De fiecare data cand ma urc intr-un avion sa merg sa vizitez un colt de lume mai mult sau mai putin indepartat ma gandesc ca am vazut prea putin din Romania. Ma simt prost ca ma gandesc la anul de ziua mea sa ma duc intr-un safari in Africa tinand cont de faptul ca inca nu am fost in Delta, in Maramures am fost doar pentru doua zile, nu am fost pe Transfagarasan, nu am vazut Portile de Fier decat din tren in drum spre Timisoara, Dobrogea inseamna doar Vama Veche… Exemplele pot continua. Acum ceva timp am descoperit pe pozele unui coleg din State multe locuri faine in Bucuresti, in Bucurestiul pe care il injuram cu totii dar pe care nimeni nu vrea sa-l descopere. Cu totii vrem altceva fara sa stim ce avem. Nu vorbesc aici doar de Bucuresti sau Romania.
Am iesit din multe relatii pentru ca vroiam “altceva”. Nimic concret, dar un sentiment. Sentimentul lui Claudiu cand vede o bicicleta la un alt copil. El are 2 ani, poate nu sta sa se gandeasca inainte sa tipe ca o vrea la faptul ca cea pe care o are el acasa e mai noua si mai albastra. Noi ce scuza avem? Cred ca in fuga noatra pentru nou, pentru placerea de a povesti despre ceva exotic (“Coaie, ce tare a fost in India”) uitam sa ne oprim si sa ne gandim la ce afla dincolo de cainii de pe strada, dincolo de vorbitul la Hands Free, in spatele blocurilor comuniste, a vocii de om ascultat la Geografie.
Mi-as dori sa plec din Romania. Sa ma mut in alta tara. As dori sa fac asta in momentul in care as fi pe deplin fericit cu ce am aici, cu ce imi iau din multitudinea de lucruri pe care le poate oferi. Sa plec si sa-i zambesc in timp ce ma uit in ochii oricui care va intreba cu sarcasm si ironie: “So… you are from Romania?!?!?!”
As vrea ca la un moment dat sa o privesc pe Ea in ochi si sa-i spun: “Te iubesc! Sunt extrem de fericit in bratele tale! Cele zece minute in care te tin in brate inainte sa sune alarmna pentru a 3-a oara sunt cele mai fericite momente din intreaga zi! Mai am atat de multe lucruri de descoperit in spatele ochilor albastrii, atat de multe imbratisari de primit, atat de multe zambete de cules dar vreau sa ne despartim. Adio!”
Tu vrei de fapt sa mori fericit, dar asta nu decizi tu cand se intampla.
Esti prea las sa te sinucizi in apogeul fericirii tale.
Pentru ca nimeni nu moare de prea multa fericire.
Si apoi, nici nu iubesti mai mult vreodata, decat atunci cand esti: fericit.
vesnic in cautare …
ai o problema cu hands free-ul :))
Excellent post. I am continuously checking this blog and I am inspired! Very helpful info particularly the remaining section