Fiind inca sesiune si numarul de restante e mai mic de 7, deocamdata, am “rasfoit” din nou De veghe in lanul de secara. (apropo, e la cineva cartea mea ca nu-mi gasesc nici varianta in romana nici cea in engleza )
Cu copiii aşa e: dacă vor să apuce inelul de aur, trebuie să-i laşi în pace şi să nu spui nimic. Dacă pică, pică, dar n-ai voie să le spui nimic.
Uite, să luăm de exemplu maşinile, i-am zis, cu o voce foarte scăzută. Majoritatea oamenilor se prăpădesc după maşini. Fac drame dacă maşina lor are cea mai mică zgîrietură şi vorbesc mereu de cît consumă la suta de mile, şi, cum îşi cumpără o maşină nouă, încep să se şi gîndească să o schimbe cu un tip şi mai nou. Mie nu-mi plac nici măcar maşinile vechi, Adică nu mă interesează. Aş prefera de o mie de ori să am un păcătos de cal. Caii, cel puţin, au ceva uman! Cu un cal, poţi să… ce naiba…
Ajunsesem să ne urîm de moarte. Era clar că n-avea nici un rost să încerc să duc o discuţie inteligentă cu ea. Îmi părea îngrozitor de rău că începusem discuţia.
― Hai să ieşim de aici, i-am zis. Şi, dacă vrei să ştii, mă doare-n fund de ce crezi tu.
“Cu copiii aşa e: dacă vor să apuce inelul de aur, trebuie să-i laşi în pace şi să nu spui nimic. Dacă pică, pică, dar n-ai voie să le spui nimic.” Frumos 🙂