Da, e vorba de Curtea Berarilor. De ce va zic asta? Nu ca să le fac reclamă negativă (au crescut și ei din păcate) ci… pentru ca asa am fost sfatuit. Inceputul: 10 minute pentru meniu. 20 pentru bere. 20 pentru tacâmuri după ce aveam pizza în față. Sfarsitul: am plecat dezamăgiți luând tot restul pe care l-a adus. Concluzia?
Câteodată mi-e greu să înțeleg de ce lăsăm cei 10-20-30 %. Ciudat e că ne plângem apoi că după fiecare despărțire devenim mai insensibili, că ne pierdem din romantism. Cum să nu se întâmple asta dacă lăsăm la sfârșit mai mult decât era nevoie. Calculul teoretic ar trebui să fie simplu: o lună de sărutări = 1 zi de regrete/remuşcări/amintiri. Din politețe/bun simț mai lăsăm pe masă și plăcerea de a sta în iarbă, bucuria sărutului în ploaie, entuziasmul sărutului pe frunte.
yeah, like life was math :-j.
Tu nu stii sa judeci lucrurile la nivelul la care sunt.
A intarziat omul la masa. Atat! 🙂
Eu cred ca problema e ca ne plangem. Ar trebui sa intelegem ca iubim sa iubim cu tot ce aduce asta (mai ales indragostirea si durerile si mai putin fericirea). Si sa nu ne mai zgarcim atata la bacsis. N-o sa fim mai saraci din cauza asta. Din contra.
orice moneda are doua fete Gelutzule.
take it or leave it 🙂
si… nu intotdeauna fata buna se echilibreaza cu fata rea a unei aceleiasi monede…
nu ti s-a intamplat niciodata sa nu ai sa ii dai bacsis cuiva caruia chiar ai fi vrut sa ii dai?
important e sa tii echilibrul in tine. 😛
Suma pentru bacsis e irelevanta. Si eu sunt de acord ca serviciile proaste nu merita bacsis. Din cate am vazut, in Franta nu se lasa, deloc. Desi serviciul a fost ireprosabil,si asta nu se intampla la o locatie cu pretentii.