Drumul meu spre casă a trecut azi prin Poli. La intrare un bărbat tatuat și destul de bronzat dormea la umbră alături de o bere. Aveam aparatul foto în geantă. Am vrut să-l scot și să imortalizez momentul. De ce? Nu știu… ar fi fost un alt moment cu tagul „oameni stradă” din Lightroom. Mi-am dat seama că unele lucruri se întâmplă și atât. Ce rost are să le imortalizăm… ar fi reieșit din acea imagine că „tipul” respectiv și-ar fi „pierdut viața”. Era fericit, beat la umbră.
Pe deal zeci de copii de 2-3-5 ani. Fascinanți. Un pitic în albastru se chinuia să se urce pe bicicletă. O pitică se lupta cu un balon uriaș. 3 copii împărțeau o minge. Adorabili. Am vrut să scot aparatu. M-am abținut. Am preferat să mă bucur „în liniște” și atât. Erau incredibili copilașii!
Așa e și cu iubirile…. trebuie să știi să te bucuri de ele. Când le trăiești. Trebuie să-ți dai seama că momentele nu se păstrează, nu se înmagazinează ci se trăiesc. Așa că… să nu păstrăm pentru viitor de ce ne putem bucura acum.
eu prefer sa le imortalizez, ca pe viitor, cand mi-ar fi mai rau, sa imi revina zambetul pe buze doar privind pozele. ceea ce se intampla.
Gelule, ai devenit prea intelept pentru varsta ta; stii vorba aia, ca batranii dau sfaturi bune pentru ca nu mai pot da exemple rele?? tu trebuie sa dai exemple, da??
deci, sa inteleg ca te-ai hotarat sa o suni si sa-i zici ‘buna!’?? 😀
Aura, tu trebuia să te faci naratoare. Prea eşti omniştientă şi ubicuă 😛
@ Mihai – waw, folosesti cuvinte prea complicate pentru mine :D, let’s keep things simple
@ Gelu – deci o suni????????? :D:D:D
Din ciclul “some things are better left unsaid/unpictured”..sunt momente si momente, dar cel mai trist cred ca e sa te trezesti peste ani, cu sau fara poze k n-ai “trait”, “simtit”.
citesc de ceva vreme cateva blog-uri interesante, si realizez ca voi cei care le scrieti sunteti mai tineri decat mine, poate mult mai tineri, si ma uimeste cat de intelepti sunteti/ suntem, stim lucruri atat de frumoase, stim teoria atat de bine, citim carti de dezvoltare personala, dar cred ca nu gresesc prea mult daca spun ca nu ne prea traim viata, ma insel oare?
@Aura: şi în loc să ne laşi să visăm că ne trăim viaţa tu tre’ să ne dai cu realitatea în cap? 😛
🙂 Am sunat-o! Defapt contactat-o pe mess… acum.. packing! Mersi pentru comentarii 😉