Pe jos era plin de sticle goale de șampanie și de tuburile artificiilor aprinse cu câteva ore în urmă. La metrou intrau și ieșeau oameni pe jumătate adormiți care așteptau primul somn din an. Prin pasaj mai trecea din când în când un tramvai și câte o mașină grăbită. Deasupra pasajului, un student stătea pe balustradă cu picioarele în aer. Avea o sticlă de votcă lângă el și mai lua din când în când din ea câte o înghițitură. De tânăr s-a apropiat un bătrân care se clătina vizibil și s-a pus lângă el.
– Pot să iau și eu o gură?
– Poftim! I-a întins sticla fără să-și ridice privirea de la mașinile care treceau pe sub el, ieșind din pasaj.
Bătrânul a luat o gură pe care a scuipat-o imediat. A scos o sticlă de metal de la piept, a luat o înghițitură și i-a dat înapoi sticla băiatului.
– Ce e cu poșirca asta? Viața e prea scurtă pentru a bea băutură ieftină. Chiar mă miram că nu am auzit de votca asta, dar nah, sticlă de sticlă, poate ratez eu ceva, mai ales că te-am văzut așa, mai cizelat, mai gânditor. Decât să beau o votcă proastă mai bine nu mănânc. Din pensie îmi iau doar băutură, că mâncare mai găsești, cu băutura e mai greu.
– Eu nu prea beau, nu mă pricep; asta am găsit la singurul non stop deschis acum. Nu-mi pasă oricum.
– O să-ți pese, dacă bei prostii ajungi să faci ciroză. Eu beau de șaptezeci de ani și n-am nici pe dracu. Nu am mai trecut pe la un doctor de pe la treizeci când m-au obligat ăia de la uzină. Eram fierar betonist. Atunci era mai greu ca acum să găsești ceva bun de dat pe gât, cât mai umblam pentru o sticlă din Polonia.
– Nu, n-o să fie cazul să ajung până acolo.
Tânărul s-a ridicat, n-a zis nimic și s-a mutat cu câțiva metri mai încolo. Acum stătea cu picioarele deasupra mașinilor ce intrau în pasaj. Bătrânul a venit și el acolo.
– Te deranjez?
– Nu, dar locul ăsta e mai bun.
– Mai bun?
– Da, pur și simplu mai bun.
– Înțeleg. Ia zi, pari tânăr, câți ani ai?
– Anul ăsta o să fac douăzeci.
– Eu la vârsta ta intram sau ieșeam din război. Nu mai țin minte. Încep să-mbătrânesc.
Tânărul tăcea. Stăteau cu picioarele suspendate luând fiecare la intervale regulate câte o gură de băutură.
– De la o fată? Fetele vin și se duc. Eu n-am atins o femeie decât târziu, dar nu-mi pasă. Mai ia o gură de la mine, o să vezi că-ți face bine.
El s-a conformat, a luat sticla de metal, dar nu i-a răspuns. L-a lăsat pe bătrân să continue.
– Crezi că la restul e mai ușor? Tu ești tânăr, poți să-ntâlnești oricând pe cineva, poți să bei cu cineva. Uită-te la mine: singur, nevastă-mea a murit acum vreo patru decenii, copii nu am, toți prietenii de pahar și ei, cam câte unul la fiecare cinci ani. Nu mai am cu cine să beau. La ultima înmormântare am fost doar eu cu popa, nici el n-avea pe altcineva. A trebuit ca unul dintre noi să moara, iar celălalt să rămână să bea singur. Cinci ani au trecut de atunci.
– Și dacă e greu, de ce vă mai chinuiți?
– Cum de ce? Ca să beau; unde ajung eu clar nu au decât poșircă. Hai că a răsărit și soarele, ziua nu prea intră. Eu stau chiar aici, deasupra magazinului. Dacă vrei poți să urci la mine să dormi.
– Nu-i nevoie. Circulă metroul. Mă duc înapoi în cămin, sigur colegii s-au culcat și nu mă întreabă unde e ea.
– Hai noroc! Mai bea și tu o gură că nu vreau să mă întorc cu băutură acasă.
Tânărul a mai luat o înghițitură, s-a ridicat și s-a îndreptat spre metrou. Bătrânul a traversat spre magazinul Obor. Arăta mult mai bine decât cu jumătate de oră înainte.
În momentul în care s-a auzit că urmează stația Grozăvești, câțiva dintre călători au început să țipe. Martorii au povestit apoi polițiștilor că studentul s-a prăbușit pur și simplu și că fredona ceva dintr-o melodie în engleză în momentul în care a căzut peste un alt călător care stătea liniștit pe scaun. Medici legisti au stabilit ca decesul a fost provocat de o ciroza cronica.