601

Autobuzul pe care îl iau aproape în fiecare zi e de data asta doar un pretext pentru a scrie. Mi-a închis ușile în nas după ce am alergat 50 de metri după el. Probabil că dacă eram o domnișoară pe tocuri mă aștepta să merg agale timp de 100m atâta timp cât dădeam gingaș din bătișuță. Oricum mai bine că…

Pachet

Treceam zilele trecute înspre Cora, venind de la birou, și am observat o agitație mult mai mare ca de obicei. Foarte multe mașini parcate prin acea zonă neprietenoasă, o coadă relativ mare făcută în spatele unei dubițe și multe grupulețe în jurul a câtorva pachete deja date. Probabil că erau trimise de rudele plecate în Grecia/Italia/Spania. Poate că erau mai…

Lacrimi de toamnă

A venit toamna. Am stabilit lucrul asta acum câteva săptămâni. Acum însă e din ce în ce mai clar. Ploua. Și ploua. În fața căminului era o domnișoară care plângea în ploaie. Și plângea. Și ploua. Nu știu ce aș fi putut face… i-aș fi dat umbrela mea dar nu cred că ar fi ajutat la ceva. Nu cred că…

Flex Camp

Mâine are loc Flex Camp. După cum bine spune Mihaela locurile au fost ocupate în mai puțin de 2 săptămâni așa că pentru cei doritori prezentarea e disponibilă și online, începând cu ora 18 (10.10.2007) la http://my.adobe.acrobat.com/flexro/ . Vă așteptăm 😛

Fascinația sânilor necunoscuți

stau într-o berărie lângă o pereche de sâni acoperiți de un sutien generos și un tricou cu trandafiri roșii și sunt fascinat de ei deși sunt mângâiați acum de prietenul tipei cu fluturași în păr. Cei mai frumoși sâni sunt cei pe care nu îi vom săruta niciodată.

Abordări

Citeam acum câteva ore pe un blog despre cât de patetici pot fi unii băieți atunci când vor să agațe pe cineva. Rapid Iași-București Nord: grup puternic etilizat și asiduu zglobiu anima vagonul 4. Pentru că se găsesc 2,3 indivizi dornici să-și exercite mitocănia, adresând tinerei de lângă ei insinuări ludice de genul: „Mitzi, și ești singură?”, „Da-te, bah, să…

Familie

Provin dintr-o familie relativ numeroasă. Relativ? Adică nu am decât un frate și o soră dar la rude de gradul 2 nu duc lipsă… Să încercăm să enumerăm unchi/mătuși + veri. Din partea lui tata: Bunici Ioan si Ileana, apoi : Coca (nu stiu sigur numele din certificat) + Mitica Nicu + Dana Ana Maria Iustina Lili + Marius Anca…

http://localhost

Bănuiesc că bănuiți că acest post este despre telefoane. Primul a venit foarte târziu, când deja toți prietenii/colegii/cunoștințele mele aveau deja unul. Era înainte de admitere, un Nokia 3310. Între timp un 1100 și un 2600. Ultimul dintre ele avea calendar și sunete polifonice. Nu aveam nevoie de mai mult. Acum tocmai mi-am instalat Apache-ul pe noul telefon. De ce?…

Probleme

Programatorul Butonel Mufă îi scrie unei tipe pe care a cunoscut-o pe chat, 2 mail-uri de 4 Kb fiecare, iar userul Gigel Asudatu – 5 mail-uri a câte 2 KB. Care va fi traficul însumat în momentul în care cei doi vor descoperi că își scriu unul altuia? Conform lemei lui Mur, puterea de calcul a computerelor se dublează la…

Să nu crezi nimic…

Acum o săptămână, ca și acum, beam liniștit din cutia mea de Timișoreana și mă uitam la televizor. Era un reportaj despre bolile pe care riști să le iei dacă bei/mănânci direct din cutie. Se recomandă folosirea unui pahar sau spălarea recipientului. Am zâmbit și am continuat să mă bucur de bere. Acum câteva zile eram la birou cu doi…