Cinci ani

Acum cinci ani am intalnit o tipa in Anglia. Ea mergea sa-si vada niste prieteni in Manchester, eu mergeam in Birmingham sa petrec 10 zile alaturi de tipa pe care o iubeam. Inainte sa ne urcam in acelasi autobuz, si sa ne deschidem amandoi cartile in romana, ne-am pseudo ignorat timp de cateva ore in statia din Lutton.

Stiu ca am mai spus povestea dar tocmai mi-a zis la telefon ca asteapta sa termin ultima carte citita de ea ca sa putem impartasi impresii si simt nevoia sa scriu din nou de povestea ce a inceput intr-un autobuz din Sudul Angliei.

Peste trei luni o sa port o verigheta cu numele ei. Gata, asta a fost povestea.

Momentul in care ne-am tinut in brate prima oara a venit la un an, opt luni si 28 de zile de cand ne-am cunoscut. Mi-as dori acum sa pot spune ca perioada aia a fost una dificila dar in cele mai multe cazuri nu a fost. Mai bine de un an nici macar nu ne-am vorbit (am fost atat de nesimtit ca pana si Iisus mi-ar fi dat unfriend); au fost cateva zile in care ne-am vazut pe ascus; au fost zile care sa-mi dea impresia ca suntem in lumi total diferite.

Am acum pe mine un tricou primit cadou de ziua mea pe care sta scris: “I’m to SEXY to be 30”. Gluma evidenta din partea unor prieteni care ma stiau si cand aveam mai putin de 70 de kilograme. Uitasem ca l-am luat de dimineata pe mine (azi am lucrat de acasa asa ca am luat un tricou la intamplare din cele curate) pana cand acum doua ore, in 41, spre locul cu bere, o pustoaica i-a aratat prietenei ce scrie pe burta mea si au inceput sa rada. Nu stiu daca de mesaj sau de tipul care il poarta.

Din cand in cand imi mai pun problema daca as mai fi in stare sa cuceresc pe cineva. A trecut ceva timp, si cel putin zece kilograme, de ultima oara cand am facut asta. O mai intreb si pe ea daca s-ar mai aseza langa mine in autobuz; imi raspunde de fiecare data cu un sarut. Eu ma supar ca e unul de compansiune, ea riposteaza ca nu, eu incep sa fac glume ca nici ea nu e la fel de supla, ne luam in brate si ne aducem aminte cat de fericiti suntem ca ne-am regasit dupa aproape doi ani.

Sunt convins ca exista putine lucruri mai putin penibile decat textul asta dar insist sa continui.

Acum un an am plecat singur in Vama. Am folosit scuza cu “Cursul de Scriere Creativa” dar era clar pentru amandoi ca vreau sa-mi dovedesc ca inca sunt dubiosul independent cu povesti ciudate. A fost cea mai neprietenoasa Vama. Nu mai sunt in stare sa dansez pur si simplu, sa conving o tipa sa se lase condusa, sa iau de brau pe cineva ca s-o invart. Pe vremuri luam o necunoscuta la dans cu talpile goale pe nisip ca s-o conving de ceva, nu ca sa-i povestesc de ce tipa am intalnit acum cativa ani intr-un autobuz din Anglia.

Ea e acasa, eu intr-un bar uitandu-ma la meciul Islandei. Puteam la fel de bine sa fiu cu o fosta prietena sau o tipa pe care tocmai am cunoscut-o in 41.

Nu e o declaratie de dragoste; e o normalitate de care nici macar eu nu pot sa fug.

One thought on “Cinci ani

Comments are closed.