Ieri am vazut un link spre blogul Andreei si am crezut ca e doar un post in care apar poze cu o cutie inspirata de Vama. Am gasit in schimb o poveste simpla despre un loc simplu. Cred ca fiecare dintre noi a trait povesti asemnatoare la cativa kilometrii de granita cu Bulgaria. Azi am mai citit o poveste din acelasi loc. De data asta pe pagina lui Marian. Din nou, despre lucrurile marunte care fac Vama sa fie un loc atat de special. Am tot scris povesti reale sau imaginare despre locul acesta dar vreau sa mai scriu una (oare va iesi o poveste?) mai ales ca pe cei doi i-am descoperit si datorita Vamei (asta e o poveste in sine). E ciudat sa ma gandesc la stalp de la mii de kilometrii distanta dar hai sa incepem 🙂
Am ajuns in Vama relativ tarziu. Aveam 20 de ani si eram deja corporatist. Prima mea experienta in Vama a fost una “all inclusive”, atat de Bulgaresc cat va imaginati. Aveam inchiriat singurul hotel care exista pe vremea aceea, am avut parte de petreceri “private” in curtea interioara, udate din plin de Whisky din partea “casei”; am avut parte chiar si de un mic recital dat de Grasul XXL. Tin minte ca in momentul in care am mers in Expirat fiecare cu cate o sticla de vin sau de Jack Daniels ca simteam ceva nu e la locul lui. Au trecut 5 veri de atunci si mi-am dat seama despre ce era vorba.
Din fericire asta nu a fost decat un inceput stangaci a unei foarte frumoase prietenii. Ca si cand ti-ai gasi sotia lovind-o cu masina pe o trecere de pietoni. Nu imi mai aduc aminte prea multe de la acea prima intalnire dar stiu ca atunci am descoperit placerea de a sta singur pe malul marii, eu cu obsesiile si visele mele. Imi amintesc valul de liniste care m-a lovit uitandu-ma la mare, la faptul ca am invatat ca poate fi atat de usor sa ignori toata nebunia din jurul tau.
Ne-am reintalnit de zeci de ori dupa aceea. Iubesc in continuare regasirea de sine dupa ce cu 10 minute inainte eram inundat de oamenii de la stalp; caldura cu care iti imbratiseaza marea trupul gol in miezul noptii; oamenii detasati de toate si de toti. Am iubit in Vama, am urat, am uitat de mine si de ceilalti, am facut lucruri pe care in mod normal le-as regreta, am distrus si am construit iubiri. Imi amintesc transpiratia corpurilor noastre cand o imbratisam intr-o dimineata intr-un cort de la Mariana, sarea de pe buze cand ii sarutam sanii.
Cerul infinit ne privea in timp ce faceam dragoste de fata cu tot universul pe stancile ce duc spre 2 Mai; nisipul mi-a tinut de cald in primele nopti de mai; domnisoare necunoscute m-au lasat sa le managai spatele in timp ce dansam pe nisipul din jurul stalpului. In Vama oamenii sunt pur si simplu liberi. Suna ca si un cliseu dar acolo nu mai conteaza daca mergi la birou intre 9 si 6 sau pur si simplu scrii poezii si vinzi ziare ca sa ai bani de bere; lumea te lasa sa fii asa cum vrei sa fii. Esti liber sa-ti expui trupul gol lunii sau soarelui, sa adormi mort de beat sub barca salvamarilor sau sa bei toata noaptea suc de portocale. Marea si stalpul nu judeca.
Mi-e dor de Vama. Mi-e dor sa iubesc cu nisip in par; mi-e dor de singuratatea nebuniei de acolo; vreau sa inot liber si sa visez imbratisand intreg universul.
Sa stii ca postarile mele au mai mereu si povesti cu franturi din mine sau din lucrurile pe care le postez, chiar daca la final o sa gasesti si-o cutie sau altceva 🙂
Pe curand!