Și am pus-o la loc pe raft

Acum ceva timp bântuind prin oraș am ajuns într-o librărie, unde am dat peste o carte care m-a atras. Se chema „Supă de pui pentru suflete romantice”. Sună cam… Am presupus că e pentru domnișoarele sensibile și plângăcioase care așteaptă să fie consolate, să le zică cineva că vor fi și ele iubite, să arate că mai există și romantism…

E Dimineața!

E 7:15. Telefonul era pus să facă urât la ora 8, dar a sunat pe la 6:30. A trebuit să cobor până jos și am fost în mod plăcut surprins de căldură, de lumină, de prospețimea zilei de azi. Poate e o zi specială sau poate pur și simplu e Dimineața. Așa ar trebui să fie toate începuturile, să fie…

He is the Champion!

Zizu! Un fotbalist magistral care, când toată lumea avea deja laudele pregătite, ziarele scriseseră deja articole omagiatoare despre un zeu reînviat ca într-un basm, a șocat. În momentul ăla pentru mine a devenit un erou. Până în minutul 110 al finalei țineam cu Franța, așa cum am ținut și cu Australia sau Ghana. Îmi plăcea de Zidane cum joacă, modestia…

Mă doare crud un trandafir…

„Mă doare crud un trandafir Cules din raiul de grădini Ce-ți izvorăsc din suflet” O strofă uitată de vremuri și de timp… am citit-o acum ceva timp(4 ani) într-o revistă de tinere talente… m-a lăsat pe spate. Mi s-a părut genială. Mai erau 3 strofe pe care timpul mi le-a șters din memorie… se termina poezia cu „Și nu-ți aduci…

Albastru incomplet

Aseară am dat peste un blog care mi s-a părut genial. Uite o mică parte din el: „ -Incredibil. Dă-mi visul tău! — Nu, asta nu. — Hai, dă-mi-l! Ți-l cumpăr, cât vrei pe el? — Nu-l vând, zău, nu fii absurdă… — Îți dau sentimentul meu de nostalgie în schimbul visului. — Ești nebună, ce să fac cu nostalgiile…

Alb sau negru?

Cred că ni se întâmplă tuturor să ne creăm o imagine despre cineva fără să cunoaștem persoana respectivă, doar văzând-o. Este inevitabil. E la fel ca și dragostea la prima vedere numai că în cealaltă direcție. Acum câteva luni am văzut pentru prima oară la BCU o tipă care din prima m-a enervat. Pur și simplu. Fața ei… felul în…

Noul meu cartier

M-am mutat. Acum cât se poate de oficial. Toate locurile sunt deja la locul lor, scriu la calculatorul meu cu o nouă conexiune la net. Am gătit deja o dată mai mult decât serios. Am făcut piața de 2 ori(piața Rahova). Îmi admir în fiecare dimineață și seară vecinele: multe babe care stau pe o pătură pe scările de la…

Caniculă

E atât de cald încât mi-am băgat iubirea-n frigider. O voi lăsa acolo până la toamnă ca nu cumva să se topească sau să plece-ntr-un loc mai răcoros. Poate doar marea o mai poate salva să o scot dintre borcanele cu murături, să o urc într-un personal jegos Și să o îngrop în nisip sub o umbrelă luată de vânt.…

Politică frate

În urmă cu 3-4 ani orășelul meu a început să prindă viață pentru câteva zile, se întâmpla ceva fenomenal pentru micul târg de pe malul Moldovei: Ion Iliescu urma să vină pentru o vizită oficială. Urma să taie câteva panglici și să doneze ceva pentru catedrală(nu de alta dar preotul paroh e membru PSD și și-a făcut un obicei de…

Pildă contemporană

Acum un an într-un oraș mic de provincie, ca alte zeci de orașe mici, un bărbat de 30 de ani a jucat și el ca toată lumea la loto. Marele premiu era de 5 milioane $. Mai mulți bani decât ar fi putut cheltui… el aveva un salariu de 5 milioane de lei. A jucat zilele de naștere ale familiei:…