Am fost ieri în Cișmigiu. Cred că am mai zis că am o plăcere nebună de a face poze la copiii care se joacă pe acolo… sunt adorabili. Ieri însă erau mai mulți ca niciodată. Nu cred că am văzut niciodată atât de mulți; era plin de bunici, de părinți, de nepoți, de nepoate, de prințese, de prinți, de pirați,…
Apropo de prințese… ce s-a întâmplat cu ele? Unde au dispărut toate? De ce e nevoie de… o sărbătoare a copiilor ca să apară pe un scaun de plastic, la umbra unei trestii, pe marginea unui lac… De ce nu apar în tramvai în timp ce mergi la birou, de ce nu se urcă la Eroilor in metrou si să…
A trecut ceva timp de la „ultimul post” și după o discuție mai aprinsă cu cineva care nu înțelegea rostul „de a avea blog” mi-am dat seama că chiar îmi place să scriu, chiar dacă uneori lucrurile sunt prea personale… Mulțumesc și celor care m-au îndemnat să continui și sper că nu voi dezamăgi :P. Din păcate luna asta va…
M-am mutat. Deocamdată nu prea am mobilă, nici parchet… doar o „saltea” pe care să dorm și să visez frumos. Sper că în cât mai scurt timp va arăta mai bine, dar pana atunci voi scrie, cât îmi va permite timpul. Deci: gelu11.ro Am încercat fără succes să „pun mâna” pe gelu.ro dar din păcate va continua să stea nefolosit……
Aceasta cred că va fi ultima însemnare de pe acest blog. Mușuroiul începe să se dărâme. De ce? Pentru că încep să povestesc cu entuziasm ce mi s-a mai intamplat și lumea mă întrerupe și îmi zice: „Știu, am citit pe blog”. Pentru că mulți dintre voi cred că mă cunosc doar pentru că unele însemnări au fost relativ personale.…
Clujul e un oraș liniștit, foarte liniștit; lucrul asta însă cred că se poate zice despre aproape orice oraș „de provincie” si principalul atu în fața Bucureștiului agitat în care și cel mai liniștit din ardeleni ajunge să-și piardă cumpătul. Imaginează-ți că în drumul dintre birou si casa te oprești pentru 30 de minute să respiri o gură de aer…
S-a lansat www.myadobe.ro, blogul Adobe România. Mai multe detalii pe pagina și la colegul meu Marius. Pana una alta sunt trecut și eu la „Adobisti” cu link spre blogul ăsta… unul mult prea personal așa că în curând cred că voi trece pe ceva mai „serios”. 🙂 Până atunci ne mai auzim pe aici… si acum mă pregătesc că mâine…
Ok… prima oară când am dat „Post this entry” a dispărut tot ce am scris… așa că… voi fi mai scurt… Mi-e dor de vremurile în care știam pe cine „mă pot baza” și pe cine nu… mi-e dor de prietena mea bună din liceu pe umerii căreia „am plâns” (a se vedea ghilimelele), pe care am înjurat-o de zeci…
O bancă din Cișmigiu, aproape ca oricare altă bancă din Bucuresti. Mulți copii jucându-se cu mingi colorate, biciclete, trotinete, leagăne, pietriș… Un pitic presăra pietre pe alei, pentru ca un al doilea să găsească drumul… Mama grijulie: „Ștefane, nu mai pune pietricele că cad copiii de pe role!””. Ștefan nimic. „Hai, fii cuminte și nu mai pune pietricele pe jos!”.…
„Un elev de clasa a VIII-a din localitatea sucevănă Dumbărveni a murit după ce a fost bătut de doi colegi, în școala în care învățau. Florin Costel Anton nu le-a spus părinților de bătaia primită, de teama agresorilor, și a murit, după câteva zile, la spitalul din Iași.”. Așa începe sec un articol ca oricare altul din Libertatea. Asta e…