Acum, când încep să scriu textul ăsta, și pe care sper să îl termin în următoarele șapte zile, mai e o săptămână până când o să devin „om la casa lui”. Nu o să-mi cumpăr casa dar o să-mi schimb starea civilă. Din cei șapte oameni care îmi citesc blog-ul de mai mult de șapte ani trei sunt probabili șocați. Ceilalți patru m-au văzut cum m-am schimbat și în „viața reală”, nu doar în textele pe care le scriu.
Cum s-a ajuns de la povestea asta sau asta la ales ce fel de tort vreau la nuntă? Greu de spus. Aici si aici cred ca se gasesc niste raspunsuri. Eu unul nu cred că m-am schimbat prea mult din momentul în care am stat la coadă în Carrefour acum unsprezece ani până acum. Îmi doream la fel de puține lucruri atunci ca acum: să mă simt bine în pielea mea.
În ăștia douăzeci de ani, de când am conștientizat că asta e țelul meu în viață, s-au schimbat inevitabil metodele de a obține astea. Cât mai multe diplome; orice fată; sex; cât mai multe fete; cât mai multe fete; eu liniștit singur; cât mai multe fete; eu liniștit; eu liniștit lângă fata asta.
O semnătură pe o hârtie, o oră într-o biserică sau o petrecere cu două sute de oameni nu pot să schimbe nimic din ce simt acum. Și totuși de ce toată nebunia? Răspunsul punctual, că nu mă văd fără ea, e sec. Cum am ajuns la concluzia asta? Asta e întrebarea. Știu că sună foarte puțin romantic și că într-un articol de self-help dar, cred că asta ține mai mult de mine decât de ea.
Nu vreau să reiau povestea cu autobuzul dar începutul pseudo-romantic nu ne-ar fi putut duce mai mult de șase luni. Sentimentul de „suflete pereche” probabil că încă șase si maxim un an faptul că „mă suportă”. Ce-i drept, nu le-am mai trăit în același timp pe toate dar cate doua de multe ori si după maxim 18 luni găseam pe cineva care să mă înțeleagă mai mult, pe cineva cu care povestea era mai frumoasă, pe cineva care pe lângă faptul că îmi înțelege ieșirile la bere și fumatul mai și fumează și bea.
„ Relationships are just two people constantly asking each other where they want to go eat, until one of them dies.”
— Unde vrei să mâncăm?
— Nu știu, tu unde vrei?
— Mi-e indiferent. Acasă sau undeva pe lângă noi?
— La Plăcinte?
— Daca vrei tu!
— Vrei altceva?
— Cum vrei tu.
…
— Bine, mergem la Gusturi și mâncăm acasă.
…
— Yei, ne-am certat!
(Exagerez, și doar puțin, când spun că acum cinci ani discuția de mai sus m-ar fi făcut să mă gândesc la o despărțire. Uram certurile și le vedeam peste tot.)
Acum două săptămâni am ieșit la o bere cu un prieten unde a venit și o pustoaică, creață și de 22 de ani, din același sat ca și mine. Eram după multe beri când am început să-mi dau seama că e o persoană chiar interesantă și am început să-i spun și ei asta. Îmi plăcea de ea într-un mod sincer, așa că i-am trimis chiar și un mesaj cu asta. A doua zi aproape uitasem până când m-a sunat prietenul comun să-mi spună că sunt un mare măgar și că dacă ar ști viitoarea soție ce mesaje i-am trimis sigur ar anula nunta. Vorbea de un Gelu de acum câțiva ani dar am intrat totuși să văd ce i-am scris.
„Ar fi fost interesant să ne fi întâlnit mai devreme”
Chiar asta vroiam să transmit. Dacă aș fi întâlnit-o în perioada de glorie a blog-ului ăsta, indiferent dacă eram sau nu într-o pseudo-relație, și de obicei eram, lucrurile nu s-ar fi rezumat doar la o bere cu un prieten comun. Acum însă sunt destul de sigur pe mine și pe ceea ce împart cu viitoarea soție încât pot să recunosc că în continuare admir alte femei dar fără că asta să schimbe ceva în starea mea, a noastră, de bine; recunosc că dacă aș mai fi în perioada în care vânam începuturi și prime dimineți pe unele din ele aș fi încercat să le trec pe „lista” închisă de la sine.
Nu știu cum sunt alții dar eu după prea multe beri sunt extrem de sincer cu mine. De asta mi se pare important momentul de mai sus. Acum doi ani, de exemplu, am fost într-o situație aproape similară. Lucrurile au stat putin diferit si mi-am dat seama că ceva nu se leagă în mine și o voi pierde pe cea cu care voi dansa peste două zile dansul mirilor. Sunt unul din oamenii care cred în „naturalețea lucrurilor” și care refuză orice ajutor din exterior, mai ales dacă e ceva ce ține de ceea ce fac și simt.
În momentul în care m-am ridicat de pe canapelei roșii a psihologului mi-am dat seama că mai important decât orice e să te înțelegi. De ce ținam să fie cât mai multe tipe pe listă? Nu conteaza. Important e că am înțeles de ce o făceam și în același timp eram conștient că asta nu mă ajută cu nimic și că mult mai important pentru mine e că am găsit pe cineva care… si care… si care…
Încă nu știu ce am vrut să zic prin rândurile de mai sus. Mă simt bine în pielea mea. Aveam același sentiment și acum doi ani, și acum cinci. Nu ține de ea dar sunt conștient că sentimentul ăsta nu mai depinde de o seară reușită sau nu. Îmi place să cred că asta se datorează și faptului că am jucat la loto atât de mult încât inevitabil urma să câștig; ce aș fi făcut dacă ghiceam numerele din prima?
Metafora total aiurea. Gelu a reînceput să scrie bazaconii, fără temă, fără subiect, fără concluzii.
Gelu nu se poate abține, el are 30 de ani și are nevoie de finalizare (da, glumă bună legată de faptul că acum pot să mă gândesc serios la un urmаș). Rezumatul, facebook style, e asta:
„Am ajuns să mă însor pentru că asta e cel mai normal lucru să-l fac. Nu religie. Nu acte. Doar convingerea că m-a schimbat, am schimbat-o, și vreau să facem asta în continuare într-un cadru optim”.
O sa abuzez de spatiul asta cum o faceam inainte sa iau cursuri de scriere creativa asa ca o sa continui, tot fara diacritice.
Acum două nopți, după ce am început să scriu, orice ar fi literele astea, nu am putut să dorm. Aveam în minte filmele în care se întreabă dacă are cineva de zis împotriva căsătoriei celor doi, adică noi, și inevitabil apărea ceva. Ore întregi de uitat la tavan cu imaginea cuiva care spune că da, are ceva de spus și recită ce am publicat cu patru ore înainte. Cred că sunt tot eu explicând de ce nu ar trebui să mă însor.
Am cerut-o în căsătorie, spontan, fără inel, la un concert din Colectiv acum un an și opt luni. I-am dat inelul când eram amândoi în pijamale acum zece luni. A zis Da înainte să apuc să o întreb. Prea multe detalii, prea multe lucruri personale publice. Caut justificare pentru a publica un text prost și fără rost. O singură dată în viață poate cineva să facă asta.
Peste o oră o să spunem Da. Ea se machiază, eu stau singur la bere într-o bodegă de lângă hotel, cu o tunsoare nouă care nu cred că mi se potrivește. Azi noapte, era deja 10 septembrie, am ales și melodia pe care urmează să dansăm peste câteva ore. M-aș stresa că nu sunt stresat, și că nu am maieu și poate ar trebui să port, dar cred că o să supraviețuiesc și fără să fac asta.
Acum 24 de ore stăteam în biserică în fața preotului. Experiența nu a fost deloc traumatizantă. Mai mult nu o sa spun despre restul zilei de ieri. Important e ca am supravietuit, purtam verighete și lumea s-a simțit bine la petrecerea în care am sărbătorit că ne-am găsit pe aceeași lungime de metri.