Acest post va fi influențat de alcool și mai ales de Neptun care e retrograd. Vineri seară. Mult alcool în sânge până la ora asta. Dorința de a fugi. Cât mai departe. E frig însă de a merge în Iași sau acasă, mai ales singur. Între noi doi fie vorba, chiar mă simt singur. O săptămână ciudată. Niște ultime zile în care m-am simțit foarte ciudat, în care vroiam o schimbare. Am fost pus pe ceartă. Aseară cu cei 8 oameni din Roxxy care vroiau să fumeze la nefumători. Azi dimineața cu tipul de la BGS de la intrarea în clădirea de birouri. Mi-am pierdut din ieșirile războinice la Laser Tag unde am alergat, am transpirat, am primit o armă în față. Am terminat „Povestea târfelor mele triste”. Sper să scriu mai mult despre acest mini roman. E bine să-ți găsești dragostea într-un final, oricât de târziu ai găsi-o. Acum… amețit… pregătit să ies… un alt telefon care a început să sune când nu era cazul… simt nevoia să fug.. nostalgic… mă gândesc la prima noapte în care am făcut dragoste…
Frumoasa cartea “Povestea tarfelor mele triste”.Dragostea clar ca exista, tre numai sa o cauti unde trebuie…chiar si la 90 de ani:).
Gabriel Garcia Marquez este unul dintre scriitorii mei preferati. Inca nu am citit Povestea tarfelor mele triste, dar o voi cauta; gasesc numai comentarii favorabile pe net.