Din cand in cand locuitorii satului meu din Norvegia ma cheama sa rezolv problemele ce apar si pe care nu le pot rezolva ei. De obicei nu e mare lucru si trebuie doar sa decid pe ce parte a drumului sa pun gardul, cati cm sa aiba stratul de zapada, cine a incalcat proprietatea cui… Azi insa… e mai greu. Am aflat de un obicei pe care pe mine m-a socat si pe care au reusit sa-l pastreze ascuns pana acum (sau pentru ei e atat de normal incat nici nu merita mentionat).
E vorba despre un revolta unui copil, a carui nume nu-l voi mentiona de frica sa nu fie aratat cu degetul pe strada, care a pornit de la obiceiul de care va ziceam. In satul meu, nu am nici o informatie daca acelasi lucru s-ar intampla si in alte sate, copiii nu au voie sa aiba decat o singura jucarie, si aia primita de craciun. Asa ca… in fiecare an in dimineata de 25 Decembrie ei trebuie sa aleaga intre jucaria pe care au avut-o pana atunci si cea pe care “au primit-o” de la parinti. E o decizie care ar fi greu de luat de un adult dar copiii o iau in joaca, de obicei atrasi de culorile sclipitoare ale noilor jucarii. Jucariile care raman in urma acestei “loterii” sunt impartite copiilor mai putin fericiti care nu au nici o jucarie…
Asa s-a intamplat si anul asta. Copilul despre care vom vorbi mai mult a avut de ales intre masinuta lui veche, de lemn, cu vopseaua zgariata, si un elicopter nou nout a carui vopsea stralucea. Intr-un final (a fost mai greu decat s-ar fi asteptat ceilalti ca se decida) a ales jucaria noua, iar masinuta a ajuns la un alt copil care tocmai isi pierduse cadoul. Totul parea sa fie ok pana cand un lucru fara importanta a spulberat linistea satului meu: copilul nostru a gasit roata de rezerva a vechii lui masini… Stiind unde sta noul “proprietar” s-a dus sa-i duca roata vechii sale masini dar nu mica i-a fost mirarea cand ajuns la poarta acestuia l-a oprit tatal noului “sofer” si i-a zis ca nu se cade… “Odata ce ai renuntat la ea nu ai cum sa vii asa, neanuntat, si o sa vezi.Tu ai acum jucaria ta. Nu se cade!”. Baiatul a ramas socat… nu se astepta la asta… cum adica nu se cade? E doar o roata de rezerva… dupa ce au trecut prin atatea impreuna (4 ani s-a jucat cu ea) , dupa ce… A inceput sa tipe, sa umple borcane intregi de urlete s revolte.
Speriati satenii nu au stiut ce sa faca. Au incercat sa-i explice din nou ca nu se cade. Ca odata ce ai renuntat nu poti pur si simplu sa vii cu o roata de rezerva ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Au incercat sa-l faca sa se puna in situatia celuilalt copil, sa se gandeasca cum s-ar fi simtit el daca in timp ce masinuta era a lui ar fi venit copilul care se jucase cu ea inainte si i-ar fi adus… niste stergatoare noi. Sperau ca asa isi da seama ca NU SE CADE. Ce conteaza ca roata a fost luata pe vremea cand masinuta era inca a lui atata timp cat a renuntat la ea pentru elicopter. Intr-un final m-au chemat sa iau o decizie. Mi-au povestit cele de mai sus si sperau ca le ofer raspunsul care sa-l faca pe baiat sa nu mai strige. Sa se multumeasca cu noua jucarie,
Eu insa ma intreb daca au dreptate satenii. Daca chiar “NU SE CADE”… Voi ce ziceti?
da’ masinuta are de ales sau dilema se joaca intre “soferi” ?
Doar unul dintre “soferi”… Masinuta… poate sa se revolte doar…
e relativa chestia cu “nu se cade”….adica e o aberatie..ce treaba are satu cu ce se cade??…io cre’ ca e mai degraba o pb si anume …oare vechea masinuta mai are nevoie de roata de rezerva??Poate s-a descurcat singura si si-a gasit un “sofer”…copil cum vreai sa-i zici, ce sa-i cumpere roti de rezerva mai sigure…mai rezistente:)
Poate ca roata de rezerva ii amintea “copilului” ca a fost o vreme cand “masinuta” nu ii apartinuse. Trecutul asta el nu il cunostea. Si sunt de acord, “nu se cade” And, besides, it can really make u freak out..
elicopterele nici nu au nevoie de roata de rezerva.. such a pity..
eu votez pentru baiat!
cry, baby, cry, make your little car sigh !
frumoasa povestioara…poate ca satenii au nascocit aceasta regula tocmai pt a-i invata pe copii sa isi aleaga cu bine jucaria, astfel incat sa ajunga sa nu o mai schimbe
la partea cu “nu se cade” insa, nici eu nu sunt sigur ca au dreptate satenii…poate ca ar fi normal ca din cand in cand sa o mai vada si pe jucaria cea veche, doar i-a adus atatea bucurii mult timp fiind o anumita legatura intre copil si jucarie care nu ar trebui sa se piarda de tot
nu inteleg.. (in primul rand nu inteleg de ce ma bag si eu.. hmm..m-a cam intrigat povestea)..
copilul nu era the good side of the story aici? nu e cel care vrea sa intregeasca fericirea celuilalt copil? ca in poveste nu scrie nicaieri cu ce ganduri se duce copilul 1 la copilul 2 :p adica daca se duce sa revada jucaria, sau doar sa il faca pe copil 2 fericit, completandu-i cadoul.. daca e vorba de al doilea caz.. atunci e clar.. kid1 iz za best in za hol viligi :p
esti tu cumva copil1? asta e subtilitatea? ;))
Ce-ar mai fi sa fie asta subtilitatea… totusi… 🙂 Sa ne jignim asa, pe fata 🙂