Promisiune

Acum 3 luni am intalnit-o intr-un club slab iluminat din Bucuresti pe Iisus. Cred ca ne comandam amandoi niste Timisoreana la bar si am luat-o ca un mare semn. Am inceput sa vorbim despre diferite prostii, chestii fara importanta in principiu, pana cand am ajuns la o discutie despre dependenta mea de nicotina. Nu i-a placut. Am incercat sa schimb subiectul invitand-o la dans. Din pacate dupa cateva melodii decente o pseudo manea a inceput sa se auda asa ca am inceput din nou sa vorbim. Nu vroiam sa aduc din nou in discutie subiectul “tigari” asa ca am intrebat-o daca are ceva planuri de viitor. Iisus urma sa plece in Canada peste doua saptamani. Urma sa stea aproape 3 luni. M-as fi speriat putin daca vroia sa emigreze cu totul. Nu stiu de ce am confundat Canada cu Cambogia dar i-am promis ca daca se intoarce nevatamata in Romania ma voi lasa de fumat. A fost incantata de promisiune si ne-am intors pe ringul de dans. Speram totusi ca dupa multe Timisoreana vom uita amandoi de promisiune.

M-am trezit dimineata cu o mare durere de cap dar tot nu uitasem de Iisus si de promisiunea facuta. Din pacate nici ea nu a uitat si mi-a trimis un mesaj a doua zi: “Ne vedem nefumatori peste 3 luni si ceva…”. Toate astea se intamplau acum 3 luni… peste doua saptamani se intoarce din Canada. Inca nu m-am lasat de fumat. Am tot incercat. Se pare ca e mult mai greu decat credeam eu acum 2 ani cand m-am apucat. Asa am ajuns in situatia de acum: nu as vrea sa-mi incalc promisiunea fata de Iisus dar nici nu pot sa ma las de fumat. Se pare ca exista o singura solutie: sa gasesc o posibilitate prin care sa o omor pe Iisus. Pleaca din Toronto peste exact 13 zile. Face o escala de cateva ore in Amsterdam si aterizeaza pe la 6 pm in Bucuresti. Pana acum nu am fost prea inspirat in a gasi solutii de a face unul dintre avioane sa se prabuseasca dar mai am aproape 2 saptamani sa gasesc o solutie. Pana una alta mi-am cumparat bilete de avion Bucuresti – Amsterdam si retur cu plecare peste 12 zile si sosire peste 16. Singurul plan mai concret pana acum e sa dresez o pisica pe care sa o trimit la cala cu avionul ei si pisica sa iasa din cusca si sa scoata cateva cabluri esentiale pentru avion. E un 737.

Aveti o idee mai buna pentru ca i-am promis… nu trebuie sa se intoarca nevatamata din Canada…

One thought on “Promisiune

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *