Mi-e greu…

În mod normal e mult mai simplu de atât. De obicei diferența dintre prima bere și primul sărut e de două Timișoreana. Cu tine se pare că îmi este mult mai greu. Poate pentru că nu m-am gândit niciodată mai departe de primul „Salut, eu sunt Gelu!”. Visam la un moment dat la o plimbare prin parc dar… nu îndrăzneam niciodată să visez mai departe.

Ceva îmi spune că sărutul ăsta poate fi mai important decât primul sărut din viață. M-am dezis total de el. L-am vândut primei tipe care mi-a oferit puțină încredere în sine. M-am hrănit cu ea câteva zile dar s-a terminat. A trebuit să obțin altă doză, și altă doză… După ce cunoșteam o nouă tipă așteptam primul sărut ca un drogat care coboară în Ferentari și se îndreaptă spre casa plină de praf. Eu nu ofeream bani, ajunsesem să ofer câte o bucată din ce în ce mai mare din tot romantismul care s-a depus în perioada în care eram doar un adolescent frustrat. După ceva timp am trecut la un drog mult mai puternic dar… asta e altă poveste.

Mi se mai întâmplă însă uneori să-mi fie aproape imposibil să fac ultimul pas. Să închid ochii și să-mi apropii buzele de ale ei. De obicei mi se întâmplă asta atunci când mi-e frică că o simplă atingere carnală să însemne începutul sfârșitului. Prefer un bibelou într-o vitrină pe care-l pot iubi platonic decât un nume trecut cu pixul pe o listă care nu mai înseamnă nimic. Cred că asta se întâmplă și în cazul tău. Deja am făcut prea mult: te-am dat jos de pe raftul de sus și nu e nevoie decât de un moment de neatenție ca să te spargi. Sărutul pe care mi-l doresc cel mai probabil mă va face să-mi dau seama că nu ai nici pe departe marginile atât de șlefuite cum par de la o masă distanță.

Și totuși? Dacă ești cumva mai mult decât o păpușă de consumat obsesii platonice?