurii ca te-ai ratacit doar daca te opresti sa te întrebi daca stii unde esti. Vei regreta ceva ce ai facut doar daca te întrebi daca ai gresit sau nu. Etc…