Insemnari

Singuratatea bobului de orez

Filed under: Aberatii,Satul — Gelu January 31, 2008 @ 21:27

In fiecare dintre noi exista un mic sat din Norvegia in care se cultiva orez. Fiecare dintre noi are propria orezarie cu canalele sale de irigatii, cu muncitorii platiti cu boabe de mazare, cu boabe de orez cazute pe marginea borcanului. Oricat de mult am incerca sa negam faptul ca suntem din Nord adevarul iese mai devreme sau mai tarziu la iveala: petrecem prea mult timp in preajma noastra. Am incercat cu totii sa fugim, sa ne ascundem sub un buletin sau un pasaport dar nu am reusit decat sa ne confirmam statutul de asezare umana.

Din cand in cand mai primim cate un vizitator ratacit care il cauta pe Mos Craciun, atrasi fiind de zapada si de miracolul orezariei de la minus 16 grade, dar nu gasesc nici un ren, nici o sanie, nici macar vreun cadou… nu gasesc decat multi copii tristi asezati in sir indian care strabat in graba podul ce ne uneste emisferele satale. Turisti vin si pleaca… cei mai indrazneti mai iau si un kilogram de pamant cu care isi astupa propriile gropi lasand insa in spate un gol ce nu poate fi acoperit decat de metri cubi de apa de ploaie, de kilograme de soare si multa culoare. Mie acum imi lipsesc 18 remorci si 3 camioane dar nu ma plang. Tocmai am descoperit in spatele orezariei un deal din chirpici din care pot astupa aproape orice gaura.

Acum ceva timp am incercat sa renunt la productia de orez si sa o inlocuiesc cu ceva mai productiv: prajituri cu mere. Nu am reusit decat sa inund cateva canale inundabile si sa golesc cateva borcane. Mi-au sarit muncitorii in cap. Nu m-am lasat usor si am vrut sa-mi pacalesc constiinta cu boabe de porumb presate. Le importam noaptea de la vecinul de Norvegie si foloseam praf de stele pentru a le transforma in pasta, pe care apoi o derivam in orez. Nu am reusit. Revolta a fost inevitabila. Au existat victime in ambele tabere: eu mi-am pierdut primul camion iar ei s-au ales cu mult zgomot de fundal. Atunci am inceput sa sforai. Era modul meu de a ma revolta impotriva satenilor.

Citeste in continuare…

Cold Waves

Filed under: Bucuresti,Intrebarea zilei,Punctual — Gelu @ 11:39

Cold Waves

 

Se dau:

  • 5 manelisti din Rahova ajunsi prin Romana.
  • Un zvon precum ca Adrian Copilu Minune s-a duelat cu Sorinel Pustiu intr-un studio din centru.
  • "Razboi pe calea undelor" la cinema Studio.

Se cere:

  • Cat au rezistat purtatorii de aur masiv in sala de cinema
  • Cat au rezistat ceilalti spectatori pana au inceput sa-i injure in gand pe petrecareti.
  • Ce credeau cei 5 ca este "Europa Libera" cand au iesit din cinema.
  • Cat de uimiti au fost cand plecand din sala injurand lumea s-a bucurat de plecarea lor in loc sa-i urmeze.

Loto

Filed under: Overheard — Gelu January 29, 2008 @ 22:05

BCU. La biroul de permise un El si o Ea.

EL: Nu mi-a intrat nici un numar.
EA: Mie sase.
EL: ?!?!?!?
EA: Da. Doar sase.
EL: TIEEEEE TI-AU INTRAT SASE… (uimirea, uluirea e usor de dedus)
EA: Da. Mi-a intrat numarul sase.

O perfecta zi perfecta

Filed under: Uncategorized — Gelu @ 21:59

Ma intorc acasa. E zgomot in camera. Necazul si Singuratatea fac dragoste in patul meu, fara prezervativ , se-ntelege. Iarasi o sa ma pricopseasca cu o droaie de copii. Sper sa nu ia vreo boala” – Martin Page

Nescris

Filed under: Uncategorized — Gelu January 26, 2008 @ 16:09

Sunt unele lucruri care pur si simplu nu pot fi scrise… care oricat de mult ai incerca sa le spui, oricat de mult te-ai documenta pur si simplu… Ciudat e ca nu sunt lucruri personale sau prea complicate pentru ca sa le inteleg… ci pur si simplu. Uneori cuvintele se opresc pe varful degetelor si raman acolo. Nici o tasta apasata, nici un click de mouse, nici o urmare… Cred ca am mai zis ca de craciun am stat o saptamana incercand sa scriu despre satul din Norvegia… Azi ceva similar. Articole citite, carti rasfoite in cautarea de detalii, nimic…

De ce?

Filed under: Examene — Gelu January 25, 2008 @ 11:20

 

De ce ne chinuim sa terminam o facultate? La ce ne ajuta diploma? Astea erau intrebarile pe care i le-a pus unul dintre profi unui student din anul 5 care incerca sa-mi amane o restanta pe care o avea din anul 3, spunandu-i ca nu poate merge atunci cand ar fi trebuit pentru ca e "on duty" la servici si ca ar vrea sa dea in perioada in care are concediul "pentru studii". "La ce iti trebuie diploma daca deja lucrezi si ai un salariu mare? De ce sa te mai chinui si tu si sa ne chinui pe noi. Daca erai in oricare alt stat nu puteai ajunge in ultimul an cu 5 restante din anii anteriori. Deci la ce te ajuta pe tine? Sa o pui pe perete?" "…nu am decat 2… la materiile dumneavoastra… si daca am facut deja 5 ani… macar sa termin…".

Chiar asa… La ce bun? Eu de ce vreau sa termin facultatea la anu? In primul rand… pentru ca sunt un porc materialist si vreau sa nu mai dau 16% impozit ca sa am bani de mai multa bere. In al doilea rand pentru ca nu vreau ca la anu sa fiu nevoit sa o mint pe mama cand ii zic ca am luat diploma… Si, de ce nu, ca sa nu renunt asa usor…

De ce am renunta totusi?

Baremul celor 25 de puncte este rezultat in urma a mii de studenti care au dat acest examen in trecut. Pina acum, nici unul cu barem sub 25 de puncte nu a reusit sa promoveze. Asadar, sa folosim inteligent timpul care ne este dat.

Acum ceva timp trebuia sa arzi pe rug niste oameni ca sa dovedesti ca soarele se invarte in jurul pamantului. Acum pur si simplu nu le permiti sa dea examenul ca sa dovedesti ca in slideul in care prezentai promovabilitatea celor prezenti la examenele anterioare nu te inselai. Da… toti ne aflam fara voia noastra sub un clopot Gauss.

Tot pe drum…

Filed under: Uncategorized — Gelu January 21, 2008 @ 23:05

Stateam aseara la barul din Curtea Berarilor cu clasica Timisoreana in mana (oare e grav daca ma cunoaste barmanul deja?!?!) si mi-am dat seama ca mi-e cam dor de mare… sa stau pe o banca si sa privesc marea in timp ce savurez lichidul magic… (stiu ca suna patetic, ca si cum ai spune ca ai vrea sa castigi la loto). Nimmic nu se compara cu libertatea care ti-o da nisipul dintre degetele picioarelor, chiar daca stii ca luni mergi la birou…

Acum insa… zilele insorite sunt departe (desi azi a aparut soarele dupa ceva timp) iar weekend-urile nu mai sunt ce au fost. Stateam acum o ora in metrou si ascultam "Singur pe drum – Walter Ghicolescu" si pur si simplu ma enerva ideea de a fugi de la birou la BCU… nu vreau sa ma plang dar pur si simplu simt ca ajung sa nu le fac  bine pe nici una foarte bine (acum de exemplu am FB-ul deschis care e ocupat cu "building workspace", Windows Live Writer, 5 pdf-uri cu cursuri de IS si cateva cu probleme rezolvate)… dar dupa cum ziceam nu vreau sa ma plang.

Apropo de zile insorite, cred ca ar trebui sa-mi cumpar bilete de avion catre Sidney cu plecarea pe 1 August 2009. Intrebarea care se pune daca are rost sa-mi iau si biletul de intors pe 20 August sau sa prelungesc vizita pana in 2011… Cred ca o astfel de tactica m-ar motiva putin sa incerc sa-mi iau licenta la timp… sa merg si sa fac poze la canguri. Ce si-ar putea dori cineva mai mult? Ar trebui sa-mi pun reminder ca la anul de ziua mea sa-mi fac cadou biletele de avion! :)

Din nou…

Filed under: Uncategorized — Gelu @ 12:40

Acum ceva timp spuneam ca PRO TV -ul mi-a luat o poza pe care  au folosit-o intr-un reportaj ca si cum ar fi fost a lor…

Aceiasi poza a aparut sambata in suplimentul Jurnalului National la editorial. In plus poate fi admirata si pe site-un lor, evident ca fara nici o sursa… Asta e… m-am invatat sa pun watermark…

Ionesco

Filed under: Intrebarea zilei — Gelu @ 00:04

Il cunoasteti? O cunoasteti? Ori ii cunoasteti?

Sarlatan

Filed under: Aberatii,Personal — Gelu January 20, 2008 @ 14:43

“Suntem cu totii niste sarlatani: supravietuim problemelor noastre”
Emil Cioran

Am adesea un sentiment de frica, ma tem ca o sa fiu descoperit. Ca va realiza lumea cum sunt defapt, ca nu sunt nici atat de destept cum imi place mie sa arat, nici atat de manierat, nici atat atat de “romantic”, nici atat de…

Acum de exemplu sunt la BCU si ma tem ca “custodele” isi va da seama ca nu am venit aici ca sa invat, desi uneori am deschise cursurile, si ma va da afara pentru a lasa loc unor studenti mai studiosi… De fiecare data cand cer o carte “pur si simplu” ma astept sa ma refuze pe motiv ca nu are legatura cu examenul la care ar trebui sa invat. Mi-a fost frica atunci cand am cerut cartea de sah impreuna cu o carte de SPM sau dictionarul etimologic cand teoretic invatam pentru TS. Cu toate astea… inca stau la sala 7 cu o carte de Cioran langa.

In fata mea e o tipa cu care m-am intalnit de fiecare data cand am venit aici. Am ajuns chiar sa ne salutam, am facut si cunostinta… Probabil crede ca sunt un om constiincios care invata din timp pentru examene si ca am facut cunostinta cu ea doar din… politete… Mi-e frica sa nu afle ca am mai facut asta de cateva ori, ca am mai intrat in vorba cu tipe venite sa invete si ca oricum sunt un alt baiat care ar profita de naivitatea ei.

Citeste in continuare…

Carti

Filed under: Uncategorized — Gelu January 19, 2008 @ 17:43

Aseara m-a intrebat cineva intre doua beri ce carte am citit ultima oara. Scopul intreabarii era clar sa ma faca sa ma simt aiurea ca nu am nici un raspuns… ce-i drept m-a lovit putin intrebarea. Chiar nu mai citesc desi coletia mea de carti a inceput sa prinda contur. Acum "ma chinui" cu "Strugurii s-au copt in lipsa ei" dar… nu am ce spunde despre ea. Doar ca, in ciuda asteptarilor, nu e scrisa de un "el".

Cred ca am mai scris despre "Povestea tarfelor mele triste" dar nu indeajuns de mult fata de intentiile initiale si de emotiile pe care le aveam cand citeam insemnarea lui Gabriel Garcia Marquez. Si acum mai tremur cand ma gandesc la batranul de 90 de ani stand langa copilul de 15 fara sa fie in stare sa-si faca un ultim cadou: o virgina. Poate are dreptate si nu e niciodata prea tarziu sa te indragostesti si poate nu e atat de rau sa platesti pentru linistea unui somn in 2.

Acum stau la BCU si in timp ce "rasfoiam" pdf-urile pentru examen de vineri mai citeam de "ici-colo" si din Antidoturi de Eugene Ionesco, o serie de articole publicate de acesta in decursul anilor in diverse ziare si reviste frantuzesti. In mod normal astfel de scrieri mi-ar fi displacut (imi aduc aminte cat de repede m-am lasat de citit Jurnal de Scriitor de Dostoievski,colectia de articole publicate de Cartarescu sau "Despre eroi si morminte" de Ernesto Sabato ) mai ales ca subiectele dezbatute sunt putin "out of date" dar acum insa descopar cu placere bucuria de a scrie… Sunt putin gelos pe simplitatea scrierilor si imi dau seama ca talentul nu e atat de important ca bucuria de a scrie. Abia astept maine sa vad "5 piese scurte".

Ca sa inchei intr-o nota pozitiva ma intreb ca si Iona daca sunt inghitit de viu sau de mort…

Puntual despre telefoane

Filed under: Punctual — Gelu @ 17:27
  • acum cateva ore la metrou un aurolac statea rezemat de un perete si isi butona telefonul cu clapita pus la incarcat in una din prize. Probabil cauta melodiile duplicate dupa ce si-a transferat cateva melodii de pe telefonul colegului de canal.
  • acum cateva zile in statia de 41 de la mall un boschetar statea pe mijlocul liniei incercand sa surprinda intr-un mod cat mai artistic tranvaiul care venea. Telefonul lui nu era pornit dar probabil ca imaginatia ii era destul de bogata.
  • acum cateva saptamani eram in masina cu cateva rude printre care si o versioara de 9 ani: “Telefonul tau ce camera are? A mea are 3 mega pixeli!”. Am raspuns cu umilinta ca a mea are doar 2…
  • acum o luna doi cerseori s-au intalnit in metroul in care eram: “Da-mi si mie bip cand ajungi la capat!”.
  • acum un an in acceleratul Bucuresti – Vatra Dornei o batrana de 90 ani se ruga de vecini de compartiment sa o ajute sa raspunda la mobilul pe care il tinea in batista.
  • acum cativa ani am oprit o tipa in curtea liceului: “Buna, sunt Gelu. Imi dai numaul tau de telefon?”. “Eu sunt Sanziana… ai pe ce nota? 09434390x. Al tau?”. “234798 …”. “?!?!?”
  • acum cateva minute mi-am dat seama ca mai nou exista unele obiecte care ne dau iluzia de egalitate.

Despre moarte si alte filme

Filed under: Uncategorized — Gelu January 17, 2008 @ 01:43

Ieri am vazut "I Am Legend". Un film in care Will Smith moare pentru a salva omenirea.Suna destul de "cheesy" daca ai citit macar un numar din Libertatea sau te-ai uitat la o editie a stirilor de la ora 5. Prea multi eroi, prea multe morti eroice. Atunci cand ai 12 ani insa, si esti predispus ca peste 2 ani sa incepi sa scrii poezii cu tenta romantica, mortile eroice pot fi o delectare inainte sa adormi.

Am avut o perioada in care inainte sa adorm "visam" posibile sfarsituri… la dezaxati care intrau in clasa de la etajul unul a Scolii Generale Nr 2 inarmati cu un cutit si care incercau sa o omoare pe EA dar eu ca un erou reuseam sa opresc inevitabilul cu pretul vietii… Inevitabil muream. Ca un erou. Aveam momentul meu de glorie. 80% din vis era axat pe "inainte", restul fiind doar chipul indoliat al EI care isi dadea seama cat de mult "ma aprecia". Incercam sa diversific in fiecare seara aceasta poveste. Unele lucruri erau insa constante…   la 13 ani nu prea ai la ce viitor sa te gandesti, nu prea te gandesti la cei ce raman, nu te gandesti la urmari… te gandesti doar la prezent si cel mult la momentul in care EA va plange in timp ce-ti aduce flori… (off topic putin: oare pustanii din ziua de azi intre Hi5, messenger si pornotube mai se gandesc la povesti inainte sa se culce?)

Moartea a reprezentat un element constant al "operelor din tinerete". A devenit fara voia mea un trademark al insemnarilor ce le scriam pentru ora de romana (mi-e dor sa fiu "obligat" sa scriu) si un subiect de "mistouri ieftine". A inceput cu o poveste ce trebuia sa aiba ca subiect principal dragostea… inca sub vraja Tunelului (Ernesto Sabato) povestea mea se incheia cu un cutit de macelar infipt in spatele ei… A urmat tema "joc/joaca" in care o tipa se sinucide dupa un joc stupid… La "cunoastere" el este accidentat mortal de catre o masina dupa ce iese din biblioteca dupa 10 ani…

Ajunse-se-m sa scriu atat de mult despre moarte incat nu ma mai gandeam la fapte eroice, la vieti salvate, la iubiri indoliate…

Citeste in continuare…

Dionisie

Filed under: The picture of the day — Gelu January 14, 2008 @ 14:38

Dionisie

Punctual

Filed under: Punctual — Gelu January 13, 2008 @ 16:20
  • am fost aseara la Ateneu. O experienta placuta.Surprinzator de placuta chiar. Intr-un colt al salii statea o doamna de 70 de ani care parea ca zambeste in continu… parea atat de calma si linistita. Era singura si cand o priveai iti dadeai seama ca asa ar trebui sa fie toate bunicile. Ma intreb de ce e o asa mare diferenta intre astfel de doamne si babele din fata blocului a caror singur scop in viata a ramas comentatul vecinilor… (sau doamna de 70 de ani de la casa de bilete de la Odeon care se vaita in public de nemernicul de concubin lasandu-ma sa stau 10 minute in frig… )
  • nu mai simt nevoia sa fac poze… nu mai simt nevoia sa intru in Lightroom…
  • desi adesea “ma trezesc” ca vreau sa scriu un post “mai serios” de cele mai multe ori ma opresc la timp…
  • joi am inceput sa rasfoiesc cursurile de la VARF (Specializarea – A4). Am fost placut surprins de ce contin si am inceput sa citesc din placere desre cum se creeazao imagine digitala… placerea a disparut in momentul in care mi-am dat seama ca am examen la materia asta, asa ca am renuntat… mai am mult timp pana vineri.
  • am descoperit un loc fain de baut bere: Curtea Berarilor din Curtea Sticlarilor. Exact ce trebuie: halba de un litru cu Timisoreana.
  • daca simti ca ti-e prea bine si ca nu te doare nimic iti recomand sa mergi la doctor… sa-ti faci niste analize si niste radiografii si apoi cu siguranta vei incepe sa simti si durerea.

Corali

Filed under: The picture of the day — Gelu January 11, 2008 @ 12:43

Corali

Trenul…

Filed under: My Links — Gelu January 9, 2008 @ 00:09

Zilele trecute am descoperit “primul roman romanesc publicat pe blog”. Trenul foamei. Imi este destul de cunoscut trenul respectiv… Iasi – Timisoara. Am foarte multi fosti colegi care merg cu el spre Iasi sau Cluj si oricum nu difera prea mult de trenul pe care il iau si eu spre Bucuresti. Despre “roman”… multe ghilimele. Un “capitol” pe zi… nu stiu daca sunt inca nostalgic dupa capitolele de roman de 40 de pagini (ce vremuri cand eram in stare sa citesc Fratii Karamazov) care aveau cap si coada, dar mi se pare mult spus “roman”. Totusi e ceva. Cred ca daca ar fi fost mult mai mare nu ar fi stat prea mult sa le citeasca (cati dintre noi citim posturile mai lungi de 4 paragrafe).

Trenul e locul perfect de scris povestiri. Atunci cand calatoresti pe bancheta de patru persoane cu un veteran si un elev la liceul de muzica sau cu o vanzatoare in Gara de N care s-a visat balerina si cu batran de 32 de ani sansele de a reusi sa reeditezi capodopera lui Papini cresc considerabil… Lucrurile se schimba putin atunci cand o tiganca te ia in brate pentru ca concubinul sa iti poata fura portofelul din buzunarul de la spate dar, cine sta acum sa-si aminteasca de vanzatorii de telefoane si de nebunii scapati de la Socola.

Next Page >>>