Insemnari

Despre 1 Martie cu intarziere

Filed under: Din viata,Personal — Gelu March 4, 2013 @ 14:19

Acum cateva nopti, cu cateva minute dupa miezul noptii, in baia unui club din centru un tip a exclamat: “Porti martisor!!!”. I-am raspuns cu un sec “Da” dar el a continuat: “11? Ai 11 Ani sau te-ai nascut pe un 11?”. Secul adevar, m-am nascut pe un 11 si purtam un martisor din ceramica, multumesc Andreea, pe care sta scris 11. “M-am nascut pe un 11” si am mers sa-mi continui dansul pe ring. La putin timp dupa asta mi-a cazut martisorul pe jos. Din fericire pe acesta l-am recuperat. Nu acelasi lucru pot spune de primul martisor din Gura Humorului pe care l-am primit in ultimii 8 ani. Cand am mers sa-l recuperez pe cel din urma tipa care l-a gasit mi-a raspuns foarte sec: “L-am aruncat. Credeam ca e un martisor oarecare si nu credeam ca ar putea fi ceva special pentru tine!”. Nu am avut ce sa comentez, traim totusi intr-un timp in care snurul cu alb si rosu, mai ales primit de un tip, nu are cum sa insemne ceva.

Ieri am vorbit cu Claudiu, nepotul meu de 5 ani, care era foarte mandru ca a primit 7 martisoare. Doua erau de la mama si bunica lui, dar mai ramaneau 5 primite de la fete de aceiasi varsta ca si el. I-am inteles mandria din glas. M-am regasit in ea. In decursul anilor dinainte sa ma mut in Bucuresti 1 Martie era o zi mai mult decat speciala. Insemna o confirmare sau o infirmare a capacitatii mele de a atrage fete. De cele mai multe ori o infirmare. Aproape in fiecare an era cineva de care imi placea, intr-un fel sau in altul, care nu isi infingea boldul in puloverul pe care il purtam.

Eram prin clasa a 11-a cand ea se indrepta spre caloriferul de care ma rezemam. Purta un martisor in mana si eram convins ca intr-un final ceea ce visam de ani de cateva luni se va implini: va recunoaste ca si ei ii place de mine. Era vorba de Irina, fica profului meu de biologie. Mai avea cativa metri pana la mine cand prietena ii cea mai buna a alergat inspre ea si i-a zis ceva care a facut-o sa se intoarca. Asa am ramas si anul acela fara martisor de la tipa de care imi placea la inceputul de primavara.

Anul acela a fost totusi un an bun. Pe ultima pagina a unui caiet studentesc de matematica aveam o lista de aproape 30 de nume de fete de la care am primit martisor si carora trebuia sa le iau cel putin o ciocolata peste o saptamana. Pe vremea aceea era o povara destul de mare pentru finantele mele dar falsul sentiment de recunoastere din partea tipelor din celelalte clase merita si ultimul meu leu din portofelul extrem de subtire.

Intre timp am ajuns in Bucuresti unde, dupa cum bine stiti, fetele sunt cele care primesc martisoare. In primul meu an aici m-am tinut cu dintii de traditia Bucovineana si nu am vrut sa ii iau martisor prietenei mele de atunci desi stiam ca ea o sa-si calce pe “obiceiuri” si o sa-mi ofere un snur cu alb si rosu. Nu a fost foarte incantata ca nu am facut si eu acelasi lucru dar intr-un final a inteles ca e important pentru toti bucovinenii sa respecte cu strictete traditiile. Asta pana cand un consatean de-al meu, stabilit si el in Bucuresti, a venit si i-a adus un martisor si un buchet de flori. Mi-am luat revansa pe 8 Martie dar atunci mi-am dat seama ca uneori micile bucurii ale altora ar trebui sa fie la fel de importante ca si ale mele.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment