Adobe open house

Mâine Adobe își deschide ușile începând cu ora 4. Cei interesați să ne vadă „la lucru” sunt așteptați în sediul din Anchor Plaza :P. Detalii pe MyAdobe.

I am not crazy

Acum două săptămâni ziceam că a nins pentru câteva minute când am ieșit din clădirea de birouri… nimeni nu m-a crezut. (decât colegele care erau cu mine). Azi, eram în…

Așteptând la Arlechin

Am ratat înfrângerea României în fața Bulgariei că să merg la TNB, în sala Amfiteatru. Locul 3 pe mijloc, numai bine să-i privesc pe actori în ochi. Piesa… a ținut…

De la o coadă

Mi-am adus aminte acum, când m-am pus la cea mai lungă coadă din Carr4 că așa am început să scriu… Cred că a fost primul post, în acest mușuroi cu…

Inel

Acum 3 ani, după ce am primit un cadou de la „ea” pentru că, după ce a aflat că o înșelasem (I know girls, sunt un nenorocit) m-am hotărât să-i…

11.11

Nu am mai scris de mult. Probabil pentru că nu am ce spune sau pentru că nu am timp să gândesc/scriu. Aseară am „admirat” patru cupluri într-un loc unde mi-am…

1:11

E… târziu. Trecut bine peste miezul nopții. Am reușit să termin tema la IS (mai sunt de făcut doar detalii ce țin de prezentare). Nu mă așteptam sincer să o…

Câteva poze…

Am „aruncat” câteva poze făcute acasă pe net… mai exact aici: http://gelu11.local/photos/ După cum ziceam: sunt pur și simplu „aruncate”

Reîntoarcerea

Stau cu o timișoreană sub scaun și aștept trenul. Din nou am venit cu peste 30 de minute înainte. Aștept trenul spre… casă. Acasă a fost bine și cald, dar…

Bătrânii și sexul

M-a speriat acum câteva săptămâni ideea că un bătrân de 90 de ani să fie cel care dezvirginează o tipă de 14. Nu știu cum sunteți voi dar eu vreau…