La sfârșitul anului trecut mi-am dat seama că o să înceapă un nou an și eu nu-mi doresc nimic. Eram după 6 beri și citeam povestea lui Murakami despre cum se pregătea pentru maratonul din New York, așa că m-am hotărât că în 2012 să-l termin și eu. După câteva săptămâni și după alte câteva beri m-am înscris pentru Maratonul de pe 4 Noiembrie. Eram convins că am până pe 25 Aprilie să mă decid dacă chiar vreau să fac asta. Mi-am dat seama apoi că dacă sunt acceptat taxa o să-mi fie luată automat de pe card. A doua zi mi-am făcut abonament la sală și am început să alerg. Am avut câteva săptămâni în care chiar m-am simțit bine pe bandă. Ajunsesem să fiu foarte ok să alerg 6 kilometri cu un ritm constant de 11 km/h. Acum două săptămâni am participat la o cursă de 5 km. Ultimele sute de metri le-am mers. Eram praf. Am terminat în 25 de minute dar ideea că aș putea alerga 42 părea pură blasfemie. De când m-am înscris mi-am pierdut portofelul. Odată cu el și cardul de pe care urma să-mi fie luați banii dacă eram unul din cei selectați pentru cursă. Era șansa mea să „uit” și chiar dacă aș fi fost ales să am scuza că nu mi-am schimbat informațiile pentru plată.
Aseară trebuiau să se afișeze rezultatele „loteriei”. La 9:30 stăteam în fața calculatorului uitându-mă la un frame la fiecare 10 secunde așteptând ca la 10:05 să se facă publică lista cu cei acceptați. Până la miezul nopții am tot dat refresh la pagina lor și stăteam lângă telefon așteptând ca ING-ul să mă anunțe că contul mi-a fost debitat cu o sumă obscen de mare. Între timp vedeam pe FB cum lumea se lăuda că tocmai le-a fost procesată taxa de înscriere. Pe la două noaptea eram resemnat. Nu am fost ales. Mă surprindea și pe mine disperarea cu care dădeam refresh și mă uitam la telefon mai ales că nici nu știam ce vreau. Probabil că pur și simplu nu-mi doream să fiu respins. E una să nu vrei tu pe cineva, e cu totul diferit dacă nici ea nu te vrea.
Eram resemnat. În următoarele luni nu va trebui să renunț la bețiile până la 2 dimineața, nu va trebui să renunț la fumat și o să pot dormi până la 10. Mi-am zis că aș putea totuși să alerg alt maraton. Să încep să mă antrenez și dacă mă simt ok cu mine să mă înscriu la o cursă pentru care nu aplică peste o sută de mii de oameni. Așa am ajuns pe la 3 dimineața să fumez liniștit întrebându-mă dacă pe 11/11 anul ăsta să alerg în Istanbul la un maraton între două continente sau în Atena la o cursă pe traseul primului „maraton”. Și SMS-ul a venit. L-am citit și am zâmbit. Nu eram entuziasmat. Nici supărat. Mi-am zis doar „asta e, trebuie să mă antrenez”. Următoarea oră am stat să citesc informații despre antrenamente, sfaturi, forumuri. Azi nu m-am putut gândi decât la asta. Pentru prima dată în viață o să trebuiască să muncesc pentru a obține ceva. Trebuia să se întâmple și asta la un moment dat.
Mă întreb dacă nu e ciudat că m-am gândit azi doar la linia de sosire din Central Park dar aproape deloc la faptul că peste 2 zile o să fiu în Nepal. Ambele sunt în aceeași categorie: „Shit Happens!” E mai ușor să lași soarta să decidă pentru tine decât să-ți dorești tu ceva. Ar fi culmea să mă plâng că în weekend o să văd răsăritul peste Himalaya și că în Noiembrie o să văd Manhattan-ul cu o viteză constantă de 11 km pe oră, așa că o iau ca atare. O să-mi schimb stilul de viață și o să termin sub patru ore jumate.
Și totuși, de ce? De ce m-am gândit să alerg un maraton? Pentru că am băut prea multă bere într-o seară și printre miile de lucruri care îmi apar în astfel de momente a fost și asta. Pentru că îmi doresc să muncesc pentru ceva. Viața nu are cum să fie atât de simplă ca până acum. Ar fi cazul să transpir și eu pentru ceva. De ce New York? Pentru că dacă m-aș fi înscris la un maraton în București sau Atena ar fi fost atât de simplu să renunț. Mă gândesc că mi-ar fi greu dimineața să rămân în pat în loc să merg să alerg gândindu-mă că am cheltuit deja o mică avere ca să ajung în NY.
Acestea fiind spuse, în următoarele 6 luni o să beau mai puțin, o să fumez mai puțin, o să dansez mai puțin, o să scriu mai puțin dar o să alerg mai mult.
Spor la antrenamente! 🙂