Atât de Vineri dupǎ-amiazǎ! Ora 17:40. Toate taskurile îndeplinite. (asta cǎ sunt cu siguranțǎ și managerii mei direcți și indirecți care citesc asta). Dor de mare. Abia aștept sǎ mǎ plimb mâine searǎ cu picioarele din nou prin nisip. Mașinile galbene sar în ochi în multitudinea de mașini negre/albastre/verzi/roșii. Nu am chef nici mǎcar sǎ gândesc sau sǎ scriu. Da..…
Da. Despărțiri. De ce și mai ales cum. Cred că orice motiv e la fel de bun ca oricare altul: nu e nevoie să te înșele sau să nu-ți răspundă la telefon cu zilele pentru a te despărți de el/ea. E suficient să folosească handsfree-ul când nu e cazul, să-ți facă prea multe cadouri, să nu-i placă să primească flori,…
Aseară prin Carrefour la cumpărături. Zâmbeam pur și simplu. Fără niciun motiv. Just Happy! Același lucru și astăzi prin Cora în timp ce cumpăram rahat. E drăguț că la a 10-a întâlnire să mai ai emoții. Să te pregătești pentru a 15-a ca pentru prima.
…să spui că ești/vei fi fidel, dar… te întâlnești în timp ce ești acasă cu o fostă prietenă a cărei privire a rămas la fel de albastră în Vama dai peste tipă care te-a cucerit cu o lună înainte în timp ce se spăla dezbrăcată pe dinți ploaia torențială te prinde cu umbrela în mână în timp ce-ți porți cu…
..din nou… după mai puțin de 3 săptămâni. E foarte ciudat. Oricum nu am prea scris în ultimul timp. Las aparatul în București. Uitându-mă peste sutele poze de la mare nimic special… pozele faine duceau lipsă de claritate… îmi place să cred că de vină e lentila dar… mi-e frică să-mi iau una mai bună… că nu aș mai avea…
M-am întors la perna mea de la etajul 9 cu soarele în față și cu o culoare de piele care îi face pe toți să întrebe: „Ai fost la mare?!?”. „Și cum a fost?”. Păi cum să fie… Aș vrea să povestesc despre ceva special dar… vroiam să vorbesc despre povestea cu sânii și cele 2 săptămâni dar îmi dau…
Ați pățit și voi în sesiune să aveți pentru un examen 5 zile, primele 2 să le petreci făcând cunoștință cu materia, în a treia să începi să înveți și la un moment dat să-ți pierzi cursurile și să fii nevoit să înveți totul într-o zi? Da? Deadline pentru mâine. De luni am început gândindu-mă că am timp… Ieri calculatorul…
Ora 22.00. Ploaie torențială. Semănătoarea, urcare. Stăteam sub noua mea umbrelă albastră și așteptam să pornească un 601. Eu niciodată nu aștept acolo… prin ploaie se strecura o brunetă cu părul creț… siroaiele i se scurgeau dumnezeiește pe zâmbet. Din instinct îi întind umbrela. Ea se oprește sub ea și se uită la mine. Îmi zâmbește: „Bună!”. Zâmbet incredibil. Ochi…
S-a dus o parte din „vacanta mea”. Nici nu am apucat să mă bucur prea bine de lipsa alarmei de dimineață, de somnul început la 22:23. Am tot vorbit zilele astea cu oameni care au vacanță până în Octombrie… Bunici, Munte, acasă pe malul mării… Vâlcea, Iași, Rădăuți, Acasa… Sighișoara, Munte, Mare… Cred că sunt gelos… cred ca as vrea…
Groaznic! 40+ grade! Unirii! Prețuri prea mari pentru cât sunt eu dispus să dau pentru un costum pe care l-aș purta de două ori pe an. Am ajuns pe aici… Ce mărime am? Cea mai mică 48… culoare ciudată… fără dungi… cea mai mică mărime… era URIAȘ! Sunt eu atât de slab sau e lumea atât de mare? Hm…e bine…