Insemnari

Pavel

Filed under: Exercitii,Fabule Urbane — Gelu October 8, 2015 @ 17:52

Am ajuns cu Andreea la Antipa înainte de prânz. Era a treia oară când ne vedeam și voiam să avem parte de o primă întâlnire clasică. Prima oară ne-am văzut într-un club din centrul vechi, când i-am cerut numărul de telefon. A doua oară am văzut-o la metrou la Unirii, când ne-am întâlnit să-i dau o carte de care-i spusesem când ne-am cunoscut. Muzeul s-a schimbat mult în ultimii 10 ani, de când nu am mai fost. După ce am văzut animalele împăiate, oasele de dinozaur și diversele pietre am ieșit în curtea din spate, unde era o expoziție de fluturi vii. Eu eram destul de sceptic, dar ea a insistat, așa că am plătit cei zece lei și am intrat.

Mi-e în continuare greu să înțeleg cum poate o astfel de expoziție să existe, mai ales că ține trei luni. Din câte știu eu, mai ales din experiența personală, un fluture nu trăiește mai mult de 31 de zile. Ce-i drept, dacă nu se modifică prea mult condițiile din jur apare altul când cel dinainte moare și, de obicei, pentru majoritatea, e greu să-i deosebești. Am intrat și ne-am plimbat printre ei până când unul, maro, cu pete albe, s-a așezat pe umărul meu drept. Am început să plâng. Andreea s-a uitat la mine surprinsă; nu știu dacă era impresionată de sensibilitatea mea sau dezgustată de lipsa mea de bărbăție, dar nu am putut decât să-i dau o explicație:

– Aveam 5 ani și eram cu fratele meu, care e cu 4 ani mai mare, la țară la bunici, când un fluturaș, exact ca ăsta, s-a pus pe umărul meu. Nu știu de ce, ce a fost în capul lui, dar Petru, așa îl cheamă pe frate-miu, i-a trântit o palmă cât să mă doară și pe mine. Și-a ridicat mâna și fluturele a căzut mort pe iarbă. Am început să plâng văzându-l așa, cu aripile inerte. “Am crezut că e o muscă!”. Asta mi-a zis. Am ridicat fluturașul și l-am pus într-o cutie de chibrituri. Am continuat să plâng până acasă, unde m-am forțat să mă opresc ca să nu mă întrebe bunica ce am pățit. Mi-era rușine de cât de slab eram și, în plus, Petru mi-a zis pe drum că mă bate, ca să am de ce să plâng, dacă zic cuiva ce s-a întâmplat.

Andreea m-a îmbrățișat și mi-a zis că-i plac bărbații sensibili. Am strâns-o în brațe și i-am mulțumit. Nu am mințit-o, dar nu de asta plângeam. Atunci l-am pus pe Pavel, așa l-am numit, într-un clasor gol și am uitat de el, și de clasor, până acum 15 ani, când între coperțile groase au început să apară și alți fluturași. Cei care au urmat mi-au provocat lacrimile de la Antipa, dar ne știam de prea puțin timp ca să fiu în stare să-i povestesc de ei.

Pavel II a apărut din senin, uitasem de mult de palma violentă primită pe umăr. L-am apreciat cel mai mult și m-a durut sufletul când a ajuns lângă predecesorul lui. Eram în anul 2 de facultate, încântat de aripile lui, chiar dacă firave, și surprins de eleganța lui. Am avut mare grijă de el. A ajuns inevitabil în clasor. Dupa Pavel V toți au devenit pur și simplu Pavel.

Au crescut organic. Nici măcar eu, care mă uit acum la ei dând primele pagini pline de bolduri (între timp am descoperit un lipici care își face treaba la fel de bine) nu prea îmi dau seama de diferențele dintre ei. Fluturaș după fluturaș. După pagina a patra apare unul mai colorat și mai vesel, dar atunci când l-am prins nu părea mult mai diferit decât cei dinainte. Tocmai terminasem facultatea și Pavel avea aripi mai frumoase, mai colorate și-mi oferea mai multă libertate.

Două pagini de Pavel aproape identic. Niște pete roșii, aripi sensibil mai mari, cam cu zece la sută pe an, dar în rest nicio diferență între ei. De murit mureau cu toții cam după același timp, undeva între 25 și 33 de zile. Am prins o singură dată unul care, nu mai știu din ce fel de omidă a ieșit, era chiar mare și rezistent. Am o pagină dedicată special lui. Acest fluturaș, fluture de-a dreptul, a rezistat 52 de zile. A conviețuit câteva zile cu un Pavel nou. A fost o situație ciudată, mai ales că nu s-au înțeles prea bine, deși au murit doar la zece zile distanță.

Urmatoarea perioadă de stagnare s-a oprit într-un mod paradoxal. Pavel a mai crescut puțin, dar a început să moară din ce în ce mai repede. Acum îmi dau seama că e posibil să fie din cauza faptului că atunci a început să împartă oxigenul din garsoniera mea cu proaspata mea nevastă, de atunci. În plus, credeam că faptul că venise ea cu un partener de joacă pentru el ar fi ajutat. Nu a fost așa. Ajungea din ce în ce mai repede în paginile clasorului.

Am început să îi pun câte trei pe pagină când s-a născut copilul. Divorțul ce a urmat la un an după l-a făcut pe Pavel să-și piardă aproape cu totul capacitatea de a mai zbura. Ieșea din cocon aproape ca o molie, atras de lumina ce urma să-l omoare în câteva zile. Eu eram fericit.

La a patra întâlnire mi-am luat inima în dinți și i-am arătat Andreei clasorul, iar ea mi-a povestit de Petronela ei. Pavel va fi în siguranță. Vor zbura fericiți împreună, se vor iubi, se vor înmulți. Dacă vrea și ea.

Mâine ieșim la a cincea întâlnire.

Prima dimineata

Filed under: Fabule Urbane,Povesti — Gelu January 22, 2013 @ 14:52

Nici nu deschisesem ochii bine cand am auzit-o exclamand langa mine: “Ma simt ca la mare!”. Da, si eu ma simteam ca la mare. Eram intr-un pat necunoscut, langa o tipa necunoscuta sub un soare nefiresc de stralucitor. Lipsea zgomotul valurilor dar simteam caldura nisipului pe pielea ei dezgolita care imi mangaia trupul. Avea parul ravasit si mirosea a sare. Era acoperita doar de un medalion. Am intrebat-o ce scrie pe el dar nu a vrut sa se trezeasca din propriul ei vis legat de mare asa ca m-am apropiat de pieptul ei sa deslusesc scrisul mic si metalic:

“I have the simplest tastes. I am always satisfied with the best”

Am vrut sa glumesc pe tema asta dar mi-am dat seama ca nu vreau sa stiu cum se impaca asta cu faptul ca a ajuns sa vina la sfarsitul noptii cu mine. Poate am fost “the best” pentru ea in momentul asta. Cel mai bun lucru pe care puteam sa-l fac era sa-mi hranesc in continuare simturile cu prezenta ei. Nu aveam nevoie de intrebari sau raspunsuri.

Nu mi-era clar cum am ajuns la acel moment. Stiu doar ca am vazut-o dansand si am simtit nevoia sa o tin in brate. O data cu dansul sarutul a venit de la sine. O data cu gustul de cirese al buzelor ei a venit si obligatia de a o chema sa bem niste sampanie la mine. Vorba vine la mine. Intr-un loc la fel de necunoscut pentru amandoi. A spus da si asa am ajuns intr-un apartament strain in care pe langa noi mai era doar o masa si un pat. Si o sticla de sampanie cu doua pahare. Nici nu stiu de unde aveam cheile de aici dar parea locul perfect pentru doi necunoscuti sa faca dragoste fara ca macar sa-si stie numele.

Pe drum ma tot intreba unde suntem si unde mergem. Nu stiam ce sa-i raspund. Eram intr-un loc nou si mergeam intr-un loc si mai nou. Cu fiecare semafor ne reconstruiam zona de confort. Ma asteptam sa fie ciudat macar pentru unul dintre noi dar trupurile dezgolite pareau a fi in cea mai naturala pozitie unul langa celalalt, unul deasupra celuilalt, unul in celalalt.

Si caldura nisipului care venea de la trupul ei a inceput sa dispara putin cate putin asa ca ne-am urcat in taxi si am plecat amandoi fiecare la casa lui. Vom ramane amandoi doar cu escapada la mare din mijlocul ierni.

Stimate domn

Filed under: Aberatii,Din viata,Fabule Urbane — Gelu December 2, 2008 @ 00:17

“Stimate domn, sunteti o canalie” v-ar spune o fosta buna prietena in momentul asta. Eu in mod normal v-as admira, v-as construi o statuie si m-as inchina spunandu-va: “ZEULE”. In mod normal as vrea sa fiu si eu ca dumneavoastra, sa am doi copii, o nevasta frumoasa si sa mi-o trag cu o pustoaica cu 10 ani mai tanara. Sunt curios totusi cum ati cucerit-o. Va uitati la dintii ei si i-ati spus: “Stii stimabila domnisoara, daca imi permiti sa te tutuiesc, muntenii nu ejaculeaza niciodata in mai putin de 5 minute!” ? Noroc ca avea deja gura deschisa, ca la dentist, daca imi permiteti.

Nu va cunosc si nici nu o sa va calc niciodata usa cabinetului. Nu o cunosc nici pe tanara domnisoara. Nici nu stiu daca existati dar frustrarea sigur exista. Stiti ce cauta ea? Raspunsul simplu ar fi “sa-si puna plombe gratis” dar din pacate lucrurile nu sunt atat de simple. Vroia pe cineva cu experienta care sa o faca sa-l uite pe tipul cu care si-a tras-o timp de 3 ani si cu care era genial de bine. Si peste ce a dat? Da… peste dumneavoastra stimabile domn care desi aveti o varsta la care cei ca mine si ca ea cred ca aveti o multime de sfaturi de dat, nu stiti decat sa stati intins pe spate sau sa-i puneti picioarele pe umerii domneavoastra ososi. Daca mai luam in considerare si faptul ca cei 12 cm nu sunt ajutati de loc de cei 200 de cai putere ai masinii atunci, stimabile domn, frustrarile varstei sunt usor de inteles.

Sunt curios, ca orice tanar inca necopt, ce se ascunde in spatele: “Esti a doua femeie din viata mea dupa sotia mea!” mai ales cand aceste vorbe sunt rostite unei pustoaice pe care o stiti de 2 zile? Oare ce e mai trist? Sa fie adevarat sau sa va folositi de stimabila mama a copiilor dumneavoastra ca scuza pentru nestatornicia tipic masculina?

The same side

Filed under: Fabule Urbane — Gelu August 28, 2008 @ 20:05

O alee din poli. Doi tineri se imbratisau cu foarte mult entuziasm si dragoste. Isi sarutau unul altuia gatul.

El: “De-ar sti ca aseara m-am intalnit cu Silvia…”

Ea: “De-ar sti ca l-am sunat din nou pe Andrei…”

 

 

O masa din Pirhania.

“Apropo, aseara cand am zis ca sunt cu baietii defapt m-am intalnit cu Andreea si ne-am tras-o intr-un mod incredibil?”

“Ai invatat ceva nou? Pe mine Mircea nu m-a mai sunat!”

Citeste in continuare…

Old Cow. New Cow

Filed under: Aberatii,Fabule Urbane — Gelu August 21, 2008 @ 19:07

Aseara in timp ce-mi savuram berea fara alcool Aura mi-a zis ca “m-a vazut” intr-un film pe care l-a vazut recent. E vorba de “Someone Like You” si evident ca personajul cu pricina era un mare nemernic (chiar daca la final e “the good guy”). Sa trecem totusi la subiect.

Se da o cireada de vaci, sa zicem vreo 57, si un singur taur care sa “aiba grija” de viitoarea generatie. De descurcat se descurca dar problema e ca dupa ce a insamantat o vaca isi pierde total interesul pentru “the old cow” si nu isi cere dreptul la monta cu “the new cow“. Partea interesanta e ca micul nostru bou  nu poate fi pacalit si dupa ce “si-a facut de cap” cu toate cele 57 de vaci acesta trebuie schimbat cu un nou taur pentru care toate sunt “the new cow“.

Filmul isi doreste la final sa dovedeasca ca “These are *people* not cows!” si se termina cu un discurs siropos din partea tipei deceptionate:

I mean, c’mon! I was comparing men to animals!… Which, let’s face it, sometimes they are. But sometimes, they are not. Sometimes, you open the barn door, or the bedroom door, or the hospital room door, and you find the real thing. You find a guy that can sit with you when you’re at your absolute worst, when your face looks like a punching bag and you’re elbow deep in Kleenex, and he can still look at you, and tell you that Ray is not the last man you’re ever going to love.

Discurs urmat, evident, de un happy ending, cu ea gasind boul tipul care sa nu o considere doar “the new cow” si pe care-l saruta in final fericita ca L-a gasit. Ok. Frumos, dar tot nu m-a lamurit ce se va intampla cand tipa va deveni, inevitabil, “the old cow“.

Nu incerc sa desfac firul in patru si sa ma va intreb de ce simtim nevoia de ceva nou pentru ca e evident nu asta coteaza acum. Ma intreb de ce totusi vaca s-ar intoarce la acelasi bou? Oare nu doar pentru ca ii e frica sa nu fie refuzata de unul nou sau pentru ca nu vrea sa para curva cirezii in ochii compatrioatelor ei cornate. Boul e ala curajos, vaca se ascunde doar dupa coarne.

Si nu, nu sunt misogin.

Topit pe drum

Filed under: Aberatii,Fabule Urbane — Gelu August 15, 2008 @ 14:06

Probabil ca stiti cu totii povestea asta dar cred ca totusi merita spusa, nu de alta, dar poate in felul asta voi reusi sa salvez alti oameni de zapada.

A stat in frigiderul lui mult mai mult decat alti oameni de zapada de aceiasi varsta dar nu pentru ca ar fi vrut sa se protejeze de caldura de afara ci doar pentru ca nu a avut cine sa-i deschida usa. Dorea atat de mult sa iasa de acolo, se uita in fiecare zi pe geam dar nu credea ca e in stare sa impinga usa cu destul de multa putere.Credea ca devine din ce in ce mai puternic si ca nici una dintre razele de soare nu o sa poata sa-i patrunda prin crusta de gheata.

A venit si momentul pe care-l astepta. Nu a fost nimic special. Usa s-a deschis pur si simplu si el a profitat si a iesit. Afara lucrurile nu erau insa la fel de roz cum si le imagina. Dupa primul pas isi pierduse deja jumatate din bulgarele pe care se sprijina. Ia ramas agatat de usa frigiderului (dupa ani si ani a vazut acelasi model de usa intr-o reclama la tigari). A reusit insa ca dupa cativa metri sa-si mai consolideze baza (a aparut un viscol de nicaieri) dar oricum omului nostru de zapada i se prezicea un viitor cam sumbru.

Trecem peste calatoria pe asfaltul incins si dusul cu apa calda si ajungem in ziua in care a ramas din el doar un bulgar de zapada cu un mare morcov in el. In acel moment un copil de 10 ani il vede si il intreaba ce a patit… “M-am topit pe drum” 

Omul cu chitara

Filed under: Din viata,Fabule Urbane — Gelu August 10, 2008 @ 21:49

Sunt pe drumul spre Bucuresti. Ma intorc pentru a treia oara anul asta din Vama. Cum a fost? Poate o sa-ti povestesc alta data (acum ma simt un “distrus”) caci acum vreau sa-ti spun cate ceva despre un prieten comun. Il mai tii minte pe tipul caruia i-a rupt fratele lui corzile de la chitara? Era tot pe plaja, de parca n-ar fi plecat de cand l-ai lasat tu acolo. Avea o sticla de vin sec si aceiasi pofta nebuna de vorba.

“Nu ma intelege gresit, chiar nu ma deranja faptul ca a baut din sticla aluia, ar fi culmea, nu-i asa? Bautura moca e bautura moca, ce dracu, suntem oameni… Bine, recunosc ca nu m-ar fi deranjat daca s-ar fi intors la sticla mea goala… nici macar faptul ca a ramas cu el pe plaja nu m-a afectat prea mult. Putea sa stea acolo pana dimineata dar macar… Ok… e posibil sa mi-o fi facut cu mana mea. Intr-un final m-am intors pe bucata de plaja pe care erau ei dar, ma stii doar, nu puteam merge singur. Am mers de mana cu o pustoaica pe care am cules-o de pe malul marii. Nu stiu ce vroiam sa dovedesc sau care ma asteptam sa fie reactia ei dar nu s-a intamplat nimic. Nu a schitat nici cel ma mic gest. In zece minute cat am rezistat acolo privirile noastre nici macar nu s-au intersectat… Am plecat destul de furios dar nu inainte sa-i zic ca poate sa se pise in sticla lor de votca, ca mie nu imi pasa. Am strans puternic mana pustoaicei si… dus am fost…  cu greu am rezistat sa nu ma uit in spate dar oricum nu cred ca s-a uitat cineva dupa noi. Eram furios asa ca mi-am dus cucerirea in mare si… stii cum e ca si tu traiesti in aceleasi vremuri ca si mine. E atat de usor sa-ti indeplinesti niste fantezii sexuale dar e atat de greu sa o convingi sa bea doar din sticla ta…

Asta a fost saptamana trecuta. Azi e alta poveste. Am venit… ”

S-a oprit aici, s-a uitat spre plaja de la Expirat, a vazut un tip si-o tipa tinandu-se de mana si-a sarit in apa imbracat.

Trei legaturi

Filed under: Din viata,Fabule Urbane — Gelu August 6, 2008 @ 13:13

Mergi la supermarketul de pe partea cealalta a drumului, iti iei o cutie de bere cu 20 de mii mai ieftina ca la bar si te intorci cu ea pe plaja plina de oameni carora nu le pasa de nimic, care se bucura doar de nisip, muzica si votca. Iti dai seama ca nu stii ce vrei asa ca ajungi sa-ti bei berea la doi metri de mare rezemat de stalpul umbrelei din stuf. Dupa doua guri de bere si o tigara se aseaza langa tine pe nisip un pletos care-ti cere un foc si odata cu bricheta restituita iti spune si de “copilul lui” care acum bea din sticla altuia de votca. “Stii, e la fel de naspa ca-n dimineata in care mi-am gasit doua corzi rupte la chitara. Frate-miu macar a reunoscut ca a vrut si el sa invete sa cante. M-a durut dar l-am inteles. Ea… nu mi-a zis decat ca vrea sa bea niste alcool fara legaturi. Legaturi? Crezi ca eu am vrut sa-i prind acul de siguranta in ureche? Ea a cerut”. Ce ai facut tu? Ce ai zis? “Se va goli si sticla de votca!”

Te-ai indragostit de ea inca din prima joi in care ai vazut-o dansand in club. Era ordinara dar lucrul asta te-a facut sa-ti aduci aminte ca-ti place simplitatea si ca ti-ai complicat deja viata prea mult. O chestie simpla. Cateva ore de hoinarit, cateva beri, niste atingeri inofesive pe umar si atat. Nu te gandeai la nimic cand te-a intrebat unde sa mergeti odata ajunsi la o  fundatura asa ca ati ajuns la ea. Un pahar de vin demidulce, niste bancuri seci si o privire aromata. S-a intins pe pat cu mana in par si i-ai sarutat gatul. Restul nu era decat un prim indiciu despre urmatorii ani in care te vei trezi cu ea in brate. Ametit de fericire ii adulmeci pielea cand se deschide usa si intra un individ turbat. Va priviti in ochi cateva clipe, te ridici din pat si-l inviti la o bere.

O seara ca oricare alta. Soarele a apus deja de 2 ore si aleile parcului sunt goale. Din cand in cand cate un strain trece grabit pe langa voi, care cautati un loc mai retras. Nu te intereseaza prea mult ce e in jur si nici daca o sa va vada cineva asa ca gasiti un loc mai inaltat si ii saruti gatul privind aleile pustii. Ea incepe sa te mangaie si se coboara in genunchi ca sa-ti deschida slitul. Privirea ta e in continuare in alta parte. Incepe sa-ti faca o felatie in momentul in care zaresti un cuplu care-si plimba copilul in caricior. Sotia vorbeste la telefon in timp ce soul se uita in directia voastra. Primul impuls a fost sa o ridici de umeri dar ti-ai zis ca “What the fuck” asa ca il fixezi pe barbatul de 30 de ani cu privirea. El este stanjenit si incearca sa nu se uite la voi dar privirea e involuntar atrasa dupa fiecare pauza de 10 secunde. Cariciorul incepe sa se plimbe la 5 metri de voi si tu continui sa-i privesti de sus. Au trecut deja de voi dar inainte ca cei doi sa se piarda in noapte barbatul intoarce inca o data privirea si te priveste in ochi chiar in momentul in care tu ejaculai in ea.

Dostoievski si sanii

Filed under: Fabule Urbane — Gelu June 2, 2008 @ 12:23

Eram acum cateva zile la o terasa si la masa din spate un tip tragea o concluzie cat se poate de evidenta (desi unii ar putea spune ca e putin surprinzatoare) : " Daca vrei sa te culci cu o tipa ai mai mari sanse daca pur si simplu o intrebi: <<Vrei sa ne futem?>> decat daca incerci sa o iei prin invaluire." Cu mine era si un prieten care m-a sunat aseara sa-mi zica faptul ca i-a urmat sfatul tipului de pe terasa si a mers intr-un club si a intrebat-o pe tipa a carei sani il fascinau: "Nu vrei sa te culci cu mine pentru ca mi se par geniali sanii tai?". Raspunsul? "Ok, hai la mine, dar nu o sa te las sa-i atingi sau sa-i vezi mai mult decat ai facut-o deja!".

Ajunsi la ea, tipa merge la baie si se intoarce imbracata doar cu un pulover pe gat. "Dupa cum ziceam: fara atingeri mai sus de buric".  Nu mi-a zis prietenul meu foarte multe despre reactia lui dar nu e prea greu de imaginat.

Inainte sa inchida mi-a zis ceva ce m-a pus pe ganduri: "Tu ce ai fi facut? Ma simteam ca atunci cand hoinaream prin librarii si vroiam sa rasfoiesc cartile lui Dostoievski dar nu puteam pentru ca stiam ca acasa am zeci de volume de Blaga sub perna"