Stau singur in Argentin si crosetez un nou Univers din fire moi de mohair. Am invatat sa fac asta in clasa a 5-a la clasa de lucru manual. Toti baietii faceau case din bucati de lemn, eu stateam si crosetam. Nu am mai facut asta de atunci dar sunt convins ca nu e nimic diferit, cel putin nu in esenta, intre a croseta un pulover si a face un nou Univers din fire pufoase de mohair. Aceiasi tehnica: una pe fata, doua pe dos. Una pe fata, doua pe dos. Un kilogram de rosii, doua de ceapa. Asa se croseteaza un nou Univers.
In jurul meu lumea are senzatii de gol. Ar putea sa-si demonstreze ceva dar prefera sa renunte si sa ia o pauza de cinci luni. Eu nu am fost niciodata in stare sa iau pauze mai lungi de 5 ore. Acum incerc sa fac asta. Sa vedem daca reusesc. Vreau sa iau o pauza de la Universul asta care se plange ca prefer sa-mi respect cuvantul in loc sa stau la o coada sa cumpar spanac. Spanacul e foarte important pentru oamenii din Argentin. Stiati ca in piata rosiile din Turcia costa 3 lei kilogramul iar cele din Romania 3 lei 50? Nu ai nevoie nici macar de mohair.
In jurul meselor apar pereti de sticla care izoleaza in silozuri conversatiile despre urechi marite, trasee montane, telefoane pierdute, iubiri parasite, beri baute si relatii platonice. Raman singur cu ghemotocul de fir sintetic cumparat acum multi ani din bazarul de la capatul orasului. Una pe fata, doua pe dos. Una pe fata, doua pe dos. Ma pierd in detaliile impletitului si simt firul verde cum mi se infasoara in jurul gatului. Una pe fata, una pe dos, doua pe fata si asta a fost. Mi-am pierdut firul si Universul proaspat inceput a devenit mai haotic decat cel din care incercam sa fug. Peretii de sticla de sparg si ideile incep sa se confrunte intre ele. Telefoane cu urechi uriase urca pe munti platonici dupa ce au baut 20 de beri singulare.
Terasa asta a devenit atat de mica. Ghemul de scame pare ca umple fiecare ungher si fiecare scaun liber. Acapareaza toate ideile din jur si daca nu-l opresc va incepe sa acapareze si toti oamenii care nu sunt destul de bine ancorati in realitate. Eu as fi primul acaparat de Universul crosetat din mohairul cumparat in liceu. Ar fi ironic, probabil, penibil, probabil, previzibil cu siguranta. Ma si vad inconjurat de un mare ghemotoc plin de scame.
Ar fi mult mai simplu daca as renunta la singuratate. E usor sa renunti. E mult mai greu sa tii cu dintii de depresia ta mai ales cand stii ca-n spatele ochiurilor pe care incerci sa le crosetezi te asteapta o iubire frumoasa, niste prietenii vechi si dragi, conversatii placute si aventuri usor de digerat. Si atat. Crosetez in continuare cu gandul la punctul pe care nu pot sa mi-l imaginez nici pe fata nici pe dos.
Sa nu lasi spatii intre ochiuri,s-ar putea strecura trecututul.
Mohairul a fost intotdeauna preferat inaintea altor materiale, dezavantajul e ca trebuie avut mai multa grija cu intretinerea lui ulterioara:-).
In rest, mult spor!