Eram in Argentin cu o Azuga si o carte si dintr-o data am tresarit. Auzisem niste pasi. Era ca si cum as fi asteptat pe cineva. Ma uitam la tipa care se apropia si am realizat ca nu astept pe nimeni. Nu astept nimic.
Doar dupa 5 beri mai sunt in stare sa fac ceea ce faceam atat de bine acum ceva timp: sa inventez oameni. Sa iau o bucata neatinsa de lut si sa o modelez cat sa ma pot indragosti de ea. Sa ii ofer formele pe care mi le imaginam ca ar trebui sa le aiba Ea pentru ca apoi sa exclam: "Am gasit-o!". Eram campion la asta. Am reusit sa scot atat de multe Afrodite din bucati necioplite de stanca.
Uaaa 🙂
Gelutule, cand eram noi mici, credeam ca esti doar copil. Acum incep sa cred ca de fapt esti poet.
Poate ar trebui sa scrii totusi o carte (nu fac misto). Dar sa o dai intai la corectat (acum fac 🙂 ).
Mersi Claudiu 🙂
Cat despre “corectat”, tot timpul am recunoscut ca asta e unul din multele defecte pe care posturile mele le au 😛