Periodic îmi vine în minte o întâmplare de acum 15 ani. Eram în clasa a 5-a și am furat echivalentul a 15 lei de acum. Se aflase și îmi era rușine să merg la bunici pentru că toți făceau glume pe seama mea. Cred că timp de câțiva ani am evitat să mă întâlnesc cu unchiul din a cărui geacă am luat banii. Aveam 11 ani așa că lumea nu m-a judecat prea mult. De ce i-am furat? Ca să-mi cumpăr o culegere de matematică. Unchiul de care vă spuneam, niciodată nu mi-a plăcut de el, a venit în vizită și eram singur acasă. L-am condus în dormitor și m-am oferit să-i duc geaca pe cuierul din hol. Înainte să îi pun haina i-am căutat în buzunar și i-am luat cam un sfert din bani. După ce a plecat am dat fuga la librărie și mi-am luat culegerea de matematică de care credeam că am nevoie ca să ajung la olimpiada județeană de matematică. Am ascuns cartea sub canapeaua din sufragerie până când mama a aflat de furt. Nu mai țin minte dacă m-a bătut sau m-a certat. Țin minte doar că evitam să mă întâlnesc cu victima jafului.
De ce îmi aduc aminte constant de această întâmplare? Pentru că, mai des decât mi-aș dori, sunt pus în situații similare. Din fericire nu mai sunt nevoit să fur bani ca să-mi cumpăr cărți dar sunt nevoit să evit anumite discuții. Nu mă înțelegeți greșit, acum 15 ani nu mă simțeam prost pentru că am furat echivalentul a 15 lei ci pentru că i-am luat ca să-mi cumpăr o culegere de matematică. Dacă i-aș fi luat ca să-mi cumpăr dulciuri sau jucării era de înțeles dar ce copil normal îi fură pentru a-și cumpăra o carte? Discuții de genul ăsta încerc să le evit și acum, după atât de mulți ani. Cred că de asta vorbesc și scriu atât de mult despre sex. E un lucru general recunoscut: generația noastră e preocupată doar de sex. Și eu sunt într-o oarecare măsură dar mai mult contează problemele de matematică (de genul: cum aliniezi 18 fluturi într-un stomac astfel încât să supraviețuiască cât mai mult timp)
Din cauza sentimentului de vină nu am fost niciodată în stare să deschid respectiva culegere de matematică. Dacă-mi aduc bine minte am fost chiar mediocru într-a 5-a și a 6-a la matematică. Nu am avut nicio problemă la „școală” dar nu am fost la nicio olimpiadă. Mă mulțumeam să rezolv ecuații cu o singură necunoscută și să desenez bisectoare. După ani și ani treceam din nou și din nou prin aceeași situație. Când găseam o tipă pe care să o iubesc pentru zâmbet și fluturași mă mulțumeam să o iubesc clasic și convențional cu un accent pe sex și nu pe dragostea de care îmi era rușine. Făcând asta m-am trezit într-o cușcă creată din dorințele axate pe intimitate. Îmi doream un viitor futând orice prezent îl găseam disponibil.
Acum încerc să rezolv probleme complexe de matematică fără să știu măcar cât e un e de x derivat.