Ok… prima oara cand am dat “Post this entry” a disparut tot ce am scris… asa ca… voi fi mai scurt…
Mi-e dor de vremurile in care stiam pe cine “ma pot baza” si pe cine nu… mi-e dor de prietena mea buna din liceu pe umerii careia “am plans” (a se vedea ghilimelele), pe care am injuat-o de zeci de ori, care imi spunea ca sunt mic… ca mai am pana sa ajung mare… mi-e dor sa stiu ca desi ne schimbam cuvinte grele o puteam suna la 2 noaptea si era acolo pentru mine… ca renunta la prietenul ei pt a sta cu mine…
Am ajuns acum in situatia ca “cel mai bun prieten” (tot o ea… cica…) sa… sa evite sa vb cu mine desi stie ca ma simteam aiurea pt a nu ne certa… si sa-i stric si ei ziua… sa o rog sa-mi cumpere ceva timp de 3 saptamani si tot degeaba (nenorocit stick)… sa-mi zica ca nu ma gandesc la cei din jur… ca… in fine! Oricum cred ca vroiam atat de mult sa am incredere in cineva…. incepe sa-mi fie sila de orasul asta… mi-e dor adesea sa ies singur “prin lunca” si sa ma intalnesc din greseala cu cineva cunoscut si sa stam ore de vb… Orasul asta e atat de impersonal…
Inchei aici.. imi cer scuze pt cei care s-au simtit ofensati, dar in primul “draft” am fost mult mai rau… o zi buna…
Se mai intampla si din astea. Oameni stresati, fara vreme, alergand de colo colo, uitand de suflet si de suflete. Poate ca se intoarce si vremea “buna”.