Impreunari de umbre

Uneori cei mai buni prieteni nu sunt născuți ca tine sau cu mine din împreunarea unui bărbat cu o femeie, ci din împreunarea unor idei dintr-o seară cu vise din copilărie. Cei mai buni prieteni nu există în carne și oase, dar sunt lângă tine când scaunul din față nu simte nicio greutate și nu te judecă pentru numărul de…

O ultima tigara

Stătea în fața mea și m-a întrebat: — Și de ce nu mă săruți? Am început să mă întreb și eu același lucru. Eu eram teoretic singur, ea era practic atrăgătoare, mă simțeam natural cu ea pe ringul de dans și totuși de ce nu am încercat până atunci să o sărut? De unde se născuse în mine dintr-o dată…

Client Fidel

Am ajuns din Kathmandu în Delhi și înainte să merg la hotel m-am oprit în barul în care am fost de vreo 10 ori până acum. Nu e nici aproape de hotel, nu e deloc ieftin și nu are nimic special, doar că mi-a plăcut de prima oară și nu am vrut să experimentez altceva. În afară de O4 Root…

Primele ore in Nepal

Am aterizat acum 7 ore. Nu am vizitat nimic până acum dar nu contează. Stau într-o bodegă și beau o sticlă de Everest (are cam același gust ca și Azugă doar că e de trei ori mai scumpă) și sunt fericit. Aș fi vrut să împart cu cineva asta dar dacă aș fi făcut-o probabil că nu aș fi făcut…

Sfaturile si zidul din fata

În febra căutărilor pe Google am ajuns pe un forum pe care un tip spunea că peste 6 luni are primul lui maraton și se întreba dacă e realist să-și propună un timp de 4 ore ținând cont că deși a alergat câteva curse de 5 km nu a alergat până atunci într-un mod constant și pe deasupra mai și…

Cursa a inceput

La sfârșitul anului trecut mi-am dat seama că o să înceapă un nou an și eu nu-mi doresc nimic. Eram după 6 beri și citeam povestea lui Murakami despre cum se pregătea pentru maratonul din New York, așa că m-am hotărât că în 2012 să-l termin și eu. După câteva săptămâni și după alte câteva beri m-am înscris pentru Maratonul…

Putin mai mult…

Am 26 de ani și am făcut atât de puține lucruri până acum. Cred că singurul lucru pe care l-am făcut, și acela în mare parte inconștient, a fost să iubesc. Am iubit mult și sincer. În felul meu. Mult prea sincer. Nu m-am oprit niciodată să mă întreb dacă pasiunea mă va duce undeva sau îmi va aduce liniștea…

Despre compromisuri

Eu am fost dintotdeauna împotriva compromisurilor. A ajutat faptul că nu am fost nevoit să fac unul. Sunt convins că am tot făcut dar nu îmi aduc aminte de vreunul conștient deci probabil au fost ceva de genul: „Bine, nu mergem să vedem filmul pe care aș fi vrut eu să-l văd ci mergem la filmul pe care tu îl…

Nu am chef azi

Nu am chef azi! Pur și simplu nu am. E al patrulea sfârșit de săptămână în Delhi și nu am avut chef să ies din oraș sau să vizitez ceva. Mi se întâmplă asta și acasă dar atunci din fericire, sau nu, sunt salvat de berile și oamenii din Argentin. Nu făceam nimic, dar măcar ascultam poveștile spuse cu o…

Romantismul nu a murit

Ieri am citit postul unei prietene care la un moment dat spunea: nu mai există loc pentru romantism din momentul în care au apărut telefoanele, avioanele, filmele porno și e-mailul. Nu sunt în măsura să îmi dau seama dacă e bine sau rău asta, dar pot înțelege nostalgia părinților mei după vremea poeziilor și scrisorilor. Nu prea îți mai ticăie…