Singuratate

Nu mai trebuie să fierb pastele în timp ce ea prepară sosul. Nu mai trebuie să facem dragoste după ce terminăm de luat masa. Nu mai trebuie să trimit mesaje liniştitoare la fiecare treizeci de minute. Nu mai trebuie să fac nici unul din lucrurile astea.

Pot să stau în continuare aici şi să beau. Pot să fumez fără să simt vreo privire îngrijorată. Pot să mă masturbez în linişte fără să mă gândesc la faptul că diseară nu o să am chef să o satisfac. Pot să mă cac cu uşa deschisă ca să ascult mai bine radio-ul din bucătărie.

Au trecut vreo douăzeci de ani de când nu am mai avut senzaţia asta. Nu prea ştiu ce să fac cu ea. Aş lua-o cu mine în Vamă, dar am auzit cu toţii că nu mai e cum a fost. Eu nu prea am de unde să ştiu; am fost acolo ultima oară acum 18 ani când am cerut-o. Eram la un bătrân în curte şi a apărut un “noroc” zburător. Mi-am dorit cu voce tare să ajung să mă căstoresc cu ea. A zis “Da”, fără să aştepte o întrebare oficială. Ne-am luat în curtea aia o lună mai târziu.

Ultimele ei cuvinte au venit acum o săptămână. Au fost influenţate, clar, de-un film pe care îl văzusem cu câteva zile înainte, în rezerva ei de la Municipal. Mi-aş fi dorit să moară într-un mod mai original. Săraca artistă nu mi-a zis decât să-mi trăiesc viaţa, că sunt tânăr, înainte să apară asistentele să o ducă să moară în altă parte.

Patru zile de la înmormântare. Da, sunt puternic. Am aruncat toate pungile de paste; am aruncat provizia de Izvorul Alb şi am înlocuit-o cu Borsec. Am ars toate cearşafurile în mijlocul sufrageriei; o să chem o echipă să înlocuiască parchetul şi să dea cu var. Ce bine că pot să arunc tot ce-mi aduce aminte de ea. Din fericire nu a rămas nimic care respiră. A avut uterul ei grijă de asta. Actele premergătoare adopţiei au fost primele aruncate peste hainele ei, predominant galbene, care au tot ars în faţa mea.

Sunt totuşi puternic. Toate astea s-au dus. În sfârşit liber cu totul. Dacă e să iei în calcul statisticile aş mai avea vreo 36 de ani să găsesc pe cineva care să o înlocuiască, aşa cum şi-a dorit. Nu trebuie să mă grăbesc. Încă mai ţin minte ce îmi doream când ne certam la începuturi. Îmi plăcea să o ţin în braţe, nu mă înţelegeţi greşit, dar îmi era totuşi poftă de începuturile din A.

Clubul încă mai există. N-am mai intrat în beciul ăla de o mulţime de ani. Pe vremea aia încă nu aveam nici un fir alb de păr. E o miercuri seară aşa că probabil o să fie gol, nu m-ar surprinde să fie chiar închis. Acum există atât de mult opţiuni încât m-aş mira să mai aleagă cineva locul ăsta. La ştirile de la ora 7 mai arătau imagini din cluburi şi toate păreau aşa moderne şi altfel decât cele în care mergeam. Sigur o să fiu singurul rătăcit.

E două dimineaţa. Locul nu e gol şi arată ca pe vremuri. Acelaşi beton, aş putea jura că până şi acelaşi pişat inundă buda de la băieţi. Lumea s-a schimbat. Simt nevoia să-mi pipăi portofelul la fiecare treizeci de secunde la vederea dubioşilor care mă înconjoară. Par însă a fi preocupaţi doar de mişcările lor ciudate. Din boxele date mult prea tare se aude muzica studenţiei mele, dar mi-e greu să înţeleg dansul celor din jur. Pe vremea aia pe The Clash luai o tipă la învârtit, nu te mişcai de pe un picior pe altul cu o sticlă de bere în mână.

O fată stă la câteva beri de mine. Nu se antrenează în dansul ridicol din mijloc. Îşi bea berea în liniştea ei, conectată la telefon. Chipul fetei îmi aduce aminte de al Mariei la începuturi. Când am observat-o prima oară nu trimitea mesaje, dar pur şi simplu era în altă lume. În Clubul Arhitecturii am dansat pentru prima oară. Cred că am luat-o prin surprindere. Nu a avut timp să spună “Nu” înainte să se învârtă cu mine pe un rock-n-roll dubios. După a treia piruetă nu a mai avut nici o şansă.

Acum nu mai e atât de simplu. Ea e tânără, eu sunt eu. Aceeaşi muzică, eu nu am mai dansat de mult, ceilalţi se clatină de pe un picior pe altul. Ea moartă, eu aproape beat printre copiii pe care nu i-am avut. O ştiu, i-ar plăcea să mă vadă acolo, ca pe vremuri, aşa că îmi las berea şi iau mâna copilei. Nu o las să se sperie, suntem deja în mijlocul unei piruete când îşi dă seama că dansează cu cineva aproape cărunt. O las pe spate iar ea îşi transformă grimasa într-un zâmbet. Se lasă şi ea pradă ritmului; picioarele ni se mişcă la o distanţă constantă de cinci centimetri unul de celălalt. Degetele mele îi ating, în schimb, spatele descoperit. Piele fină şi catifelată a cărei atingere am uitat-o.

Maria şi cremele ei apar când îi ţin corpul fetei paralel cu betonul clubului. Încearcă să fie ca-n tinereţe în timp ce eu ţin tinereţea în braţe. Aproape că o scap, dar dând vina pe nişte bere vărsată îmi revin şi par la fel de lucid ca puțoiul care dă pe gât un pahar de lichid galben. Copila nu spune nimic, se lasă pur şi simplu condusă ca şi cum aş şti ce fac. La a patra melodie pe care nu o ştiu mă dau bătut şi o conduc lângă tejghea.

Stăm unul lângă celălalt fără să ne spunem nici un cuvânt. Încă nu ştiu cum o cheamă şi mi-e frică să aflu câţi ani are. Ea şi-a recuperat berea şi bem în paralel fără nici un fel de interacţiune. După trei melodii o iau cu mine şi o scot afară. O apuc de mână şi o duc într-o crâşmă încă deschisă. Comand două beri. Şi apoi încă un rând.

Într-un final începem să vorbim. Eu aflu că o cheamă Andreea, ea că sunt văduv. Cum sună asta! Mă aşteptam să fugă de spaimă; rămâne însă în faţa mea. Mă ascultă pur şi simplu. După încă două beri încă face asta. Nu a zis nici un cunvant. Eu în schimb, am profitat de situaţie şi i-am zis tot ce mi-a rămas pe suflet. Moartea Mariei pare acum doar un mic detaliu în toată povestea pe care copila o absoarbe cu ochii ei albaştri.

Într-un final mi-am încheiat monologul şi liniştea ne-a înconjurat din nou. Prima ei întrebare a venit la scurt timp.

– Şi totuşi, cum aţi rezistat atât de mult timp? Pare că v-aţi iubit extrem de mult. Cum e posibil? Mie mi se par şase luni prea mult, dapoi douăzeci de ani?

Îmi era imposibil să-i răspund. Ce m-a ţinut lângă ea atât de mult timp? Clar nu au fost copiii. Nici măcar inerţia. Maria avea felul ei de a se reinventa şi de a-mi suporta capriciile. Micile excentricități şi marile abateri de la canoanele impuse. Îmi aduc şi acum aminte privirea ei lipsită de regrete când m-am întors după şapte zile din pribegia mea din deltă fără să-i spun nimic înainte să mă urc în trenul spre Tulcea.

– Pur şi simplu. Ne-am avut unul pe altul şi nimic nu a mai contat. A fost exact ce căutam înainte să-mi dau seama că eu caut ceva. Dansa, era frumoasă, mă înţelegea, nu vroiam ceva mai mult. M-a ajutat, probabil, faptul că atunci când am găsit-o nu căutam nimic. Era altfel prin 90.

– Şi eu caut. Nu neapărat în seara asta, nu neapărat pe tine, dar ar fi atât de fain dacă ar fi cineva cu care să împart aceeaşi poveste.

– Aceeaşi poveste? Ea e sub doi metri de noroi acum. Nu e nici o poveste cu final fericit sau ceva de genul. Ea a murit; eu beau bere cu tine.

– Dar nu ai plecat. Caut pe cineva de lângă care să nu vreau să plec după câteva luni.

– De ce aş fi plecat? Nu m-am plictisit niciodată, şi dacă am făcut-o, mi-a trecut până a doua zi dimineaţă. Îmi plăcea să o ţin în braţe, dar fără să mă obsedeze. Am văzut atât de mulţi prieteni pierzându-se în gelozii ieftine. Am avut fiecare spaţiul său. Fără încredere nu am fi rezistat cu siguranţă. Cred că dacă ar fi să o compar cu ceva, relaţia noastră a fost că cea pe care o am cu berea. Nu mă plictisesc de ea chiar dacă o beau în fiecare seară. Aş putea trăi fără ea, dar nu are sens. Da, am câteva kilograme în plus din cauza ei, dar mai e mult până ajung la o sută. Beau în medie şase pe zi, dar nimeni nu ar putea să mă numească alcoolic. Dacă luam antibiotice puteam să plec în delegaţie o săptămână fără să ne facem griji că vorbim doar foarte puţin o dată la câteva zile. Au mai fost seri sau dimineţi în care mi-am spus că nu mai beau niciodată, dar la şase o luam în braţe şi îi sărutam fruntea. Da, mi-e dor de Maria, dar nu e vina mea că a plecat. Dacă doctorul îmi zice că o să-mi moară ficatul, o să beau apă plată cu lămâie de acum.

– Să mai bem o bere pentru asta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *