Am fost anuntat de FB ca acum trei ani publicam asta. Nu am mai scris de atunci un “review” al anilor care au trecut, si, intre noi fi vorba, nu am prea mai scris lucruri “personale” pe aici, si acum inteleg de ce s-a intamplat asta. Oricat de mult as vrea, chiar nu stiu ce as putea spune de anul care se termina in mai putin de doua saptamani.
Spre deosebire de anul despre care era vorba mai sus, in anul asta nu am ajuns pe trei continente si nici nu am avut parte de vreo excursie prea exotica. Daca anul trecut am fost doua saptamani prin Scotia, anul asta nu am ajuns mai departe de Paris, chiar daca am bifat locuri noi, cum ar fi Maramures, Targu Mures si Piatra Neamt. Imi place sa cred ca vom recupera la anul, cand ar trebui sa ajungem in Japonia.
Ah, si asta, vorbesc la plural despre calatorii. Se leaga foarte bine cu faptul ca anul asta nu am “agatat” nimic. E al doilea an la rand cand se intampla asta. Au trecut anii in care nu-mi ajungeau degetele de la mana sa numar tipele pe care le-am cucerit cel putin pentru o seara. Imi place sa cred ca e de bine, ca am folosit de multiple ori acelasi deget pentru a numara asta. Am descoperit insa ca emotiile primului sarut pot fi simtite si dupa cel de-al 8749-lea. Ba nu, ala a fost mai mult mecanic, cand eu eram mahmur si somnoros, inca in pat, si ea trebuia sa ajunga inainte de 9:30 de la birou. Al 8921-lea a fost mult mai intens ca sarutul de la barul irlandez din Ploiesti.
Nu a fost un an rau. A fost un an fara extreme. As putea spune ca a fost unul plat, dar asta are de obicei o conotatie proasta. Am avut varfurile noastre (nu ma pot abtine din a folosi pluralul) dar normalul e deja mai sus de unde speram sa ajung cand eram un oarecare Gheorghe in cautarea fericirii. Cred ca de asta nu am mai fost in stare sa scriu “pur si simplu”. Am tot fost in contexte in care in mod normal, acum trei sau patru ani, ma faceau sa scriu ceva, dar pur si simplu nu prea am ce sa fac public. Fara depresii, fara pustoaice dubioase, fara orgii; a se vedea si textul asta, nimic memorabil.
Am dansat pe malul Senei, am baut de unul singur prin Vama pana la cinci dimineata. Acum imi dau seama ca ar fi trebuit sa profit de ultimul meu an “cu doi in fata” dar nu stiu exact ce ar fi trebuit sa fac diferit. Mi-am lasat parul sa creasca; asta ar trebui sa se numere la lucrurile facute “altfel”. Intre noi fie vorba, cu toate ca nu s-a intamplat nici o schimbare majora, si am avut parte de momente mult mai intense decat mi0as fi dorit, nu m-ar deranja ca toti cei peste cinzeci de ani care o sa urmeze sa fie la fel.
Ar fi trebuit sa alerg mai mult, sa renunt la cateva kilograme, sa scriu mai “serios”, sa imi setez un obiectiv pe care sa vreau sa-l ating, sa-mi fi irosit timpul mai putin. As fi putut sa… Stau acum la geamul clasic si nu stiu ce m-ar fi facut sa ma simt mai bine in pielea mea in 2015. Da, as fi preferat ca unele lucruri sa nu se fi intamplat dar pana la urma ele nu sunt decat acele lucruri “care pur si simplu de intampla”. Poate pare ciudat dar m-am hotarat ca anii ce urmeaza sa fie la fel. Sa se “intample” in acelasi ritm, sau cel putin langa aceiasi persoana.
Intre timp am ajuns intr-un bar din Ploiesti, stau la bar si imi aduc aminte de un sarut de acum patru ani, de ultimul nostru sarut “neofical”, chiar aici, cand inca nu ne dadusem seama pana la capat ca locul celuilalt e pentru totdeauna langa celalalt. Atunci era un sarut cat o mare promisiune; toate sarutarile de anul asta nu au fost decat mici confimari ai faptului ca ne-am gasit. Nimic special, fara artificii, caramizi oarecare.
Pentru ca in Paris nu am lasat nici un lacat in urma noasta am prins cu o pioneza dolarul meu “norocos”, pe care il tin de peste patru ani in portofel, deasupra barului, peste alte sute de bancnote. Sa ne aduca noroc. Ultimul dolar “norocos” l-am dat pentru viza de Vietnam, ca nu aveam decat 24 de dolari normali si nu vroiam sa stau doua ore la coada de la exchange-ul din aeroport.
Acestea fiind spuse, sunt convins ca 2016 va fi un an cel putin la fel de bun. Mult mai intens dar, intre noi fie vorba, abia astept 2017, un an care mi-l doresc la fel de neinteresant si lipsit de “lucruri de scris” ca anul asta.