Zero. Sunt total lipsit de inspiratie asa ca am incercat sa reciclez un draft de acum cateva saptamani de dragul de a puplica ceva. Am o sete in ceea ce priveste apasarea butonului de “publish”. E unul din lucrurile care imi ofera placere si pe care nu le-am mai facut de mult. Imi place sa arunc in neant biti care pentru mine inseamna ceva si pe care voi aproape ca ii ignorati. (dupa ultimele cuvinte as zice ca sunt o persoana care plange dupa atentie si probabil ca asa e).
In ultimul timp am ajuns de cateva ori in clasicul Argentin cu dorinta de a scrie. Nu mi-a iesit. Orice idee mi-ar fi venit era respinsa imediat si fugeam in cautarea “ideii”, acel gand care sa te faca sa simti ca are sens sa faci umbra pamantului. Adica sa ma faca. Nu am gasit asa ceva. Am crosetat cu multe dar nici una nu se concretiza in nimic… concret… Ma simt extrem de departe de starea mea de “genial”. Cei care au rezistat pana la randurile astea probabil ca nu inteleg cum as putea sa cred ca as putea sa ajung la o astfel de stare dar credeti-ma ca orgoliul meu e uneori mai mare decat orice lipsa de inspiratie pe care as putea sa o am.
In una din ciornele oficiale, adica din cele care chiar au fost scrise, erau cateva randuri despre cum unele lucruri lipsite de importanta iti influenteaza restul vietii; in cateva mai putin “oficiale” era vorba despre discutiile auzite in vestiar sau in Argentin. Atat de neimportante incat mi-as dori sa scriu, din nou (?!?!), despre cat de simplu e sa fii fericit. Intre timp si-a revenit si tableta asa ca voi continua cu ciorna. Mi-e frica sa renunt la partile “din mine” care nu au nici o importanta.
Acum 8 ani si ceva am dat examenul de admitere la Poli. Eram convins ca o sa intru la Automatica dar totusi am pus Calculatoare ca si prima optiune pe fisa de inscriere. Dupa ce am luat 10 la Matematica eram convins ca nu am cum sa nu iau 10 si la fizica. Dupa ce am terminat si cea de-a doua proba de admitere aveam dubii doar in ceea ce priveste cateva intrebari. Inainte sa se puna grila pe foaia mea de examen eram convins ca nu am gresit nimic. Si totusi un X nu era la locul potrivit. Si asa am luat doar 9.60 la fizica si am intrat la Automatica si nu la Calculatoare. Asta pentru ca am inteles din enuntul unei probleme banale ca se cere caderea de tensiune pe intreg circuitul si nu la bornele sursei. Greseala minora si asa am ajuns sa fac Automatica. Si asa am ajuns sa cunosc mai mult de jumatate din oamenii din viata mea, sa iubesc mai mult de 79% din iubirile mele, sa fiu in mare parte ceea ce sunt acum.
Si uite asa lucrurile minore spun mai multe decat pare la inceput. Erau 5 cuvinte care ar fi putut fi intelese intr-un fel sau in altul. Le-am inteles intr-un anumit fel si am ajuns aici. As putea spune ca a fost de bine dar nu am cum sa stiu ce se intampla in universul paralel in care eu am luat 10 la Fizica si am intrat la Calculatoare. Cred ca astfel de lucruri se intampla mai des decat am crede. Putine insa sunt atat de evidente. Totusi, n-ar trebui niciodata sa privim in urma asupta lucrurilor pe care nu le putem schimba si care nu ne ofera nici un avantaj in viitor. Sunt un om care priveste destul de mult in trecut dar sunt constient ca asta nu ma ajuta efectiv cu nimic.
Si acum sa revenim intr-un loc fara ciorne. Un loc in care nu te gandesti la ceea ce ar fi putut sa se intample. Un loc in care ai fi atat de fericit daca nu te-ai gandi la viitor. Sau la trecut. Un loc in care nu ai fi influentat de nici unul din momentele care au trecut sau se vor intampla. Imi place sa cred ca uneori sunt acolo. Uneori. Ne place sa credem asta. Ar fi prea simplu. Presupun ca ar fi prea simplu. Nu am de unde sa stiu. Nici voi. Nu avem decat sa ne imaginam cum ar fi sa nu-ti pese de ceea ce s-ar fi intamplat daca nu ai fi decis sa se intample ce s-a intamplat deja.