La sfarsitul anului trecut mi-am dat seama ca o sa inceapa un nou an si eu nu-mi doresc nimic. Eram dupa 6 beri si citeam povestea lui Murakami despre cum se pregatea pentru maratonul din New York asa ca m-am hotarat ca in 2012 sa-l termin si eu. Dupa cateva saptamani si dupa alte cateva beri m-am inscris pentru Maratonul de pe 4 Noiembrie. Eram convins ca am pana pe 25 Aprilie sa ma decid daca chiar vreau sa fac asta. Mi-am dat seama apoi ca daca sunt acceptat taxa o sa-mi fi luata automat de pe card. A doua zi mi-am facut abonament la sala si am inceput sa alerg. Am avut cateva saptamani in care chiar m-am simtit bine pe banda. Ajunsesem sa fiu foarte ok sa alerg 6 kilometri cu un ritm constant de 11 km/h. Acum doua saptamani am participat la o cursa de 5 km. Ultimele sute de metri le-am mers. Eram praf. Am terminat in 25 de minute dar ideea ca as putea alerga 42 parea pura blasfemie. De cand m-am inscris mi-am pierdut portofelul. O data cu el si cardul de pe care urma sa-mi fie luati banii daca eram unul din cei selectati pentru cursa. Era sansa mea sa “uit” si chiar daca as fi fost ales sa am scuza ca nu mi-am schimbat informatiile pentru plata.
Aseara trebuiau sa se afiseze rezultatele “loteriei”. La 9:30 stateam in fata calculatorului uitandu-ma la un frame la fiecare 10 secunde asteptand ca la 10:05 sa se faca publica lista cu cei acceptati. Pana la miezul noptii am tot dat refresh la pagina lor si stateam langa telefon asteptand ca ING-ul sa ma anunte ca contul mi-a fost debitat cu o suma obscen de mare. Intre timp vedeam pe FB cum lumea se lauda ca tocmai le-a fost procesata taxa de inscriere. Pe la doua noaptea eram resemnat. Nu am fost ales. Ma surprindea si pe mine disperarea cu care dadeam refresh si ma uitam la telefon mai ales ca nici nu stiam ce vreau. Probabil ca pur si simplu nu-mi doream sa fiu respins. E una sa nu vrei tu pe cineva, e cu totul diferit daca nici ea nu te vrea.
Eram resemnat. In urmatoarele luni nu va trebui sa renunt la betiile pana la 2 dimineata, nu va trebui sa renunt la fumat si o sa pot dormi pana la 10. Mi-am zis ca as putea totusi sa alerg alt maraton. Sa incep sa ma antrenez si daca ma simt ok cu mine sa ma inscriu la o cursa pentru care nu aplica peste o suta de mii de oameni. Asa am ajuns pe la 3 dimineata sa fumez linistit intrebandu-ma daca pe 11/11 anul asta sa alerg in Istambul la un maraton intre doua continente sau in Atena la o cursa pe traseul primului “maraton”. Si SMS-ul a venit. L-am citit si am zambit. Nu eram entuziasmat. Nici suparat. Mi-am zis doar “asta e, trebuie sa ma antrenez”. Urmatoarea ora am stat sa citesc informatii despre antrenamente, sfaturi, forumuri. Azi nu m-am putut gandi decat la asta. Pentru prima data in viata o sa trebuiasca sa muncesc pentru a obtine ceva. Trebuia sa se intample si asta la un moment dat.
Ma intreb daca nu e ciudat ca m-am gandit azi doar la linia de sosire din Central Park dar aproape de loc la faptul ca peste 2 zile o sa fiu in Nepal. Ambele sunt in aceiasi categorie: “Shit Happens!” E mai usor sa lasi soarta sa decida pentru tine decat sa-ti doresti tu ceva. Ar fi culmea sa ma plang ca in weekend o sa vad rasaritul peste Himalaya si ca in Noiembrie o sa vad Manhattan-ul cu o viteza constanta de 11 km pe ora asa ca o iau ca atare. O sa-mi schimb stilul de viata si o sa termin sub patru ore jumate.
Si totusi, de ce? De ce m-am gandit sa alerg un maraton? Pentru ca am baut prea multa bere intr-o seara si printre miile de lucruri care imi apar in astfel de momente a fost si asta. Pentru ca imi doresc sa muncesc pentru ceva. Viata nu are cum sa fie atat de simpla ca pana acum. Ar fi cazul sa transpir si eu pentru ceva. De ce New York? Pentru ca daca m-as fi inscris la un maraton in Bucuresti sau Atena ar fi fost atat de simplu sa renunt. Ma gandesc ca mi-ar fi greu dimineata sa raman in pat in loc sa merg sa alerg gandindu-ma ca am cheltuit deja o mica avere ca sa ajung in NY.
Acestea fiind spuse, in urmatoarele 6 luni o sa beau mai putin, o sa fumez mai putin, o sa dansez mai putin, o sa scriu mai putin dar o sa alerg mai mult.
Spor la antrenamente! 🙂