Acum mai bine de o săptămână am aterizat în San Francisco așteptând să treacă cele două săptămâni și să decolez spre New York.
Acum câțiva ani eram într-o relație „deschisă”. Am mers cu ea acasă, ai mei erau plecați, dar înainte să mergem i-am zis că o iau cu mine cu o singură condiție: dacă mă lasă sâmbătă seara să mi-o trag cu o „amică” pe care o cunoscusem cu ceva timp înainte și mi se pusese pata să fac sex cu ea. M-am trezit sâmbătă așteptând să vină seara și să mă întâlnesc cu tipa. Problema a fost că „prietena” a abuzat sexual de mine toată ziua așa că seara eram prea epuizat ca să mă bucur cum trebuie de tipa cea nouă. Uitându-mă în urmă pot spune că da, am făcut sex, dar sunt convins că ar fi putut fi mult mai bine decât a fost dacă nu aș fi petrecut 6 ore înainte legat de pat cu o nimfomană deasupra care nu putea să-mi „interzică” să mă văd cu cealaltă dar putea să se asigure că nu o să fiu în stare de aproape nimic.
Mă tem că asta încearcă să facă și San Francisco acum. Simt că mă stoarce de puteri astfel încât să fiu prea obosit pentru New York.
Update: Râdem, glumim, folosim metafore și comparații dar eu de-abia mai merg. Mă doare groaznic talpa dreaptă.
Nu poate decat sa-mi pare rau pentru aceste nefericiri profunde, metaforice sau concrete, din viata ta 😛