Despre unele lucruri cred ca nu se poate vorbi. Nu se pot spune cuvinte dar se poate scrie. Sa luam de exemplu o poezie clasica de-a lui Nichita Stanescu:
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?
Scrisa intr-un mail, sms, scrisoare, biletel dus de un porumbel voiajor, versurile astea, desi putin “cliseice“, probabil ca o fac pe Ea sa se simta speciala si pe tine sa pari romantic. Daca insa esti in parc, o iei de mana si incepi… “Spune-mi, daca…”… “da, ajungem la Arcu de Triumf daca o luam pe aici”. Penibil moment… O solutie ar fi sa o suni si sa incepi sa-i reciti. Nu stiu alti cum sunt dat eu probabil m-as bloca dupa primul vers, cat sa-i dau ocazia sa se revolte: “Cum sa ma prinzi? De ce sa ma prinzi?” si asa momentul “romantic” s-ar duce dracului.
Ce-mi veni? Evident ca am tras cu urechea pe strada la un tip care-o sunase pe tipa cu care tocmai se intalnire pentru prima oara. “Vreau sa-ti spun ca m-am simtit foarte bine. Si ca s-a spun cum se zice, imi place foarte mult si de tine”. Dupa 3 minute am ajuns din nou in dreptul lui: “Si ai vazut ca nu am zis prostii, si ca am incercat sa ma simt frumos, ca tu nu esti ca oricare alta, si trebuie sa ma port frumos”. Daca mai exista si oa doua intalnire sigur tipa are doi copii acasa.