Tăcere

— Să știi că mă întâlnesc cu ea doar pentru sex. Strângeam mâna Dianei într-a mea și încercam să-mi dau seama cum aș putea să o fac să înțeleagă. Chiar…

Rațele din Central Park

Am ieșit din Muzeul de Istorie Naturală și am traversat în Central Park. Cerul încă era acoperit, dar măcar nu mai ploua. Era ultima zi în New York și nu…

Deconectare

Am băgat stickul și am ieșit pe ușă. L-am lăsat să se descurce singur. Mă așteaptă un tren care mă va duce într-un loc în care voi fi deconectat. În…

Maraton

Aveam cu mine o cutie de Timișoreana pe care am adus-o ca să sărbătoresc așa cum trebuie primul meu maraton. Uraganul care s-a abătut cu câteva zile înainte a dat…

Singurătate

Nu mai trebuie să fierb pastele în timp ce ea prepară sosul. Nu mai trebuie să facem dragoste după ce terminăm de luat masa. Nu mai trebuie să trimit mesaje…

Lacrimi și sâni

Andrei își privea penisul erect și încerca să-și dea seama ce ar trebui să simtă. Încerca să vadă toată scena într-un mod cât mai obiectiv, ca și cum s-ar uita…

Pijamale și păianjeni

De trei zile sunt pe drumuri. Nu mai știu unde mi-e casa, cine îmi e dușman, unde sunt în siguranță și unde risc să fiu ucis. Tot universul mi-a fost…

Ca prostul

Am început să mă gândesc la viața de după moarte, dacă îmi permiteți să îi spun așa, undeva prin generală. Accentul îl puneam mereu pe gestul eroic pe care îl…