Sunt destul de putine lucruri care ma fac fericit. Dansul si alergatul sunt doua dintre ele. Se pare ca ar trebui sa ma abtin de la ambele in urmatoarele saptamani. Daca de la alergat mi-a fost relativ usor sa iau o pauza, gandul ca ar trebui sa ma abtin de la miscari exuberante in timp ce dansez ma sperie putin, mai ales ca in cateva zile va trebui sa iau o pauza si de la alcool. Trebuie sa renunt, pentru moment, la cele doua lucruri si asta se datoreaza doar faptului ca nu pot sa-mi spun nu. Din nou, vesnica problema.
Nu am putut, acum mai bine de o luna, sa alerg linistit pe strazile Clujului. Era evident ca nu am nici o sansa sa trec linia de la sosire in primii 50 si desi dupa cativa kilometri corpul imi tipa sa o iau mai moale eu am continuat sa il fortez. Si acum se razbuna. De data asta am preferat sa simt adrenalina curgandu-mi prin vene, ca sa mascheze durerea, in loc sa inteleg mesajul si sa incetinesc. Sau sa ma opresc. In alte dati am preferat cocktailul de hormoni din timpul unei aventuri de o noapte, in locul sentimentului de siguranta dat de o relatie stabila. Inevitabil am avut de platit de fiecare data cand nu am putut sa-mi spun nu.
Am masat-o usor cu diverse alifii si am infasurat-o cu atentie intr-o fasa elastica dar ea nu ma lasa. Inca mai tipa ca am fost prost. O simt cum imi reproseaza lipsa antrenamentelor, ca am preferat pseudo gloria liniei de sosire in locul micilor victorii ascunse. Eram convins ca-mi va impacta doar orgoliul de alergator dar m-a lovit mult mai rau. Ce rost mai are sa ies in cluburi daca nu pot sa fac podul pe spate? Eu chiar nu sunt omul care sa-si miste capul, eventual si mainile, si sa spuna ca danseaza. Fie o faci pana la capat, fie nu o mai faci de loc.
Chiar daca stiu ca e doar vina mea, dupa cum spuneam, nu am ascultat-o destul cand a inceput sa se planga, nu am putut sa nu o judec, sa mi se para cea mai mare femeie. Am urmat sfatul doctorului si nu am mai alergat, ce vroia mai mult de la mine? Am masat-o, am tratat-o, am impaturit-o si mai ales am urat-o. Ce vroia mai mult de la mine? Am multe foste prietene care nu am obtinut nici macar atat de la mine. Nici una nu a indraznit sa-mi interzica sa dansez. Stia ca mai degraba as renunta la sex decat la asta. La glezna nu am insa cum sa renunt.
Incercam sa ating podeaua de beton cu parul cand m-a avertizat pentru ultima oara. Apoi a renuntat la vorbe in vant si mi-a atacat sistemul nervos. Din nou. Durerea nu era crunta, puteam sa-i supravietuiesc relativ usor dar nu aveam cum sa nu ma intreb daca ar trebui sa renunt la ideea de a merge in Atena sau in Istambul pentru maraton. Fara voia mea alergatul a devenit o parte importanta a echilubrului de care incerc sa ma bucur in fiecare zi. Precum dansul.
Acum stau si o misc din dreapta in stanga, de sus in jos, incercand sa-mi dau seama daca mai e furioasa pe mine. Mai e. O sa-i treaca la un moment dat. Ca sa o citez pe mama, pana ma insor o sa-mi treaca. Numai ca eu nu vreau sa ma insor. Eu vreau sa alerg si sa dansez. Ati crede ca nu cer prea multe, dar se pare ca da, asa ca nu pot decat sa stau linistit pe bicicleta eliptica si sa dau incet din cap.