Putin mai mult…

Am 26 de ani si am facut atat de putine lucruri pana acum. Cred ca singurul lucru pe care l-am facut, si acela in mare parte inconstient, a fost sa iubesc. Am iubit mult si sincer. In felul meu. Mult prea sincer. Nu m-am oprit niciodata sa ma intreb daca pasiunea ma va duce undeva sau imi va aduce linistea pe care teoretic o caut, eu pur si simplu mi-am dat frau liber trairilor de moment. Nu am avut niciodata in minte un plan de lunga durata. Eu stiu doar sa iubesc cu simturile de acum.

Vorbeam in ultimul post despre compromisuri si ca cel mai important e sa stii ce vrei cu adevarat. Uitandu-ma in urma imi dau seama ca sunt multe lucruri pe care nu le-as fi facut daca m-as fi gandit la asta. As fi iubit probabil dupa toate canoanele dar nu as fi fost sincer cu hormonii si trairile mele. Eu mi-am dorit din totdeauna sa ma simt bine in pielea mea. Nu mi-am pus niciodata problema ce se va intampla cu ea in viitor, doar prezentul conta. “Da, tin mult la Maricica dar ea e acasa si eu sunt in club si pielea mea o vrea pe Floricica in seara asta. Stiu ca e ceva de moment si ca dupa actul animalic nu mai vreau sa stiu de ea dar acum pentru ca pielea mea sa fie fericita am nevoie de atingerea ei. Eu nu pot sa-mi spun nu si daca chiar as iubi-o cu adevarat pe Maricica pielea mea nu ar fi cerut asta.” Dar daca totusi chiar daca e foarte natural sa iti doresti sa te imperechezi cu femela noua, uman e sa iti dai seama ca persoana langa care vrei sa ai febra musculara e doar una?

Nu stiu daca tine de ea sau pur si simplu am imbatranit dar pentru prima oara am inceput sa-mi doresc o iubire “clasica”, bazata mai putin pe cautare ci mai mult pe explorare. Stiu atat de bine cum e sa te trezesti langa persoana potrivita sau nepotrivita dar nu stiu nimic despre cum e sa vii acasa si ea sa te astepte cu un zambet si cu un sarut. Am experimentat iubiri de o seara, iubiri de un weekend, iubiri de un an, dar pana acum nu am incercat sa vad cum e sa iubesti non-stop, fara perioada de garantie si fara nopti petrecute in paturi separate.

Imi place sa cred ca am tot iubit cu intreaga fiinta. Sunt sigur ca am facut-o. Dar niciodata mai mult de atat. Am tinut mereu cu dintii de propria mea fiinta, de spatiul meu si de singuratatea care ma ajuta sa ma adun. E usor sa-i zambesti la ora fixa dar acum ma intreb ce se vede in privirea ei cand te intorci obosit dupa o sedinta de 3 ore? Vreau sa ne spunem noapte buna, sa ne sarutam pe frunte si atat. Sa imi pun mana in jurul umarului ei si in loc sa facem dragoste sa o ascult in timp ce-mi spune de ziua ei de la birou. E usor sa o faci sa te iubeasca dupa ce ii povestesti de dealurile copilariei tale dar ma intreb cum e sa stii ca ii esti drag chiar daca de doua zile nu ii spui decat ca ti se pare ca alunita de pe gamba dreapta are o forma ciudata.

Mie imi place sa iubesc. Ma hranesc cu infinitatea atingerilor ei dar vreau sa-i iubesc mediocritatea mai mult decat perfectiunea. Mi-e frica insa de reciprocitate. Sunt sigur pe mine atunci cand o vad de la doua la zece dar oare ea ma va iubi si in diminetile mele dubioase, in serile in care vreau doar sa vegetez, in noptile in care sforai?

Eu vreau sa o iubesc cu totul dar sunt aproape convins ca eu nu pot fi iubit cu totul.