Depresii de toamnă

M-am trezit în dimineața asta fără nicio durere de cap, fără nicio urmă a alcoolului băut ieri. Am simulat o beție dar eram mai treaz ca niciodată. Nu are legătură cu toamna. Ce vroiam să zic e că mi-aș dori ce-și dorește orice blondă de la viitorul ei soț: „să fiu înțeles” și mai ales să fiu luat așa cum…

Punctual – 15 septembrie

15 septembrie azi. Anul trecut cred că am scris un post despre ziua asta… am fost la „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. Mă bucur că nu mai trăim în comunism. Mă bucură zgomotul de pe Magheru făcut și de altceva decât de dacii. Mă bucură faptul că după ce am ieșit de la Scala am dat peste un…

Afară din București

Cred că au trecut aproape trei săptămâni de când nu am mai ieșit din București. Mult. Aș vrea să văd marea. Să urc pe munte. Să admir pădurile din Bucovina. Mi-am găsit buletinul așa că scuza asta nu mai ține ca să ajung acasă. Soarele ăsta bate mult prea puternic. Vreau să beau Timișoreana la 2000 de metri în timp…

18:01

18:01. Încă mai am mult de muncă dar măcar am scăpat de examene. Sărbătoresc cu un Bavaria Red (cam tare pentru gustul meu) cei 21 de ani și 6 luni, examenul de TS2 pe care l-am luat și faptul că iau cel puțin parțialul de SMP. Cu puțin noroc mâine sărbătoresc că am rămas cu o singură restanță. Oricum e…

Șapte nasturi

Veneam de la birou cu cămașa mea albastră care are 7 nasturi pe malul Dâmboviței ascultând Queen la căștile mele albastre. S-a făcut dintr-o dată frig așa că m-am hotărât să-mi închez cămașa. Primul nasture: firul de la căști a rămas pe afară. Ok! Voi lăsa firul pe afară! Ajung la nasturele cu numărul 6: firul e pe dedesubt. Numărul…

Toamna din nou

A venit toamna și în Herăstrău. Multe rațe. Multe rațe. Apă mult mai curată decât ultima oară când am fost. Multă lume pe iarbă. Un vaporaș cu vele pe lac. Cupluri drăguțe. Bătrân înarmat cu un băț și o bucată de năvod care a ieșit la pescuit. Treceam prin Carrefour și era plin de rechizite și de pitici care se…

Adio! Rămâi cu bine!

Rămâi cu bine! A sosit momentul să urmăm drumuri diferite. Te-ai schimbat. Acum mulți ani când te-am cunoscut erai altfel. Eram și eu mai tânăr și îngăduitor dar parcă și tu erai mai ușor de înțeles. Am mers împreună la multe concursuri și olimpiade pe vremea când erai doar Electricitate, între timp te-ai schimbat. Nu mai ești aceeași materie cu…

Bună dimineață soare

O dimineață de toamnă ca oricare alta. Mai toamnă ca ieri și mai puțin iarnă ca mâine. Încă îmi mai simt răceala cum se zbate în piept și arăt la fel de prost cum mă simt. Examenul de mâine îmi aduce aminte de faptul că sunt încă student. Nasul înfundat mă face să cred că deja am terminat. [După 7…

Ca să o sperii…

La prima întâlnire să mergi cu flori și o scrisoare în care să-i povestești în cele mai mici amănunte momentul în care ai văzut-o prima oară, de preferat înainte cu ceva timp ca ea să te observe. „Cu 3 săptămâni înainte să ne întâlnim din greșeală în 601 te-am văzut prin regie. Tocmai începuse ploaia. Nu aveai umbrelă și sfârcurile…

Nu ai ce face? Blogheazǎ!

Atât de Vineri dupǎ-amiazǎ! Ora 17:40. Toate taskurile îndeplinite. (asta cǎ sunt cu siguranțǎ și managerii mei direcți și indirecți care citesc asta). Dor de mare. Abia aștept sǎ mǎ plimb mâine searǎ cu picioarele din nou prin nisip. Mașinile galbene sar în ochi în multitudinea de mașini negre/albastre/verzi/roșii. Nu am chef nici mǎcar sǎ gândesc sau sǎ scriu. Da..…