Altfel

De câteva ore stau singur pe malul unui canal din Birmingham și am citit zeci de posturi de pe blogul asta. Parcă aș fi citit blogul altcuiva. E ciudat să nu te mai regăsești în propriile metafore și trăiri. O să-mi treacă cu siguranță când mă reîntorc la Argentin și Club A dar e ciudată senzația de bine. Nu mi-o dă locul asta, orașul, Anglia sau faptul că sunt în Concediu. De asemenea mi-e foarte bine în Bucureștiul meu iubit. Aici însă e ceva „altfel”. Simt că nu mai am nevoie de metafore sau aberații suprarealiste. Am un zâmbet și îmi ajunge.

Mai țineți minte cum era să primiți o vată pe băț într-o zi însorită în parc? Așa mă simt eu aici. Acum. E diferită de salamul pe care îl mănânc în fiecare dimineață în timp ce vorbesc despre dejunuri regale cu rață în sos de portocale și în plus știu că e prea dulce și e posibil să fac diabet și oricum o să ajung îndată la bățul de lemn. Cine știe când va fi data viitoare când cineva mă va scoate din nou în parc și va da 3 Lire pe 28 de grame de zahăr arse într-un ceaun?

E ciudat să-ți fie bine. Te gândești prea mult la ce era înainte. Timișoreana e o bere bună dar acum beau un Amstel. (chiar dacă dau de 3 ori mai mult…)