Acum câteva nopți, cu câteva minute după miezul nopții, în baia unui club din centru un tip a exclamat: „Porți mărțișor!!!”. I-am răspuns cu un sec „Da” dar el a continuat: „11? Ai 11 Ani sau te-ai născut pe un 11?”. Secul adevăr, m-am născut pe un 11 și purtam un mărțișor din ceramică, mulțumesc Andreea, pe care stă scris 11. „M-am născut pe un 11″ și am mers să-mi continui dansul pe ring. La puțin timp după asta mi-a căzut mărțișorul pe jos. Din fericire pe acesta l-am recuperat. Nu același lucru pot spune de primul mărțișor din Gura Humorului pe care l-am primit în ultimii 8 ani. Când am mers să-l recuperez pe cel din urmă tipă care l-a găsit mi-a răspuns foarte sec: „L-am aruncat. Credeam că e un mărțișor oarecare și nu credeam că ar putea fi ceva special pentru tine!”. Nu am avut ce să comentez, trăim totuși într-un timp în care șnurul cu alb și roșu, mai ales primit de un tip, nu are cum să însemne ceva.
Ieri am vorbit cu Claudiu, nepotul meu de 5 ani, care era foarte mândru că a primit 7 mărțișoare. Două erau de la mama și bunica lui, dar mai rămâneau 5 primite de la fete de aceeași vârstă ca și el. I-am înțeles mândria din glas. M-am regăsit în ea. În decursul anilor dinainte să mă mut în București 1 Martie era o zi mai mult decât specială. Însemna o confirmare sau o infirmare a capacității mele de a atrage fete. De cele mai multe ori o infirmare. Aproape în fiecare an era cineva de care îmi plăcea, într-un fel sau în altul, care nu își înfingea boldul în puloverul pe care îl purtam.
Eram prin clasa a 11-a când ea se îndrepta spre caloriferul de care mă rezenam. Purta un mărțișor în mână și eram convins că într-un final ceea ce visam de ani, de câteva luni se va împlini: va recunoaște că și ei îi place de mine. Era vorba de Irina, fiica profului meu de biologie. Mai avea câțiva metri până la mine când prietena ei cea mai bună a alergat înspre ea și i-a zis ceva care a făcut-o să se întoarcă. Așa am rămas și anul acela fără mărțișor de la tipă de care îmi plăcea la începutul de primăvară.
Anul acela a fost totuși un an bun. Pe ultima pagină a unui caiet studențesc de matematică aveam o listă de aproape 30 de nume de fete de la care am primit mărțișor și cărora trebuia să le iau cel puțin o ciocolată peste o săptămână. Pe vremea aceea era o povară destul de mare pentru finanțele mele dar falsul sentiment de recunoaștere din partea tipelor din celelalte clase merita și ultimul meu leu din portofelul extrem de subțire.
Între timp am ajuns în București unde, după cum bine știți, fetele sunt cele care primesc mărțișoare. În primul meu an aici m-am ținut cu dinții de tradiția Bucovineană și nu am vrut să îi iau mărțișor prietenei mele de atunci deși știam că ea o să-și calce pe „obiceiuri” și o să-mi ofere un șnur cu alb și roșu. Nu a fost foarte încântată că nu am făcut și eu același lucru dar într-un final a înțeles că e important pentru toți bucovinenii să respecte cu strictețe tradițiile. Asta până când un consătean de-al meu, stabilit și el în București, a venit și i-a adus un mărțișor și un buchet de flori. Mi-am luat revanșa pe 8 Martie dar atunci mi-am dat seama că uneori micile bucurii ale altora ar trebui să fie la fel de importante ca și ale mele.