Am tot scris despre experimentele mele culinare reușite. Uneori însă lucrurile nu stau atât de roz. Câteodată, după patru ore petrecute învârtind în cratițe trebuie să arunc toată mâncarea și să mă aleg cu o chiuvetă plină de vase murdare.
Acum… mă întreb: în cât timp ar fi trebuit să speli vasele? Trei ore? Trei zile? Trei săptămâni? Trei luni?
Dacă e prea greu de curățat oala, e ok să o arunci? Are rost să te chinui să o cureți? Nu ar fi mai ieftin să cumperi una nouă de care, eventual, să nu se mai lipească mâncarea?
Serios. Nu e vorba de metafore. Acum o săptămână și ceva am încercat să gătesc fasole cu cârnați. am fiert fasolele 4 ore. Încă 2 ore împreună cu amestecul de cârnați. 6 ore în total. Miros de ars. Fum în toată casa. La sfârșit le-am aruncat și m-am culcat.
Azi am găsit în Gima fasole cu cârnați la conservă. 5.4 lei. Chiar bune.
Am mâncat. Apoi am golit chiuveta de vasele murdare rămase de la fiascoul culinar.
tot ai fost un norocos. am avut un coleg, care la fel a incercat sa faca fasole ; eu intre timp m-am culcat. din nefericire am aflat ca acelasi lucru il facuse si el, cand m-am trezit pe la 3 dimineata ca nu mai puteam sa respir de ce fum se facuse in casa. Il luase somnul pe nebun si a lasat oala pe foc. 3 zile am stat cu usa deschisa si tot mirosea infernal a fum
:))) Doamne, cat imi placi cum pui problema! ai atata haz… !